Creșterea animalelor

Capra Albă de Banat, o rasă cu producție mare de lapte

Capre din rasa de lapte Alba de Banat
Capre din rasa de lapte Albă de Banat (foto: sunphoto.ro)

Capra din rasa Albă de Banat este una dintre cele mai populare rase de capre de lapte din România. Creșterea caprinelor Albă de Banat oferă o producție mare de lapte, rasa fiind ușor de întreținut. O altă caracteristică importantă a acestei rase este prolificitatea foarte ridicată, de 180-200%, o capră Albă de Banat aducând pe lume și câte 3-4 iezi la o fătare.

Cum arată o capră din rasa Albă de Banat

Așa cum sugerează și numele, Alba de Banat este o rasă de caprine de lapte obținută în zona Banatului, prin încrucișarea a mai multe rase, între care Saanen, capra românească din rasa Carpatină și Nobila Germană.

Caprele din această rasă specializată pe producția de lapte se remarcă prin părul alb care le acoperă tot corpul. Exemplarele de Albă de Banat au capul mic, iar exemplarele prezintă frecvent barbișonul – barba scurtă și ascuțită, tot de culoare albă. Coarnele acestor caprine sunt medii, iar trunchiul este alungit, au picioare puternice și oase bine dezvoltate.

Greutatea unei capre din rasa Albă de Banat este de 40-70 de kilograme în cazul țapilor – inclusiv a celor tineri (vătui), în timp ce femelele au între 30 și 60 de kilograme. Acestea din urmă prezintă un uger bine dezvoltat, în formă de pară sau globulos cu peri scurţi si netezi. De precizat că la ugerul acestor caprine sfârcurile sunt suficient de mari pentru a permite mulsul mecanizat.

Cât lapte produce o capră din rasa Albă de Banat

Producția de lapte la o capră din rasa Albă de Banat este ridicată. Durata unei lactații este de 7-8 luni de zile, perioadă în care o capră poate da între 280 și 500 de litri de lapte, cantiatet ce poate fi depășită ajungându-se până la 800-900 de litri la exemplarele foarte productive.

La acestea caprine, cele mai bune producții de lapte se obțin cu în luna mai – lapte cu un procent de grăsime de 2,6 pana la 4,8%, dar și în septembrie, când laptele atinge 4,6-6,7% grăsime. La exemplarele selecționate din rasa Albă de Banat, crescătorii cu experiență spun că se obțin 4-5 litri de lapte pe zi, în timp ce exemplarele mai slabe dau un litru de lapte.

Capra Albă de Banat, fătări și cu 3 sau 4 iezi

Profitabilitatea rasei Albă de Banat este asigurată de numărul de iezi pe care o capră îi poate făta. Prolificitatea rasei autohtone este 180-200%, iar fecunditatea este de 97-99%. Frecvent, caprele din această rasă fată 3 sau 4 iezi, ceea ce mai departe se transformă într-o producție mare de lapte.

Un ied din rasa Albă de Banat are la fătare o greutate de 3,5-4 kilograme, în funcție de sex și dacă fătarea este unipară, dublă sau multiplă.

Rasă de capre de lapte, rezultate bune și în producția de carne

Rasa Albă de Banat poate fi exploatată atât pentru lapte, cât și pentru carne. Cei care au posibilități de valorificare pot exploata Alba de Banat și pentru producția de păr și puf. Finețea fibrelor de puf poate fi de 6-24 microni, iar finețea fibrelor de păr poate avea valori de 20-170 microni. Lungimea învelișului pilos este de 6-9 cm.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


Scrie un comentariu