• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vreme severă – regiunile unde lovește ciclonul

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Vremea se schimbă radical în următoarele zile. După câteva episoade de ger crunt, specialiștii ne avertizează la ce ar trebui să ne așteptăm începând de astăzi – joi 10 ianuarie și până mâine 11 ianuarie la ora 12.00. Toată țara va fi cuprinsă de ninsori și strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, precipitații mixte, polei.

    În intervalul menționat, vor fi perioade cu precipitații, predominant ninsori, în toate regiunile și se va depune strat nou de zăpadă local mai consistent, în special în Moldova. În Dobrogea, sudul și estul Munteniei, precum și în sud-estul Moldovei vor fi precipitații mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp.

    Mai ales în noaptea de joi spre vineri (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de vineri (11 ianuarie), vor fi intensificări temporare ale vântului în jumătatea de est a teritoriului și la munte, cu viteze mai mari, rafale în medie de 55…65 km/h, pe crestele montane și în Moldova, unde ninsoarea va fi viscolită. Ciclonul care aduce ninsorile vine dinspre Marea Mediterană, adică dintr-o zonă mai caldă, faţă de cel anterior, care venise din nord, dinspre Islanda şi care adusese temperaturi extrem de scăzute, chiar sub minus 20 de grade şi zăpada îngheţată.

    Ciclonul care va ajunge acum în România se va alimenta cu umiditatea din Marea Neagră, astfel că cele mai multe precipitaţii vor fi în est şi sud-est. Precipitaţiile vor fi cu grad de umiditate mai ridicat, astfel că în sud, zăpada va fi mai apoasă, iar în Dobrogea vor fi predominant ploi şi va exista risc de polei. În Bărăgan va fi risc de polei, de asemenea.

    Ger în week-end

    După ce acest ciclon se va îndepărta de România, va reveni cel din nordul Europei. Vor scădea din nou temperaturile, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Bucureşti ajungându-se la minus 10 grade, explică meteorologii.

    Potrivit acestora, aceste valori termice sun departe de minimele absolute.

    Te-ar mai putea interesa

    32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!