• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Locuri de muncă în agricultură: Oferte disponibile în străinătate

    Oana Timar – Agrointeligența

    Oferte de locuri de muncă în agricultură: la început de an, firmele din afară caută muncitori români dispuși să lucreze în exploatațiile agricole din Spania sau Franța. Salariile sunt atractive și nu se solicită cunoașterea vreunei limbi străine sau studii de specialitate.

    Românii care doresc să se angajeze în UE au la dispoziţie câteva sute de oferte de locuri de muncă prin intermediul portalului mobilităţii europene – EURES.

    Două firme din Spania oferă 200 de locuri de muncă în domeniul agricol. Prima ar fi firma Fresgilera S.L. din regiunea Huelva, localitatea Lepe-Huelva, care oferă 50 locuri de muncă la recoltarea fructelor: căpșuni, nectarine, afine etc. Muncitorii vor lucra în câmp, la culesul fructelor, programul de lucru fiind între orele 08:00-15:00, cu o pauza de masă de o jumătate de oră.

    „Nu se solicită cunoaşterea vreunei limbi străine, salariul oferit fiind de 38 euro net/zi. Cazarea este contracost: 40 euro/lună, transportul spre Spania va fi plătit de lucrător, iar transportul de reîntoarcere va fi plătit de companie la terminarea contractului. Durata contractului este din 20 februarie 2019 până în 20 iunie 2019”, se arată într-un comunicat de presă al AJOFM Caraș-Severin. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 20.02.2019.

    Pe de altă parte, grupul de firme Queralt din regiunea Lleida, oferă 150 locuri de muncă la cules de fructe (mere, cireșe, nectarine, caise etc.) şi curățat pomi şi în fabrica la aranjarea fructelor în lăzi și caserole. Nici în acest caz, nu se solicită cunoaşterea vreunei limbi străine, salariul oferit fiind de 6,25 euro brut/oră pentru lucrul în câmp şi 5,96 euro brut/oră pentru lucrul în fabrică.

    „Transportul dus-întors în Spania se plăteşte de către muncitor. Pentru locuință (utilități) și alte cheltuieli se reține 10% din salariu în primul an și în al doilea an 5% din salariu. Contractul de muncă se semnează în Spania (după înscrierea în sistemul de securitate socială-obținere NIE). Durata contractului este în perioada aprilie – septembrie 2019 cu posibilitate de prelungire până în luna noiembrie”, informează reprezenții AJOFM Caraș-Severin. Termenul limita pentru depunerea dosarelor este 01.04.2019.

    Oferte consistente provin şi din Marea Britanie: 100 de lucrători în agricultură,.

    Lucrătorii în agricultură vor munci la cules de căpşuni. Este necesară cunoaşterea limbii engleze. Se oferă un salariu cuprins între 6,15 lire brut/oră şi 8,21 de lire brut/oră, în funcţie de vârstă.

    În Olanda sunt oferite 121 de locuri de muncă: 40 de lucrători în sere cu bulbi de flori, 15 lucrători în sere de roşii, 15 lucrători în sere cu ardei gras, 15 lucrători în sere cu flori, 10 lucrători în grădinărit, 25 de muncitori într-o fabrică de alimente şi un asistent manager. Pentru majoritatea posturilor nu se cere cunoaşterea unei limbi străine, iar salariul oferit porneşte de la 9,82 de euro brut/oră.

    Din Suedia există oferte pentru domeniul mecanic şi din agricultură: opt mecanici maşini grele, patru operatori CNC – strungari, patru operatori CNC – frezori şi 30 de muncitori la cules de căpşuni. Pentru meseriaşi se cere cunoaşterea limbii engleze şi se oferă minim 18 euro brut/oră.

    Pentru mai multe detalii despre oferta de locuri de muncă, persoanele interesate trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.

    Te-ar mai putea interesa

    Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere Când începe semănatul de toamnă? Temperatura solului la înființarea culturilor de grâu, orz și rapiță Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Acte obligatorii pentru fermierii afectați de secetă. Ce documente trebuie depuse la Primărie „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket

    Ultimele știri

    Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României” DSVSA Timiș: Focarul de la stâna din Giulvăz – stins. Restricțiile rămân în vigoare până pe 10 octombrie Câte kilograme de îngrășământ ai deja în sol, fără să știi. Calculul pe care orice fermier îl poate face în 10 secunde Alertă în ferme. Un virus reapărut după 61 de ani a suferit mutații și infectează noi specii de animale Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor