• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Producția de lactate a ajuns să se bazeze pe importurile de lapte

    agrointeligenta.ro -

    În primele cinci luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2012, producția de unt, iaurt și smântână a crescut . Aceste creşteri ale producţiei s-au datorat, în special, creşterii cantităţii de lapte importat, potrivit Statisticii.

    În perioada ianuarie-mai, comparativ cu perioada ianuarie-mai .2012, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 20. 764 tone (-5,6%). La laptelel de consum, scăderea consemnată a fost de 586 tone (-0,6%)

    Laptele de vacă este folosit la peste 90% din brânzeturi

    Pentru aceeasși perioadă, producţia a crescut la: smântână de consum cu 2.239 tone (11,7%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) cu 7.504 tone (11,7%) şi unt cu 109 tone (2,8%), potrivit datelor transmise de Institutul Național de Statistică (INS)
    Aceste creşteri ale producţiei s-au datorat, în special, creşterii cantităţii de lapte importat de la 28.694 tone în perioada 1 ianuarie– 31 mai 2012 la 41.233 tone în perioada 1ianuarie – 31 mai 2013 (43,7%).
    Producţia de brânzeturi inclusiv brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (91,3% din producţia totală de brânzeturi) s-a menţinut aproximativ constantă în perioada ianuarie – mai 2013 faţă de perioada corespunzătoare din anul 2012.

    Laptele de vacă colectat și producția de lactate

                                        

     

    U.M.

    Apr.

    2013

    Mai

    2013

    1.I – 31.V. 2012

    1.I – 31.V. 2013

    Lapte de vacă colectat de  unităţile procesatoare

    tone

    72097

    86588

    371923

    351159

    Lapte de consum

    tone

    18548

    19326

    94766

    94180

    Smântână de consum

    tone

    4256

    4067

    19145

    21384

    Lapte acidulat

    tone

    13722

    14831

    64250

    71754

    Unt

    tone

    926

    677

    3874

    3983

    Brânzeturi – total

    tone

    6097

    7401

    27784

    27815

    Creștere lunară de 21% la brânzeturi

    În luna mai 2013 comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 14.491 tone (20,1%).
    Dintre principalele produse lactate cea mai mare creştere a producţiei în luna mai 2013 comparativ cu luna aprilie 2013 a avut loc la brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (88,2% din producţia totală de brânzeturi) cu 1.304 tone (21,4%), urmate de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 1.109 tone (8,1%) şi de lapte de consum cu 778 tone (4,2%).
    Scăderi ale producţiei, în luna mai 2013 comparativ cu luna precedentă, pot fi menţionate la: unt cu 249 tone (-26,9%) şi smântâna de consum cu 189 tone (-4,4%).

    Scăderi la laptele colectat

    Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna mai 2013 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 5.803 tone (-6,3%).

    22lapte1
    Producţia de unt a scăzut în luna mai 2013 faţă de luna mai 2012 cu 77 tone (-10,2%).
    Producţia principalelor produse lactate a crescut în luna mai 2013 comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2012 astfel: lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 968 tone (7%), smântâna de consum cu 202 tone (5,2%), brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă cu 294 tone (+4,1%) şi lapte de consum cu 632 tone (3,4%).
    Și aceste creşteri ale producţiei s-au datorat, în special, creşterii cantităţii de lapte importat de la 3.366 tone în luna mai 2012 la 7.411 tone în luna mai 2013 (120,2%).



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Apele Române – replică dată lui Gigi Nețoiu: Ferma funcționa fără acte de reglementare, cu risc de inundații O nouă subvenție de la APIA a fost anunțată de Comisia Europeană Ionică Sterp, APC: Taxele pe care un oier le plătește pentru pășune au ajuns la 1.700 de lei pe hectar Constructorii care se luptă pe contractul de 200 de milioane de euro pentru 23 de kilometri din Canalul Siret-Bărăgan După Mercosur, fermierii vor fi loviți de acordul cu Australia. Cote uriașe la importurile de carne

    Ultimele știri

    Subvenții APIA 2026. Data la care începe depunerea cererilor a fost publicată în Monitorul Oficial Bulgaria a început să importe floarea-soarelui din Argentina, la un preț mai mic. Urmează România? Fermierii se luptă cu băltirile. Matei Titianu, LAPAR: 80% din totalul de ploi pe un an a venit în șase luni Cercetătorii din Buzău: Cei care vând semințe străine au salariu 5.000 lei, cercetătorilor cu doctorat li s-a tăiat venitul la 3.593 de lei Cum va fi vremea în luna martie. Graficul temperaturilor și ploilor în prima lună de primăvară