• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Terenuri irigate 2019: Investițiile în sisteme de irigat ajung și în vestul țării

    Ramona Dascălu -

    Ministrul agriculturii Petre Daea a declarat, în prima conferință de presă din acest an, că sistemul de irigații din România rămâne în continuare unul dintre cele mai importante obiective atât la nivelul ministerului, cât și al Guvernului. Ministrul agriculturii a mai spus că și-a fixat drept țintă ca până în 2020 să existe în țara noastră două milioane de hectare în sistem de irigat, iar de anul acesta, investițiile în sistemele de irigații vor ajunge și în zona de vest a României.

    Ministrul Agriculturii a decis ca programul național pentru refacerea sistemelor de irigații să ajungă și la fermierii din vestul țării. În primă fază, proiectul major anunțat aici este Canalul Morilor din județul Arad, lucrările fiind deja contractate printr-o licitație făcută toamna trecută. „Anul trecut am reabilitat sistemele de irigații de la Manoleasa, Stânca Costești, Siret-Bărăgan și multe alte obiective. Anul acesta va fi brăzdat de mai multe obiective de investiții, dintre care câteva foarte importante: Drumul Morilor de la Arad, Canalul Morilor, mai bine zis. Toată lumea a vorbit despre el, dar niciunul nu s-a uitat cu interes spre această zonă. Avem sisteme de irigații care se vor pune în mișcare cu un an de zile mai devreme față de termenul de punere în funcțiune, asta a însemnat muncă, acțiune concretă, răspundere formidabilă și o grijă pe măsura din partea guvernului pentru a acorda bani agriculturii pentru acest sistem de irigații”, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea.

    „România trebuie să irige țara. Acest obiectiv, ca și altele, face parte din preocuparea constantă a guvernului și a fost alimentat cu sume importane de la bugetul statului pentru că sumele se dau de la buget urmând ca apoi prin metodologia impusă de regula europeană să recuperăm aceste sume de la Uniunea Europeană și o să vă spun apoi ce a însemnat această recuperare ca o preocupare majoră pentru noi, la nivelul guvernului și la nivelul țării, implicit și direct interesați și obligați de statutul pe care îl avem și de fișa postului de către ministerul Agriculturii”, a spus ministrul.

    Ținta: două milioane de hectare în sistem irigat

    Daea vrea ca până în 2020 România să ajungă să aibă 2 milioane de hectare funcționale în sistem de irigat: „Anul trecut am avut 47 de obiective de irigații. Rămân în continuare, și mai mult decât atât știți foarte bine că am pus în mișcare sisteme de irigații care erau înghețate, erau ascunse în negura vremii, erau abandonate practic. Am investit multă încredere și speranță în aceste sisteme de irigații. Din nefericire, de-a lungul vremii ele au fost abandonate, iar noi prin programul de guvernare am pus în pagina bugetară multianuală peste un miliard de euro de la bugetul statului pentru a reface sistemul de irigații până la nivelul de 2 milioane de hectare care trebuie să fie funcționale în 2020…Până la această dată am pus în mișcare sisteme de irigații ca să asigure o suprafață de 1.200.000 de hectare care poate fi irigată. S-au încheiat contracte de un milion de hectare de către fermieri, este un lucru excepțional că fermierii au căpătat încredere și s-au angajat prin semnătură, prin contracte cu statul și aceasta a fost posibilă și datorită faptului că alimentăm canalele de irigații cu apă gratuit, apă al cărui cost de punere în mișcare, de scoatere din resurse, împinsă pe canal și adusă la plantă până la stația de punere sub presiune este susținut de la bugetul statului”.

    Apa pentru irigații rămâne gratuită

    Petre Daea îi roagă pe fermieri să folosească apa de pe canalele de irigații: „Apa am împins-o gratuit și o să o împingem și în continuare tot gratuit, stăruind însă foarte atent, rugându-i pe pe fermieri și în același timp impunându-le prin norme pe care trebuie să le respecte deopotrivă ca să folosească această apă pe care o dăm pe canale, dându-le posibilitatea să o ia direct din canalul de distribuție, să o ia din orice loc cu putință, să se organizeze în organizații de udători, și am realizat anul trecut 36 de organizații. De asemenea, am pus în mișcare măsura 4.3 care înseamnă 436 de milioane de euro prin PNDR pentru a reabilita sistemul de irigații porțiune secundară în așa fel încât apa să vină la plantă pentru că obiectivul este îndeplinit numai atunci când apa distribuită ajunge la plantă”.

    România va fi țara porumbului cu 16 milioane de tone recoltă națională

    Ministrul Agriculturii speră ca România să ajungă în viitor la o producție record de 16 milioane de tone de porumb prin intermediul sistemului de irigații: „Un obiectiv pe care îl urmărim cu foarte multă atenție la nivelul ministerului, care trebuie să fie piatră de temelie pentru orice concept agricol care s-ar perinda prin această clădire, este că România trebuie să irige țara, iar minimum 1 milion de hectare de porumb poate să rămână în perimetrul irigabil, știindu-se ce înseamnă pretenția față de apă, pretabilitatea culturilor în sistem neirigat, știindu-se nevoia de rotație într-un asolament bine gândit în așa fel încât pe de-o parte să folosim condițiile de mediu, pe de altă parte să folosim rațional, în ordine agronomică, succesiunea de culturi pentru a beneficia de acest avantaj formidabil al rotației culturilor, care prin inteligență poate să aducă un scor formidabil țării. De aceea, acest milion de hectare cu 16 tone la hectar care vor fi posibile de realizat la irigat să asigure României continuitatea în acest proces de relansare agricolă în plan european. Avem 2 ani de zile de când suntem pe podium pe prima treaptă la cultura porumbului și floarea-soarelui, două culturi pretabile sistem de irigat, care pot da succes României. Un milion de hectare la irigat înseamnă din capul locului 16 milioane de tone de porumb, producție pe care nu o poate atinge o altă țară din Uniunea Europeană”.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA