• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ionică Nechifor, Moldoovis: Monta oilor s-a făcut mai devreme ca mieii să aibă greutatea potrivită la Paștele de anul viitor

    Angelica Lefter -

    Crescătorii de ovine se pregătesc aproape tot anul pentru perioada în care vor putea să își valorifice mieii. În majoritatea fermelor, la această dată, perioada montei a avut loc, iar acum este momentul gestației pentru circa 150 de zile. Cel mai important eveniment va fi cel al fătărilor, când oierii trebuie să aibă atenție sporită față de efectivele lor.

    Planificarea montei și a fătărilor, în ferme, se face cu mare atenție de către crescătorii de ovine. Mieii trebuie să se nască cu aproximativ trei luni inainte de Sărbătorile Pascale, pentru a avea timp de creștere, atunci când urmează să fie achiziționați fie pentru sacrificare în țară, fie pentru export.

    Citiți și: Ionică Nechifor trage un semnal de alarmă: ”Este haos în sectorul oieritului”

    Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis

    Campania de montă s-a încheiat, iar în fermele de ovine are loc procesul de gestație care durează circa 150 de zile

    Atât la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru creșterea Ovinelor și Caprinelor ”Popăuți” din Botoșani, cât și în fermele oierilor din țară, monta ovinelor a avut deja loc. Înainte de aceasta, fermierii au avut grijă să aplice efectivelor tratamentele de care au nevoie anual, a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO, Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis și director al SCD Popăuți.

    ”Fiecare fermier își programează singur perioada de montă, astfel încât mieii să se nască undeva cu două sau trei luni înainte de Sărbătorile de Paști. Asta pentru ca mieii să aibă timp să crească, să aibă o greutate optimă, să aibă cel puțin 10 kilograme în carcasă. Își calculează fiecare 150 de zile perioada gestației, după care încă 90 de zile până la Paști. Planificările se fac încă din luna iunie-iulie, pentru că sunt anumite tratamente care se fac și nu sunt admise în perioada gestației. În fiecare an, pregătirea oilor pentru montă începe undeva în luna iunie, iar până la monta propriu-zisă, până intră la data de reproducție, trebuie să aibă acele tratamente făcute, deparazitare, vaccinurile care se fac, analizele care se fac atât la reproducătorii masculi cât și la femele. Toate acestea se întâmplă cu cel puțin 60 de zile înainte de montă”, a explicat Ionică Nechifor.

    Pregătirea pentru reproducție diferă de la fermele comerciale, la cele angrenate în programul de ameliorare

    Potrivit celor spuse de specialist, oierii sunt atenți la aceste date, însă diferă de la o fermă la alta, mai ales dacă unele dintre ferme sunt comerciale. Lucrurile sunt schimbate, însă, pentru fermele care intră în programele de ameliorare.

    ”Există acele ferme comerciale care nu sunt interesate de o potrivire a perechilor, ci doar reproducătorii masculi pentru a avea o producție mai bună și urmăresc achiziția de reproducători, dacă nu îi au. Există și o rată de înlocuire a reproducătorilor, pentru că într-o anumită perioadă, după două, trei sezoane, este recomandat ca reproducătorii masculi să se schimbe pentru că intervine cosangvinizarea sau își doresc o performanță mai ridicată, asta pentru o fermă comercială. Pentru fermele care sunt angrenate într-un program de ameliorare, lucrurile sunt mai complicate, trebuie o atenție sporită. Vorbim de reproducători masculi cu certificat de origine și performanța cunoscută și trebuie să fie cu o valoare de ameliorare mai ridicată față de nucleul în care sunt introduși acești reproducători masculi. Aici este vorba de potrivirea perechilor, de un registru de montă, de analize,de certificatul de origine, toate acestea trebuie pregătite înainte”, a spus președintele Asociației Moldoovis, Ionică Nechifor.

    Citiți și: Ionică Nechifor, Moldoovis: ”Prețul mieilor în viu a scăzut mult, este acum la nivelul de acum 10 ani”

    În perioada fătărilor, atenția fermierilor trebuie să fie sporită

    În această perioadă fermierii au trecut la perioada de gestație care durează în jur de 150 de zile și cea mai mare atenție va fi concentrată în perioada fătărilor.

    ”În momentul acesta, noi deja monta am terminat-o. Marea majoritate a fermierilor din toată România au deja monta terminată pentru că Paștile va fi mai devreme anul acesta, la sfârșitul lui aprilie și fermierii deja au încheiat campania de montă. Noi, undeva la sfârșitul lunii noiembrie, trebuie să avem deja listele pe care le înaintăm către Agenția Națională pentru Zootehnie, atât fermele cât și numărul matricol la animale, cu reproducători folosiți. Acum urmează perioada de gestație de 150 de zile, apoi vine perioada fătărilor unde atenția trebuie să fie cea mai mare din mai multe puncte de vedere, să fie o natalitate cât mai aproape de indicatorii maximi care sunt vizați de către cercetători la fiecare rasă în parte”, a conchis pentu Agrointeligența – AGROINTEL.RO, Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis.


    Te-ar mai putea interesa

    Poprire pe subvențiile APIA încasate în cont de fermieri. Ce spune legea Preț miere 2025. Prețurile per kilogram oferite apicultorilor de către un centru de colectare Avans APIA 2025. Suma încasată de fermieri pentru un hectar de pășune

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor, din nou în scădere. Înțelegerile comerciale SUA-China produc turbulențe pe piață Ionică Nechifor, Moldoovis: Monta oilor s-a făcut mai devreme ca mieii să aibă greutatea potrivită la Paștele de anul viitor Recomandări ALCEDO: Atenție la apariția afidelor la cerealele păioase!