• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA: Sumele pentru plata sprijinului cuplat vegetal

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministerul Agriculturii a făcut publice sumele pentru plata sprijinului cuplat vegetal (SCV) aferent Campaniei APIA 2018. Aceste scheme au rămas ultimele de achitat de către funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, urmând ca după aprobarea plafonelor să se stabilească și cuantumul final pe hectar la fiecare cultură pentru care se plătește SCV.

    Într-un proiect de act normativ publicat pe site-ul propriu, Ministerul Agriculturii stabilește plafoanele, adică sumele totale alocate fiecărei culturi agricole ce beneficiază de SCV în Campania APIA 2018. În funcție de numărul al hectarelor eligibile pe fiecare schemă, suma totală se va împărți la suprafața finală, rezultând cuantumul per hectar.

    Banii se virează după de Guvernul aprobă plafoanele

    Pentru Campania APIA 2018, bugetul total alocat plăților SCV este de maxim 82.334.250 de euro, sumă ce se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2019. Abia însă după aprobarea plafonelor propuse de MADR, APIA va putea face calculele finale și va putea demara autorizarea la plată a schemelor de SCV.

    De subliniat că pentru acest an, Ministerul Agriculturii a decis să facă mai multe transferuri între plafoanele SCV, existând diferențe între sumele notificate la Comisia Europeană și modul în care se vor distribui, în final, banii fermierilor. Astfel, măsurile de sprijin cuplat de la care se transferă fonduri sunt cele pentru culturile de soia, tomate pentru industrializare cultivate în câmp, castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp și cartof timpuriu pentru industrializare. Banii de la aceste scheme se direcționează către sprijinul cuplat pentru culturile de lucernă, orez, sămânța de cartof, sfeclă de zahăr și legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă.

    În final, plafoanele propuse Guvernului pentru aprobare și plată efectivă a SCV sunt următoarele:
    a) 28.164.490 de euro pentru soia;
    b) 14.910.280 de euro pentru lucernă;
    c) 420.000 de euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe;
    d) 188.160 de euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;
    e) 5.117.765 de euro pentru orez;
    f) 939.100 de euro pentru sămânţă de cartof;
    g) 129.320 de euro pentru hamei;
    h) 19.208.700 de euro pentru sfeclă de zahăr;
    i) 1.251.950 de euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
    j) 22.235 de euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
    k) 8.807.600 de euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;
    l) 495.000 de euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;
    m) 2.679.650 de euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

    Iată care sunt plafoanele aferente fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal notificate Comisiei Europene sunt:
    a) 32.518.000 euro pentru soia;
    b) 14.632.750 euro pentru lucernă;
    c) 420.000 euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe;
    d) 188.160 euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;
    e) 4.800.600 euro pentru orez;
    f) 831.600 euro pentru sămânţă de cartof;
    g) 129.320 euro pentru hamei;
    h) 18.459.000 euro pentru sfeclă de zahăr;
    i) 1.430.000 euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
    j) 53.000 euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
    k) 3.449.320 euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;
    l) 495.000 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;
    m) 4.927.500 euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

    Se observă că după soia – unde s-a micșorat plafonul cu peste 4 milioane de euro, cea mai mare pierdere o are SCV la cartoful de industrializare unde plafonul a fost aproape înjumătățit, în timp ce la cartoful de sămânță s-a făcut o suplimentare de circa 100.000 de euro.

    Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal, se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor aprobate la suprafețele eligibile pentru anul 2018. Plăţile pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 28 septembrie 2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 351 din 1 octombrie 2018.

    Te-ar mai putea interesa

    Vin ploile? Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie – ANM a publicat prognoza Fermă uriașă vândută pentru lichidare: 21.000 ha de teren agricol vor fi transformate în păduri și zone umede Subvenție APIA, de astăzi la plată. Bani în conturi pentru 15.386 de beneficiari Avans APIA 2026 – calcul pe hectar. Câți bani vor intra în conturile fermierilor din 16 octombrie Fermier ucis de urs chiar în lanul de porumb. Soția acestuia s-a salvat în ultima clipă

    Ultimele știri

    Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Prețurile la îngrășăminte cresc: cumpărăm acum sau așteptăm? Cum se pot pregăti fermierii pentru primăvară fără să-și blocheze lichiditățile Suplimentare de buget pentru subvențiile apicultorii. Suma majorată anunțată de MADR Expert: Prețul cerealelor ar putea crește cu 80% din cauza situației de pe piața îngrășămintelor