• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O fermă sibiană a schimbat regulile pe piața locală: își distribuie laptele prin pagina de Facebook

    agrointeligenta.ro -

    O fermă cu 30 de hectare de teren și 20 de bovine a reușit să se impună pe piața locală mulțumită inițiativelor luate de tânărul antreprenor Tiberiu Mitrea. După ce a studiat în Danemarca, sibianul s-a întors casă, la ferma părinților săi din Șura Mare și s-a apucat de treabă.

    Ideea unei ferme de lapte cu livrare directă și gratuită către client i-a venit tânărului de 24 de ani pe când era la studii în Danemarca. Absolvent al Aarhus Business Academy, specializarea Marketing, Tiberiu Mitrea a decis să se întoarcă, totuși, acasă, considerând, după cum a declarat presei locale ”că Șura Mare îi oferă mai multe oportunități decât Danemarca”.

    Ferma Natura Lact este o afacere de familie în care Tiberiu Mitrea și părinții lui au pus mult suflet și s-au străduit să obțină produse naturale de cea mai bună calitate. Au primit și un sprijin prin fonduri europene. ”Prin măsura 112 am beneficiat de 10.000 de euro, bani acordați tinerilor fermieri care au deja stabilită o fermă. Apoi, prin măsura 141 primim câte 1.500 de euro pe an, timp de cinci ani, în cadrul unui program de sprijinire a fermelor agricole de semi-subzistență”, povestește Tiberiu despre vara lui 2011. Ferma familiei Mitrea a ajuns să numere aproximativ 20 de vaci, incluzând aici și junincile. Practic, producția zilnică de lapte este cuprinsă între 150 și 200 de litri, potrivit turnulsfatului.ro.

    vacuta

    A investit 3.000-4.000 de lei

    Investiția initială, a mărturisit tânărul, a fost de circa 3.000-4.000 de lei prin cumpărarea primelor bovine având deja terenul cumpărat. Fără teren, Tiberiu Mitrea susține că aceasta s-ar putea ridica la 400.00 – 450.000 de euro și ca pentru un astfel de business profitul va apărea abia dupa 3 ani de  activitate intensă. “Este o investiție sigură pe termen lung. Am început cu o vacă și în prezent avem circa 20 de bovine. Suportul maxim este de 30 de bovine în fermă, dar intenționăm să ne extindem”, a mai declarat Tiberiu Mitrea pentru wall-street.ro

    Pentru a intra în legătură cu noi posibili clienți, dar și pentru a prelua comenzi, Tiberiu Mitrea a deschis o pagină de Facebook pentru ferma Natura Lact. De altfel, în intervuiurile acordate presei locale, tânărul vorbește de clienți ca de ”prieteni” ai afacerii de familie din Șura Mare.

    În prezent, pagina de Facebook Natura Lact are peste 2.500 de ”aprecieri” și este locul unde clienții pot comanda lapte proaspăt ce le este livrat în cel mult 24 de ore direct la domiciliul de pe raza municipiului Sibiu. ”Laptele fermei este natural, fără nici o substanţă adăugată, iar vacuţele noastre nu sunt hrănite cu nici un fel de hormon artificial”, explică fermierul.

    391131_10150699840069377_1617522407_n

    Livrarea se face gratuit, la ușa clientului

    Tot laptele distribuit nu este mai vechi de 12 ore și este ambalat în sticle de unică folosință. ”Laptele ajunge de la vacuţele noastre direct la uşa ta în maxim 12 ore! Mulsul se face în cele mai riguroase condiţii(automat), iar pentru a păstra prospeţimea şi calitatea laptelui, este ambalat în recipiente de plastic de unică folosinţă. Cumpărând lapte de la un magazin oarecare, probabilitatea ca timpul petrecut în procesare, în transport sau la diverse companii de distribuţie să fie mult mai mare până când ajunge pe raftul din magazin”, se arată pe pagina de Facebook a firmei.

    Natura Lact vinde lapte ”pe abonament”, un serviciu care, la fel, este disponibil pe pagina de Facebook a fermei. ”Un abonament este cantitatea de lapte care este livrată în fiecare săptămână până când abonamentul este modificat. Abonamentul poate fi modificat în orice moment. Se poate adauga şi se poate elimina orice cantitate din abonament.”, se mai explică pe pagina oficială a afacerii de familie din Șura Mare. Cantitatea minimă a unei comenzi este de doi litri de lapte proaspăt.

    Sursa foto: Facebook


    Te-ar mai putea interesa

    Perioada fără amenzi la e-Factura – extinsă cu 2 luni. Contribuabilii vor primi notificări IulianCântar.eu sau cât ”cântărește” o afacere cu cântare industriale Când încep lucrările pentru primele centre de colectare a legumelor

    Ultimele știri

    Anunț APIA pentru toți fermierii care vor să încaseze subvenții pe hectar și animale UE va extinde lista pentru care se pot impune restricții la importurile din Ucraina Fermier amendat după ce și-a fertilizat terenurile cu gunoi de grajd și a creat ”disconfort olfactiv”