• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutor de minimis în apicultură 2019: 20 de lei pe familia de albine – condiții, acte, termen cerere!

    agrointeligenta.ro

    Ajutor de minimis pentru apicultori în 2019, sprijin de 20 de lei pe familia de albine! În mod oficial a fost aprobată schema de ajutor de minimis pentru apicultorii afectați de fenomenele meteo din acest an, sprijinul fiind plătit pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol. Ministerul Agriculturii a lansat în dezbatere publică acest ajutor care va avea un cuantum de 20 lei/familie de albine. Ulterior, actul normativ a fost aprobat.

    UPDATE: Schema a fost aprobată de Guvern în data de 17 septembrie. Data limită pentru a solicita sprijinul de stat la Direcțiile Agricole Județene a fost prelungit până pe 31 octombrie 2019.

    Cine poate accesa ajutorul de minimis din apicultură

    Ajutorul de minimis pentru apicultură se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul apicol, în domeniul producţiei primare, pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie.

    Schema de ajutor de minimis nu se aplică următoarelor categorii de ajutoare:
    a) ajutoarelor a căror valoare este fixată pe baza preţului sau a cantităţii de produse cumpărate ori introduse pe piaţă;
    b) ajutoarelor destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantităţile exportate, ajutoarelor destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
    c) ajutoarelor condiţionate de utilizarea cu precădere a produselor naţionale faţă de produsele importate.

    Prevederile prezentei scheme se aplică întreprinderilor/întreprinderilor unice respectiv:
    a) apicultorilor, persoane fizice care dețin certificat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, valabil la data depunerii cererii.
    b) apicultorilor, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) apicultorilor, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

    Pentru a fi eligibile la acordarea ajutorului de minimis prevăzut de prezenta hotărâre, întreprinderile trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
    a) să aibă familiile de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.251/2017;
    b) să aibă familiile de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.

    Ajutorul de minimis: 20 de lei pentru familia de albine

    Sprijinul financiar se va acorda apicultorilor pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie, în cuantum de 20 lei/familia de albine.

    Valoarea totală a ajutorului de minimis pentru creșterea albinelor nu poate depăşi suma de 20.000 euro/beneficiar pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

    Pentru obţinerea ajutorului de minimis, crescătorii de albine care îndeplinesc criteriile de eligibilitate întocmesc cereri şi le depun la direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti, însoţite de următoarele documente:
    a) copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;
    b) copie a certificatului de înregistrare la registrul comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică;
    c) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
    d) copia documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară, eliberat de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pe raza căreia îşi desfăşoară permanent activitatea stupina.

    La predarea documentelor de către solicitant, acesta va avea asupra sa și actele în original pentru autentificare de către reprezentanții DAJ.

    În situaţia în care solicitantul deţine în exploataţie mai multe stupine care sunt situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale din judeţe diferite, acesta poate depune cereri de sprijin financiar la fiecare dintre direcţiile pentru agricultură judeţene în cauză.

    Te-ar mai putea interesa

    DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!