Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2019

SCHIMBĂRI LA APIA: SUPRAFEȚELE pentru care SE TAIE SUBVENȚIA ÎN 2019!

Aratura facuta pe zapada

Suprafețele agricole pentru care se taie subvenția de la Agenție de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Un proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii vine cu o schimbare majoră privind eligibilitatea terenurilor pentru care se plătește subvenție.

Fermierii care depun cererea la APIA între 1 martie și 15 mai, plus perioada cu penalizări, trebuie să știe că terenul agricol declarat este obligatoriu să fie și exploatat agricol. Dacă până acum nu exista un termen limită al lucrărilor agricole pe acea suprafață, iată că din 2019 se introduce data de 1 august ca dată până la care pe respectivele suprafețe trebuie să se execute lucrări agricole minime.

Modificarea adusă Ordinului 619/2015 (cunoscut drept Ordinul subvențiilor APIA) apare la articolul 3, după alineatul (2) unde se introduce un nou alineat, alin. (2-1), cu următorul
cuprins: ”Fără a aduce atingere altor prevederi privind activitatea minimă, suprafețele agricole pe care nu se face activitate minimă conform art. 2 alin. (2) literele c) și e) din ordonanță, până la data de 1 august a anului de cerere, nu sunt eligibile la plată. Fac excepție suprafețele aflate sub angajamente în cadrul Măsurii 10 «Agromediu şi climă», pe care activitatea minimă se efectuează numai după data stabilită în fişa pachetului/subpachetului/variantei corespunzătoare şi nu depășește 15 octombrie a anului de cerere.”

De precizat că ordonanța la care se face referire este OUG 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură. Astfel, cele două litere de la articolul 2, articol care prevede și suprafața minimă de eligibilitate la subvenții, sunt următoarele:

c) efectuarea unei activități minime pe suprafețele agricole, menținute în mod obișnuit într-o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, prin îndepărtarea vegetației prin lucrări de cosit sau discuit ori prin erbicidare cel puțin o dată pe an pe terenul arabil;

e) efectuarea unei activități minime pe suprafețele agricole, menținute în mod obișnuit într-o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, prin realizarea a cel puțin o tăiere anuală de întreținere și, respectiv, cel puțin o cosire anuală a ierburilor dintre rânduri sau o lucrare anuală de întreținere a solului, în cazul viilor și livezilor.

Modificările propuse de Ministerul Agriculturii prin Ordinul privind modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 trebuie aprobate și vor intra în vigoare anul viitor, deci condițiile se vor aplica pentru Campania APIA 2019, neafectând plățile pentru anul 2018, deja în curs de achitare.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


8 comentarii

  1. Alcoolistule, câți angajați cu caracter permanent ai? Dacă tot o dai cu asta…
    Ce cumuleze tu? Cât de integrat ești?
    Ai vreo vaca abatorizata in 2015, pe care iei subvenție ca referință e 2013? Ai vreo vaca născuta in 2015 pe care nu iei subvenție pt. ca nu exista in 2013 ?
    Sau o dai cu burtologia auzita pe la nu știu ce emisiuni…

    1. Dreptul la libera exprimare a fost castigat in 1989 cand au murit oameni nevinovati ca noi sa fim liberi. Acum vin tot felul de mafioti securisti comunisti care nu le convine ca cineva sa prezite public adevarurile dure din mediile rurale. Dl Dan L. asta este o parere de care nu trebuie sa tii cont dar trebuie sa o accepti dar faptul ca te deranjeaza spune multe . Nu mai ascundeti sub pres gunoiul din agricultura . Cata rautate venin zace in voi iar cand vine cineva si are ceva de spus impotriva voastra vreti sa i bagati pumnul in gura sau sa il omorati. Rusine sa va fie.

  2. Trebuie eliminati de la plata subventiei :
    – nu fac dovada ca au seminte certificate semanate;
    – nu au angajati cu caracter permanent ;
    – nu diversifica culturile ( sunt unii care pun in pamant doar porumb grau floare vand tot din camp cu tirul si se plang ca nu sunt profitabili )
    – nu cumuleaza mai multe ramuri ale agriculturii gen zootehnie/cultura mare / pomi/ vie/legume/flori etc.
    – nu inmagazineaza ce produc sa proceseze sa vanda produs finit. Eu m am saturat sa vad cum materia prima pleaca la export si importam paine congelata.
    Sunt fost destui care incaseaza subventii fara sa munceasca o palma de teren. Din lipsa controalelor pe teren avem pe unii ce incaseaza subventii pe terenuri necultivate sau incaseaza pe animale care au ajuns demult mezel dar stau cu crotalele in sertare si statul le da subventii din bani publici deci si din buzunarul meu.o

    1. Dl. Alcoolist!
      Câți angajați cu caracter permanent aveți?
      Câte vaci abatorizare in 2015 aveți la subventie? Ca an de referință e 2013 ?
      Câte vaci născute in 2015 aveți, pe care nu luați nimic, ca nu existau in 2013 ?
      Ce cumulați cu ce ? Cât de integrat sunteți ?
      Sau vorbiți vorbe? Auzite pe la unii care fac burtologie și atât ?
      Pe câți care nu lucrează și iau subvenții i-ați reclamat in scris?

Scrie un comentariu