• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fonduri europene irigații. Sesiune de proiecte, din 28 ianuarie, la AFIR

    Oana Timar -

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritatea de Management a Programului Național de Dezvoltare Rurală, va deschide după un interval de 7 zile calendaristice de la postarea pe site-ul AFIR a ghidului solicitantului și a documentelor de procedură aferente, în forma finală aprobată, o nouă sesiune de primire de proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru sub-măsura 4.3 – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta infrastructura de irigații.

    Menționăm faptul că, postarea documentelor finale se va realiza în perioada imediat următoare prezentului comunicat.

    Astfel, în cadrul sesiunii ce urmează a se deschide, aferentă sub-măsurii 4.3 – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta infrastructura de irigații, suma disponibilă pentru selecția proiectelor va fi de 200.000.000 euro, depunerea urmând a se face la nivel național.

    Alocarea publică a sub-măsurii este de 441 mil. euro, până în prezent fiind lansate 2 sesiuni de depunere proiecte la nivel național cu o alocare de 368 mil. euro și una la nivelul zonei ITI Delta Dunării cu o alocare de 7 mil. euro.

    În cadrul sesiunilor deja lansate, au fost de puse un număr de 233 proiecte, fiind selectate un număr de 199 proiecte în valoare de 195,8 mil. euro și contractate un număr de 192 proiecte în valoare de 187,2 mil. euro.

    Beneficiarii eligibili în cadrul sesiunii vor fi organizații/federații ale utilizatorilor de apă înființate în conformitate cu legislația în vigoare, constituite din proprietari/utilizatori de terenuri agricole.

    Vor fi finanțate proiectele a căror valoare maximă eligibilă este de 1.000.000 Euro/proiect și care vizează modernizarea infrastructurii secundare de irigații, respectiv modernizarea sistemelor de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune, inclusiv a clădirilor aferente acestora, precum și racordarea la utilități, sistemele de contorizare a apei, inclusiv construcția/modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat.

    De asemenea, va putea fi finanțată achiziția de echipamente de irigat pentru OUAI-uri/FOUAI-uri, în limita unui procent de maximum 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

    Detalii privind modul de accesare sau alte informații relevante sunt disponibile pe paginile web ale AFIR (www.afir.info) și MADR (www.madr.ro).


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”