• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚII APIA: SUNTEM PE 31 MARTIE! UNDE SUNT BANII, DOMNULE MINISTRU?

    Oana Timar -

    A venit și mult-anunțatul termen de 31 martie pentru plata subvențiilor către toți fermierii! Cu un ochi la calendar și cu altul la contul bancar, agricultorii și crescătorii de animale reclamă că nu și-au primit sumele ce li se cuveneau. Agrointeligența – AGROINTEL.RO face o analiză cu privire la situația de astăzi, în care fermieri din toată țara, care n-au avut probleme la cerere, se plâng că nu au încasat până la această dată toate sumele pe 2018.

    Fermierii reclamă: 0 lei în cont

    În afată de situațiile ”speciale” precum fermieri care au avut control, scheme compensatorii sau transferuri de exploatație, există și beneficiari de subvenții ce reclamă că nu au încasat încă sumele de la Ajutorul Național Tranzitoriu. Fie că este vorba despre ANT pentru culturi agricole, fie că este vorba despre ANT pe lapte, la bovine sau la ovine, fermierii spun că până astăzi, 31 martie, nu au primit banii.

    Vă reamintim că ministrul agriculturii Petre Daea le-a promis fermierilor plata subvențiilor până pe 31 martie inclusiv. Nu a precizat însă dacă numai autorizarea sumelor – un fel de plată pe hârtie, sau și plata efectivă, în conturi. Trebuie avută în vedere în această situație și întârzierea pe care a avut-o bugetul național din care se achită ANT-urile și care a intrat în vigoare abia la mijlocul lunii martie, după ce a fost ”plimbat” pe la Curtea Constituțională și întors la Parlament. S-a ajuns astfel ca Guvernul să aprobe plafoanele pentru ANT abia pe 19 martie, ceea ce a făcut ca funcționarii APIA să aibă o veritabilă misiune imposibilă: de a plăti TOȚI fermierii în numai 12 zile (numărate pe calendar, lucrătoare și nelucrătoare!). 

    Ultima situație: Aproape 250.000 de fermieri plătiți

    Cea mai recentă situație a plăților ANT datează din 26 martie, adică din urmă cu 6 zile, când APIA anunța că autorizase la plata acestor scheme un număr de 248.156 beneficiari, iar suma totală pentru aceștia se ridica la 88.844.226 euro.

    ”Precizăm că în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 159/2019 pentru aprobarea plafoanelor alocate ANT, pentru anul de cerere 2018, valoarea plafonului este de 268.466.600 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR)”, se arata în comunicarea transmisă redacției noastre.

    Blocajele de soft au perturbat activitatea la APIA

    Plățile raportate erau începute din data de 20 martie, deci cifrele raportate erau valabile pentru exact 6 zile de autorizare ”la foc continuu”  în care s-a reușit plata a numai 33,09% din plafonul total. De ce ghilimele? Pentru că exact aceeași perioadă s-a suprapus cu probleme la sistemul informatic de la APIA, sistem blocat pe partea de primire a cererilor, dar care cu siguranță a perturbat întregul flux de lucru al centrelor. Chiar și numai nervii, telefoanele și explicațiile pe care au trebuit să le dea fermierilor au dat peste cap buna funcționare a lucrurilor în care aceeași funcționari și primeau cererile pe 2019, le și autorizau la plată pe cele din 2018!

    De reținut faptul că în ultimele 6 zile, funcționarii APIA au avut de achitat 66% din plafonul alocat fermierilor pentru ANT. În tot atâtea zile, cu weekend-ul trecut lucrat, funcționarii au reușit plata a numai 33%. Nu avem informații că în acest weekend s-a mai lucrat în centrele din țară sau în cel de la București.

    Vineri, ultima zi în care SIGUR s-au făcut plăți

    Ne păstrăm optimismul și luăm în calcul că până vineri, pe 29 martie, funcționarii APIA ar fi reușit să achite restul sumelor rămase. Nu ar fi totuși, o ipoteză neplauzibilă: între cei rămași se numărau fermierii cu exploatații mari la care o singură cerere aduna o parte mai consistentă din plafon, comparativ cu primele zile în care este posibil să se fi achitat cererile fermierilor mai mici.

    Fluxul banilor durează câteva zile

    Așadar, dacă s-au făcut autorizările, de ce nu sunt și banii în conturi? O explicație ar putea fi fluxul plăților care, după autorizare, ajung în contabilitatea APIA, apoi se transmit la Trezorerie de unde se virează banii către bănci. Apoi, ajunse sumele în bănci, ele sunt redirecționate în conturile fermierilor. Procedura de plată durează zile bune, cel mai puțin 5, cel mai mult 10, chiar 15 zile. Cum ultimele liste, presupunem ”grosul”, s-au trimis la plată vineri, banii ar urma să ajungă la fermieri începând cu mijlocul săptămânii viitoare pentru cei intrați la plată vineri sau joi.

    În final, vă reamintim că în afară de ANT-urile de la bugetul de stat, APIA va mai avea de achitat fermierilor după data de 31 martie și până cel târziu pe 30 iunie, schemele de sprijin cuplat vegetal, dar și plățile pentru fermierii care au avut situații speciale deja menționate anterior.

    În concluzie, în ceea ce privește plata ANT-urilor, vom afla în următoarele zile dacă APIA a reușit imposibilul: plata TUTUROR fermierilor în numai 12 zile calendaristice.

    Citiți și: Lista completă cu subvențiile APIA aflate la plată către fermieri


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”