• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MODELUL AGRO SECUIU: Consultanță ÎN FERMĂ, tehnologie completă pentru CULTURA DE LEGUME!

    Ramona Dascălu -

    AGRO SECUIU, furnizor de inputuri agricole din Făurei, județul Brăila, a organizat ieri – marți, 12 februarie, un simpozion pe legumicultură, axat, în principal, pe recomandări de natură tehnică. Agrointeligența – AGROINTEL.RO a stat de vorbă cu directorul general al AGRO SECUIU, Valentin Secuiu și așa a aflat că modelul companiei brăilene este unul aparte, menit să ajute legumicultorii să producă mai mult, mai bine și la o calitate care să le asigure accesul pe piață.

    „Evenimentul nostru a avut loc în Ianca, lângă Făurei. Am avut alături de noi peste 45 de fermieri, însumând undeva la 130 de hectare de legume în câmp. Ca și parteneri i-am avut pe cei de la Syngenta, pe partea de semințe și de protecție a plantelor, pe partea de nutriție au fost invitați reprezentanți de la Yara, am avut reprezentanți  din partea companiei Groupama pentru asigurări”, a declarat Valentin Secuiu, director general al AGRO SECUIU, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    În cadrul evenimentului, fermierii au putut face și primele comenzi pe acest an: „Legumicultorii achiziționează în această perioadă mai ales turbă și semințe. Producătorii ne-au solicitat tratamente de fungicid preventiv la semănat, tratamente împotriva căderii plantelor”, a spus directorul general AGRO SECUIU.

    Produsele din portofoliul AGRO SECUIU pot ajunge și la agricultorii din județele învecinate, nu numai la cei din județul Brăila: „Produsele și serviciile noastre pot ajunge și la fermieri din județele Buzău și Vrancea dat fiind că produsele pe care le avem în paleta noastră se pot adresa, pe lângă fermele de legume, și celor din sectorul viticol și pomicol”, a mai declarat Valentin Secuiu.

    Potrivit directorului general AGRO SECUIU, o primăvară blândă ar ajuta foarte mult legumicultorii: „Ei au în plan să înceapă semănatul, deci să-și pregătească răsadurile, terenurile cât de cât au reușit să și le lucreze din toamnă să le pregătească – să are, să scarifice, deci nu rămâne acum decât să avem o primăvară blândă care să ne permită să intrăm în teren, să aplicăm îngrășămintele de bază, să întindem folia și picurarea, după care să venim cu plantele”.

    AGRO SECUIU oferă fermierilor din zona Brăilei soluții complete. „Oferta noastră este una completă: le asigurăm semințe, produse de protecție a plantelor, menționez  că pe această parte avem produse de la mai multe companii precum: Syngenta, Adama, Bayer, BASF, îngrășăminte solubile, îngrășăminte chimice, biostimulatori și stimulatori de creștere, turba de care au nevoie la producerea răsadului. Avem posibilitatea să le asigurăm pe lângă turbă și partea de folie și picurare. De asemenea, realizăm și analize de sol, iar împreună cu partenerii noștri de la Yara le-am prezentat rezultatele pentru a avea o recomandare cât mai exactă și cât mai profesionistă în ceea ce privește nutriția viitoarelor culturi. Putem oferi și consultanță, în acest sens avem un director tehnic, angajat în cadrul societății, care va face vizite în teren periodic pentru recomandări, pentru analize, pentru probleme legate de dăunători, boli sau carențe care pot apărea. Noi venim cu soluții exacte și rapide”, a mai spus Valentin Secuiu.

    Valentin Secuiu, absolvent de USAMV și doctor în agricultură, susține că această zonă din Bărăgan avea cu adevărat nevoie de furnizor de inputuri agricole specializate: „Suntem în plină dezvoltare, de 2 ani de zile am intrat pe segmentul legumicol. Este primul an însă în care le asigurăm fermierilor din zonă semințe, partea de turbă și de picurare. Anii trecuți nu le-am asigurat aceste lucruri, e primul an și pentru noi și probabil că din toamna acestui an sau în primăvara anului viitor vom avea și soluții pentru serviciile de sere și solarii”, susține acesta.

    Pe viitor, AGRO SECUIU are în plan și organizarea unei platforme demonstrative, în câmp, la care să participe fermierii din zonă și nu numai: „Pregătim împreună cu colegii de la Syngenta și de la Yara o platformă demonstrativă, o platformă în câmp și vom invita fermierii din zonă și din alte regiuni pentru le a prezenta o serie de hibrizi noi care au tolerență ridicată la anumite boli, vom prezenta și scheme de nutriție. Suntem un partener de nădejde pentru fermieri, iar evenimentele noastre au acest scop, de a fi utile producătorilor agricoli care ne aleg ca furnizor pentru fermă”, a mai declarat Valentin Secuiu.

    Pentru fermierii interesați să ia legătura cu reprezentanții AGRO SECUIU, numărul de telefon de contact este 07455.04.023, iar site-ul companiei este www.agrosecuiu.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Subvențiile care se achită fermierilor până la finalul anului Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!