• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • BANI AGRICULTURĂ. Sumele totale virate fermierilor de AGENȚIA DE PLĂȚI

    Oana Timar -

    Banii europeni virați fermierilor, suma totală anunțată oficial în cadrul unui eveniment dedicat fondurilor nerambursabile pentru sectorul agricol. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a efectuat plăţi către beneficiari prin actualul PNDR în valoare de peste 4 miliarde de euro, a declarat, luni, Daniel Crunţeanu, director general adjunct la AFIR, în Conferinţa Naţională cu tema „Satul românesc are viitor”.

    ”În momentul de faţă, pe ceea ce înseamnă implementarea PNDR – AFIR, avem plăţi autorizate către beneficiari de peste 4 miliarde de euro. Aici fac o mică paranteză. În actualul exerciţiu financiar, de la 16 octombrie şi până astăzi, APIA şi AFIR – APIA prin măsurile delegate de la AFIR – avem plătite 377 de milioane de euro”, a spus Daniel Crunţeanu, citat de Agerpres.ro.

    El a afirmat că au fost depuse 56.495 de proiecte de investiţii, 30.462 de proiecte au fost selectate şi 51.039 de proiecte au fost contractate.

    Potrivit lui Crunţeanu, 13.156 de tineri fermieri sunt sprijiniţi financiar prin PNDR 2020, din care 2.681 din zona montană. De asemenea, 742 de tineri antreprenori au fost sprijiniţi financiar prin PNDR 2020, cu fonduri nerambursabile de 65 de milioane de euro.

    În altă ordine de idei, reprezentantul AFIR a precizat că 392.030 de hectare sunt în curs de modernizare şi reabilitare pentru irigaţii, iar 3.444 de kilometri de drumuri comunale şi 748 de kilometri de drumuri forestiere se află în curs de modernizare.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA