• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚIILE APIA – PLĂTITE PE REZULTATE ȘI PERFORMANȚĂ. ANUNȚ pentru TOȚI FERMIERII!

    agrointeligenta.ro -

    Subvenții din agricultură, plătite fermierilor în baza rezultatelor și a performanțelor! O schimbare radicală pentru condițiile de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a fost anunțată de la Bruxelles de către comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan.

    Regulile după care va funcționa plata subvențiilor și a ajutoarelor din agricultură încep să se contureze. Comisarul european pe agricultură, Phil Hogan, a răpuns într-un interviu acordat pentru Euractiv criticilor care spun că viitoarea PAC va intensifica controalele și birocrația, ceea ce ar avea ca rezultat doar o respingere de către fermieri a politicii agricole.

    ”Simplificarea a fost prioritatea mea numărul unu încă de când am fost numit comisar european, și am reușit deja să implementăm un număr semnificativ de măsuri importante de simplificare a PAC. De când am preluat postul, am evaluat întregul acquis în domeniul agricol. Am primit 1.500 de propuneri de simplificare de la statele membre, de la alte instituții ale UE și de la factorii interesați, iar apoi, în scurt timp, am amendat o mulțime de prevederi în beneficiul fermierilor. Capitolul ecologizării a fost identificat drept principala sursă de complexitate a politicii, în urma consultărilor publice privind viitoarea PAC. În 2016, am lansat o analiză a măsurilor privind ecologizarea care a dus la modificarea, în 2017, a unor regulamente. După ce am progresat atât de mult fără a redeschide documentul de bază, propunerea pentru viitoarea PAC ne oferă șansa de a aborda problematica în mod sistemic”, a explicat Hogan pentru sursa citată.

    Acesta s-a arătat convins că noul model pentru PAC va aduce un plus de simplificare prin orientarea către rezultate și performanță în loc de reguli și conformare.

    ”Nu numai că progresul de la o abordare bazată pe reguli și pe conformare va aduce o reală simplificare atât pentru fermieri cât și pentru administratori, dar este esențial să ne desprindem de acest tip de abordare dacă vrem să realizăm acel nivel de simplificare pe care îl cere toată lumea. Fermierii vor avea acces mai bun la sfaturi imparțiale în domeniul agricol, asistență pentru cererile de sprijin, iar cerințele de raportare pentru administrații vor fi eficientizate. Utilizarea noilor tehnologii va simplifica, grăbi și automatiza multe dintre procedurile administrative. Date de observare obținute de sistemul de sateliți Copernicus și alte tehnologii inovatoare oferă informații considerabile asupra activităților agricle din UE. Utilizarea acestor tehnologii va moderniza activitatea de administrare, monitorizare și operațiunile generale ale PAC și va aduce importante beneficii fermierilor și autorităților de management din statele membre”, a mai arătat comisarul european.

    Primul draft al Pachetului de reformă a PAC post-2020 va fi prezentat în această lună

    Ministerul Agriculturii informează printr-un comunicat remis către Agrointeligența-AGROINTEL.RO că în data de 5 martie, ministrul Petre Daea a convocat cea de-a șaptea videoconferință cu președinții și vicepreședinții grupurilor de lucru de la Bruxelles, cu experți din cadrul Unității pentru Pregătirea Consiliului Președinției UE, precum și cu directori generali din structurile implicate în procesul de exercitare a Președinției Consiliului UE, alături de experți din aceste structuri.

    Ministrul a fost informat asupra principalelor subiecte discutate în cadrul Comitetului Special pentru Agricultură din 4 martie 2019.

    În cadrul videoconferinței s-au discutat aspecte referitoare la calendarul de lucru pentru luna martie, pentru ca întreaga echipă să aibă un tablou exact asupra tuturor reuniunilor, respectiv: Comitetul Special pentru Agricultură, Grupurile de Lucru, Lucrările AgriFin, cele privitoare la Planurile Strategice, precum și reuniunea Consiliului AgriFish din data de 18 martie a.c.

    Ministrul a fost informat de echipa de la Bruxelles că pregătirile se desfășoară conform graficului de lucru, iar în ședința Consiliului din luna martie va fi prezentat draftul Pachetului de reformă a PAC post-2020: Regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC, Regulamentul orizontal și Regulamentul privind organizarea comună a piețelor (OCP) produselor agricole, dar si subiecte precum Bieconomia, s.a.
    Reamintim faptul că în domeniul agriculturii și pescuitului au fost programate pentru a fi închise 4 dosare, însă datorită ritmului susținut de lucru al tuturor celor implicați în acest proces, numărul dosarelor rezolvate până la această dată a ajuns la 9.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA Fermierul Gheorghe Holom: Semănăm porumbul a doua oară. Prima dată ni l-au distrus mistreții Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere