• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CAZUL LAPAR SCHIMBĂ LEGEA COTIZAȚIILOR!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Cazul Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), unde conducerea este investigată pentru delapidare, a determinat Ministerul Agriculturii să modifice legislația privind sprijinul pe care organizațiile de fermieri îl pot primi pentru a-și acoperi cotizațiile în structurile de la Bruxelles. În trecut, numai LAPAR a obținut finanțarea, iar sursele Agrointeligența – AGROINTEL.RO au dezvăluit că în documentele depuse la MADR s-au ”umflat” sumele pentru decontare, astfel că și actele înregistrate la minister sunt acum în anchetă.

    Prin modificările aduse legislației naționale, MADR vrea să se asigure că nu mai dă banii pe încredere, ci numai în baza unui decont clar. În plus, organizațiile care primesc sprijin chiar trebuie să își facă treaba, o condiție introdusă fiind cea de participare la toate ședințele de lucru din structura organizației ”umbrelă” de la Bruxelles.

    În fundamentarea proiectului de modificare a actualei legislații, MADR arată că în trecut s-au făcut solicitări în avans pentru plăți către organizațiile de la nivel european, iar o astfel de situație pune mai probleme recuperării sumelor. Subliniem că până acum, numai LAPAR a primit acest tip de finanțare de la MADR.

    Iată care sunt modificările principale pe care Ministerul Agriculturii le-a publicat, în dezbatere publică, în cadrul unui proiect de Ordonanță pentru modificarea Legii nr. 52/2015 privind aprobarea plăţii anuale a cotizaţiilor şi serviciilor lingvistice pentru organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar.

    Ce se mai întâmplă cu ancheta LAPAR

    Agrointeligența –  AGROINTEL.RO urmărește evoluția anchetei de la LAPAR. Chiar săptămâna trecută, pe 18 iulie, au avut loc noi audieri cu tineri care au ajutat la organizarea evenimentelor organizației de fermieri. În ultimele două luni, aceștia au fost audiați în mai multe rânduri având în vedere că pe numele lor figurează plăți exagerate, de ordinul miilor de lei pentru fiecare, în contextul în care ei au primit sume de 50-100 de lei pentru zilele lucrate. Audierea tinerilor s-a făcut concomitent cu cea a mai multor membri din conducerea LAPAR.

    Vă reamintim că pe 28 martie anul acesta, procurorii și mascații au descins la sediul LAPAR, efectuând percheziții pentru delapidare. Președintele LAPAR la acel moment, Laurențiu Baciu a fost reținut pentru 24 de ore după care a fost adus cu cătușe în fața judecătorilor care l-au pus sub control judiciar timp de 60 de zile. Ulterior, pe 15 aprilie, fermierul Gherghe Albu a preluat mandatul de președinte interimar al organizației de fermieri.

    Te-ar mai putea interesa

    Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra” Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Referendum în premieră într-o comună din România, renumită pentru oierit și cultură!

    Ultimele știri

    Ucraina ”împinge” spre România cantități uriașe de ulei de floarea-soarelui, rapiță și soia Șeful ANSVSA a dat startul vaccinării oilor. Centrele de colectare și fermele mari sunt primele pe listă Șeful ANSVSA a recepționat primele doze de vaccin pentru oi și capre: ”Va ajunge în județele critice” Virusul Shamonda a trecut de la bovine la oameni și s-a înregistrat oficial primul deces Fermierii din R. Moldova cer prelungirea licențierii pentru cerealele din Ucraina: ”Ne așteaptă catastrofa”