Piaţa terenurilorŞtiri agricole

Mesajul unui fermier italian stabilit în România: ”Vă vindeți prea ieftin terenurile!”

Un afacerist italian, stabilit de 18 ani de zile în România, trage un semnal de alarmă și îi îndeamnă pe români să nu își mai vândă atât de ieftin terenurile și să învețe să aprecieze bogățiile țării lor.

Biagio Scrofani este inginer agronom, locuieşte în Iaşi şi de un an de zile s-a apucat să cultive usturoi pe o suprafață de teren situată la 40 de kilometri de oraș. Acesta a profitat și de oportunitățile pe care le oferă legislația din România și s-a înscris în programul de minimis destinat cultivatorilor de usturoi, fiind unul dintre cei trei legumicultori din județul Iași care și-au depus actele pentru obținerea ajutorului de minimis în valoare de 1.000 de euro.

“Am venit la Iaşi şi mi-am făcut meseria în diverse firme, iar de anul trecut am plantat usturoi. Soiurile pe care le am sunt româneşti, o parte, dar şi din Spania. Mi-a fost greu să mai găsesc seminţe româneşti de usturoi. Chiar dacă în România sunt regiuni recunoscute pentru usturoiul de calitate, cum este cel de Copălău, nu am mai gasit semințe. S-au mai pierdut din tradiţiile legumicultorilor din aceste zone”, a declarat italianul pentru bzi.ro.

Fermierul a investit aproximativ 25.000 de lei în două hectare cu usturoi în luna noiembrie a anului trecut, iar primele fire au apărut deja: “Noi spunem că la jumatatea lui iunie o sa avem usturoiul copt, numai bun de vândut. O să-l vindem cu un preț rezonabil, de 8,5-9 lei kilogramul. Oricum, eu sunt de părere că mai bine faci calitate pe o suprafață mică, decât mult și prost. Trei factori sunt importanți în cultivarea usturoiului: genetica, mecanizarea și specialistul, cel care supraveghează ca totul să decurga bine”, mai spune legumicultorul italian, în vârsta de 43 de ani.

Agricultorul susține că solurile din România, mai ales cele din zona Iașiului, sunt foarte bune. Acesta face și o paralelă între prețul cu care se vinde un teren, asemănator celui pe care el în lucrează la noi, în Italia, și cu cât se vinde în România, iar diferența este colosală.

“Solurile sunt bune, chiar foarte bune. Păi aici un teren se vinde cu 3.500-4.000 de euro, foarte ieftin. La noi, în Italia, cel mai bun sol, ca cel pe care l-am gasit eu aici, costă 80.000 de euro hectarul. Vă vindeți ieftin terenurile. Eu m-am îndrăgostit de țara voastră repede, e frumoasă, dar e păcat că din România nu se mai exportă, ci se importă mult. Ați avut fabrici, acum nu mai este nimic. Eu cred că peștele de la cap se împute. Mama mea, care ma supraveghează din Italia, de fiecare dată când vine aici imi spune că românii nu au știut să păstreze tradițiile, valorile, bogățiile lor”, a declarat italianul Biagio Scrofani.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!