• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ADEVERINȚA CERUTĂ DE APIA, ARMĂ PENTRU UMILIREA FERMIERILOR!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    La un pas de a-și pierde subvenția! Un fermier din Ulmeni, județul Maramureș, are șanse minime să poată obține în acest an subvențiile agricole pentru terenurile pe care le lucrează cu toate actele în regulă. Agricultorul nu va putea depune cererea unică la APIA până la data de 15 mai din cauză că primarul localității de care aparține refuză să-i elibereze adeverința de la Registrul Agricol, adeverință fără de care dosarul său nu poate fi luat în considerare de către agenția de plăți.

    Fermierul maramureșean susține că primarul din Ulmeni, Lucian Morar, ar avea ceva cu el pentru simplu motiv că face parte din alt partid politic pe care îl și reprezintă în Consiliul Local. „Am sunat pe data de 6 mai la Primărie și am vorbit cu doamna de la Registratură și mi-a zis că adeverința se află în mapa primarului de câteva zile. Din câte știu, primarul ține ștampila, el este cel care pune ștampila pe documente. Nu cunosc însă ca alte persoane din localitate să mai întâmpine astfel de probleme. La mine singura problemă este că sunt în opoziție, sunt consilier local și pentru aspectul ăsta cu ce poate să mă taxeze mă taxează, deci faptul că nu-mi eliberează adeverința reprezintă o răzbunare. De obicei, aceste adeverințe se eliberau în trei minute și niciodată nu a fost vreo problemă la nivel de localitate cu vreo persoană. Deci, acum eu sunt singura persoană pentru faptul că nu i-au plăcut discuțiile mele”, a declarat fermierul Dacian Sas, care a depus cererea pentru eliberarea adeverinței aferente exploatației conduse de tatăl său, Pavel Dănuț Sas pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Îi lipsește numai semnătura primarului

    Cum termenul limită până la care pot fi depuse cererile unice la APIA se apropie cu pași repezi, fermierul nu știe ce să mai facă ca să-l înduplece pe primar să-i semneze adeverința în timp util. „Aveam programare la APIA duminica trecută, am vorbit cu funcționarul de acolo și a spus că își face timp pentru mine, dar ideea este să mă încadrez eu în timpul regulamentar pentru depunerea documentelor. Am toate actele necesare, adeverința de la medicul veterinar pentru animale, că am și animale, tot ce trebuie, dar degeaba dacă nu mi se eliberează această adeverință la timp de către primărie”, a mai spus acesta.

    Lucian Morar este primarul localității maramureșene Ulmeni (foto: Axa News Maramures)

    Dat fiind că fermierul se află într-o situație disperată, Agrointeligența – AGROINTEL.RO a încercat să-l ajute și a luat legătura cu primarul Lucian Morar, ales din partea PMP, pentru a-l convinge pe acesta ca în ciuda convingerilor politice diferite să-l ajute totuși pe fermier să beneficieze de subvenția care i se cuvine. Primarul din Ulmeni nu s-a arătat însă dispus să înțeleagă situația delicată în care se află concetățeanul său, ba mai mult de atât acesta i-a adus injurii grave fermierului: „Acela nu este un fermier, este un escroc, e consilier domnul respectiv. Eu am fost în greva foamei 10 zile la București  și el mă bălăcărea și el făcea dezinformări cu privire la modul în care arată dispensarul de la mine în condițiile în care am făcut greva foamei pentru ambulanță la Ulmeni. Deci, să-i transmiteți că potrivit legii am 30 de zile la dispoziție să semnez unele documente”, a declarat primarul orașului Ulmeni, Lucian Morar, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Cazul de la Ulmeni nu este singular

    Cazul din Ulmeni este numai unul dintre multele situații în care fermierii riscă și în acest an să piardă subvențiile agricole de la APIA. Producătorii sunt condiționați de adeverința eliberată de la Primărie care atestă suprafețele aflate în exploatare, conform înscrisurilor din Registrul Agricol. Fără semnătura primarului – care face un abuz neeliberând documentul, actul nu poate fi eliberat, iar edilii-șefi se folosesc de această ”armă” pentru a șicana unii fermieri pe care nu îi au la inimă, care le încurcă interesele, multe dintre acestea de natură funciară sau, după cum este cazul din Ulmeni, chiar interese politice.

    Vă reamintim că data de 15 mai 2019 este ultima zi în care fermierii mai pot depune la APIA cererea unică fără a fi penalizați. Este motivul pentru care Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă stă la dispoziție pentru a mediatiza problemele cu care vă confruntați pentru ca ele să se rezolve. Telefonul nostru la redacție este 0744.311.359.

    Te-ar mai putea interesa

    Prețul roșiilor a atins un nivel record în Italia. Cât costă un kilogram de tomate în piețele italiene Subvenții APIA 2026: BISS – 101,03 euro/ha, PD-21 Vaci de lapte: 347,81 euro/cap, PD-24 Ovine: 12,66 euro/cap Fermierul care cultivă bujori pe 65 de hectare și exportă toate florile în Olanda Fermierii, obligați pentru APIA să demonstreze că au cumpărat sămânță, motorină sau îngrășăminte Subvenția APIA care intră în conturile fermierilor de săptămâna viitoare

    Ultimele știri

    AFIR lansează pe 6 octombrie DR-12: până la 200.000 de euro pentru fermierii până în 45 de ani Vin ploile? Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie – ANM a publicat prognoza Subvenții pe suprafață 2026. Plata la avans pe hectar în România și în Polonia Seceta și datoriile îi fac pe fermieri să renunțe la fertilizarea de toamnă. Dragoș Ivan, SEEFCO: „Economia pe termen scurt poate genera o pierdere semnificativă de producție” Subvenția la vaca de lapte, de aproape 4 ori mai mare în România decât în Polonia. La oi, situația se schimbă