Lecția lui 2019 la cultura de grâu. Recomandările Innvigo Agro pentru semănatul din această toamnă
agrointeligenta.ro -Anul 2019 a oferit o veritabilă lecție în privința tehnologiei de cultură a grâului. Cu un portofoliu complet și cu prețuri corecte la produsele de calitate, Innvigo Agro a fost alături de fermieri de la pregătirea terenului și până la recoltare. Compania s-a implicat activ în toate evenimentele importante dedicate culturii de grâu, venind mereu în sprijinul agricultorilor cu recomandări de actualitate, adaptate condițiilor dificile din acest an. Este motivul pentru care acum, când trag linie, fermierii care au folosit tehnologia Innvigo sunt profitabili și merg mai departe de mâna specialiștilor companiei. Totodată, este și motivul pentru care fermieri noi intră în ”echipa” Innvigo cultivând grâul după tehnologia bazată pe soluțiile Innvigo!
În campania de primăvară – vară 2019, Innvigo Agro România s-a implicat în susținerea evenimentelor agricole la nivel de fermă în toate zonele agricole din România. A participat astfel la ’’Ziua grâului’’, evenimente organizate în câmp de către partenerii din agribussines: Agroind Cauaceu, SCDA Lovrin, Merpano Sacalaz, SCDA Turda, Almos Dulcești, Dafcochim Mures, Nord Agrotehnica Suceava, Carpat agrom Neamț și SCDA Secuieni, unde sunt prezentate tehnologiile de protecție a plantelor pentru culturile de cereale, precum și ultimele produse lansate în piața românească în acest an.
Din cauza condițiilor de climă și în special a precipitațiilor căzute în câmp în întreaga țară in decada 15 mai – 15 iunie, culturile de cereale au fost supuse în acest an unor provocări majore pe care fermierii nu le-au mai întâmpinat în anii anteriori. Deoarece culturile de cereale de toamnă au intrat în iarnă în fenofaze; precoce de vegetație începând de la BBCH 0-10, respectiv germinație-răsărire în marea majoritate a bazinelor agricole și până la BBCH 14-2, respectiv faza 3 frunze adevarate și eventual înfrățire, evoluția culturilor a fost sub semnul întrebării la momentul ieșirii din iarnă, mulți fermieri având intenția să întoarcă cerealele și să însămânțeze culturi prășitoare.
Seceta din primăvară a fost un semnal de alarmă pentru fermierii care au semănat în perioada optimă, și care estimau o producție de cereale la un nivel redus la perioada secetei. Încă o dată s-a dovedit că vremea poate să fie factorul surpriză, iar precipitațiile ce au căzut în lunile mai și iunie au fost salvatoare pentru cereale. Această situație a afectat însă și biologia plantelor, cât și evoluția dăunătorilor, agenților patogeni cât și apariția îmburuienărilor. În aceste condiții a fost necesară intervenția cu tratamente de combatere a buruienilor, insectelor și a dăunătorilor mai intens decât în anii anteriori, punând la încercare multe metode de combatere a factorilor biotici ce afectează producțiile de cereale.
Cu toate acestea, soluțiile tehnologice recomandate de către specialiștii Innvigo Agro au reușit să fie câștigătoare în lupta împotriva buruienilor, bolilor, insectelor, favorizând fermierii ce le-au folosit comparativ cu multe alte produse consacrate.
Fermierii au luat la cunoștință că indiferent de condițiile climatice ale înființării culturii de cereale din toamnă, Innvigo Agro are în portfoliu o paletă largă de erbicide care se pot aplica; fie în toamnă sau în postemergență, primavara, astfel încât culturilor de grâu, orz, triticale să le fie asigurate condiții cât mai propice de vegetație, în lipsa concurenței buruienilor; indiferent de momentul aplicării sau al evoluției vremii.
Combaterea buruienilor se efectuează încă din toamnă pentru culturile de cereale care au răsărit și au 3 frunze adevarate prin aplicarea produselor: Galmet 20 SG (metsulfuron metil 200 gr/kg) în doză de 30 gr/ha, singur, sau în amestec cu Adjunkt 500 SC (diflufenican 500 gr/l) în doză de 0,24 litri/hectar. Asocierea celor două substanțe active asigură combaterea unui spectru larg de buruieni dicotiledonate anuale și perene, inclusiv a buruienilor problemă (Veronica, lipitoare, volbură) cât și buruienile graminee anuale inclusiv Iarba vântului. De asemenea, sinergismul celor două produse asigură o protecție îndelungată de 3-5 luni, reducând concurența dintre plantele de cultură și buruieni pe întreaga perioadă de protecție astfel încât în majoritatea cazurilor nu mai este nevoie de erbicidări de primăvară, sau eventual corecții pentru speciile rămase, specifice zonei.
Marii fermieri care înființează culturi de cereale pot să folosească astfel orice ”fereastră de aplicare” a erbicidelor care le asigură un plus de confort în primăvară atât din punct de vedere al vremii cât și din punct de vedere al ușurării organizării lucrărilor de primăvară din fermă, când în scurt interval de timp trebuie efectuate lucrări de înființare a culturilor de primăvară.
La culturile de cereale care sunt însămânțate mai târziu sau care din cauza condițiilor agrometeorologice nu reușesc să răsară în toamnă, cazul anului 2019, erbicidarea se aplică în primăvară când cerealele sunt în intervalul de înfrățire și până la apariția celui de al 2-lea internod prin aplicarea produselor Trimax 50 SG (tribenuron metil 500 gr/l) în doză de 40 gr/ha și Galaper 200 EC (fluroxipir 200 gr/l) în doză de 0,4-0,6 l/ha pentru combaterea întregului spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene. Zonele agricole care au infestări masive cu graminee anuale, iarba vântului și coada vulpii, precum și pentru producătorii de semințe de cereale se recomandă aplicarea erbicidului Herbos 110 EC (fenoxaprop etil 110 gr/l) aplicat singur în doză de 0,7 l/ha, sau în amestec cu alte erbicide în doză de 0,5l/ha.
În primăvară, odată cu erbicidarea se efectuează și tratamentul T1 la colet cu Zizan 500 SC (tebuconazol 125 gr/l) în doză de 0,5 l/ha. Acest tratament asigură o lungă perioadă de protecție împotriva făinării, ruginilor, septoriozelor. Tratamentele următoare, T2, împotriva patogenilor se efectuează în faza alungirii paiului – până la burduf pentru protecția aparatului foliar cu Maker 250 SE (azoxistrobina 250 gr/l) în doză de 1l/ha și/sau în amestec cu Dafne 250 SC (difenoconazol 250 gr/l)in doza de 0,6l/ha. În amestecuri de fungicide dozele produselor se pot reduce în funcție de recomandările din etichetă.
Pentru protecția spicului, recomandăm a se efectua un tratament complex cu fungicidul Kier 450 SC (difenoconazol 125 gr/l+ tebuconazol 125 gr/l +azoxistrobina 200 gr/l), acesta fiind cel mai noi fungicid omologat, produs care conține trei substanțe active, cu moduri diferite de acțiune, cu acțiune sinergică pentru protecția culturilor de cereale și rapiță. Doza de utilizare pentru fungicidul Kier 450 SC este 0,9-1l/ha.
În urma precipitațiilor căzute în perioada aprilie-mai, specialiștii Innvigo au recondat și aplicarea unor regulatori de creștere Invister 300 SL (clormequat clorura) în doză de 0,8-1l/ha prentru prevenirea căderii paiului, precum și Reducer 510 SL (clormequat clorura) în doză de 0,7-0,9l/ha pentru uniformizarea dezvoltării fraților secundari și uniformizarea înălțimii taliei plantei.
Protecția împotriva insectelor este realizată cu produse insecticide cu spectru larg de combatere și acțiune de contact în funcție de momentul aplicării și dăunătorii țintă, care pot ataca cultura de cereale pe întreaga perioadă de vegetație. Produsele de combatere a insectelor sunt Delcaps 050 CS (deltametrina 50 gr/l) în doză de 0,1l/ha sau Delmetros 100 SC (deltametrin 100 gr/l) în doză de 0,05l/ha. Temperatura de aplicare de peste 20 grade, precum și ploile survenite după tratamentul cu insecticide pot reduce efectul insecticidelor.
Nutriția foliară a plantelor vine ca suplimentare a fertilizărilor de bază și se face cu produse specializate pentru cultura de rapiță, respectiv Macoreco (fertilizant lichid cu zinc acetat), îngrășământ care aplicat în primele faze de vegetație dezvoltă formarea sistemului radicular și creșterea masei rădăcinilor, crește rezistența la frig și secetă cu efect stimulator asupra întregii plante; Fertisilinn (fertilizant lichid cu microelemente, siliciu, bor, cupru, molibden și zinc) care în urma aplicării accelerează formarea clorofilei și intensificarea proceselor de fotosinteză cu acțiune de tonifiere a plantei pe perioada de stres climatic; Navu forte (fertilizant obținut prin nanotehnologie cu macro și micoelemente) pentru fertilizarea foliară corectă a plantelor și remedierea deficiențelor de nutriție.
Tehnologia culturii cerealelor a fost prezentată în toate zonele agricole.
Toate aceste produse se împletesc și se compun într-o tehnologie completă pentru protecția maximă a culturii cerealelor astfel încat fermierul să poată fi sigur că va avea o cultură cu producții ridicate, de peste 6-7 t/ha.
INNVIGO AGRO este unul dintre producătorii de produse de protecție a plantelor care prezintă cea mai completă tehnologie de protecție a culturilor de cereale, indiferent de fluctuația evenimentelor meteo sau a strategiilor pe care fermierul le adoptă în ferma sa.
George Roiban, Director Marketing & Dezvoltare Innvigo Agro