Încurcați de ploi. Ultimii fermieri care recoltează grâul în această vară
Ramona Dascălu -Încurcați de ploi, fermierii din mai multe județe ale țării sunt încă cu combinele pe câmp, la recoltarea grâului. În timp ce în sudul țării majoritatea fermierilor au încheiat secerișul, în județele din centrul României, la Sibiu și în Mureș abia de acum încolo se intră în câmp la stâns grâul grâu, și asta mai mult din cauza condițiilor meteo care i-au împiedicat pe agricultori să își facă treaba.
Ultimele zile de seceriș în Neamț, la TCE 3 Brazi
În Moldova, în județul Neamț, inginerul Vasile Iacob de la TCE 3 Brazi a terminat de recoltat orzul, iar la grâu se află aproape pe final de campanie: „Am încheiat recoltatul orzului. La grâu, din 1.200 de hectare, mai avem de recoltat 200 de hectare. Cred că luni seară terminăm”.
În ceea ce privește producțiile obținute de fermierul din Neamț, atât la orz, cât și la grâu, acestea sunt mai mici ca anul trecut.
„La orz, față de ceilalți ani când obțineam între 8,5 și 9 tone la hectar, anul acesta am făcut 7.300 de kilograme la hectar. Și la grâu, față de 8 tone cât făceam, acum o să facem în jur de 7 tone, dar cu indici foarte buni de calitate. Noi am făcut patru tratamente la grâu și nu avem probleme cu fuzarioza, proteina este foarte bună, este peste 13,5. Față de anii trecuți, producțiile sunt mai mici, dar nu disperăm, trebuie să mergem înainte”, a declarat Vasile Iacob, de la TCE 3 Brazi, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.
Fermierul din Neamț se declară foarte încantat de producțiile pe care le-a obținut cu soiul Katarina, de la Saaten Union: „La grâu, la soiul Katarina de la Saaten Union am făcut 8.300-8.400 de kilograme la hectar, și proteina foarte bună, în jur de 13,5-14. Anul ăsta am avut pe 60 de hectare, iar la anul o să punem cel puțin 150 de hectare din acest soi. Pe soiurile românești am obținut între 6.500 și 7.000, chiar 7.500. Noi suntem mai mult pe soiurile românești, dar anul acesta am căutat să testăm și alte soiuri”.
Vasile Iacob explică și de ce în fiecare an soiurile românești ocupă cea mai mare parte din suprafața însămânțată la el în fermă: „Optăm pentru soiurile românești pentru că sunt constante în producție. Din acest motiv, și anul viitor o să punem în proporție de 60% soiuri românești și pe restul suprafeței o să mergem cu soiurile pe care le-am avut în testare anul acesta – e deja al doilea an când testăm soiurile astea”.
Acesta îi sfătuiește pe colegii săi fermieri să folosească în fiecare an Bază de la Fundulea și sămânță certificată de tip 1: „Ca un sfat pentru ceilalți, părerea mea este că dacă își iau în fiecare an Bază de la Fundulea și pun C1, adică sămânța certificată 1, nu altceva, obțin o producție de peste 7.000 de kilograme la hectar garantat, și este constant în producție. Glosa, Miranda dau rezultate foarte bune. După soia, am obținut chiar 7.600 la soiul Glosa”.
Ploile întârzie recoltatul în județul Mureș
În Mureș, ploile au întârziat începutul recoltatului, iar fermierul Valentin Mărginean se teme că nu va reuși să termine nici până la finalul lunii din cauza vremii nefavorabile: „Abia am început recoltatul la grâu, alaltaieri am început că nu ne-au lăsat ploile deloc, și de mâine iarăși plouă și se preconizează toată săptămâna cu ploi. Într-o săptămână am termina de recoltat, avem 500 de hectare, dar numai să ne lase vremea. Am vrea să terminăm până la finalul lunii”.
La rapița pe care deja a terminat-o de recoltat, Valentin Mărginean, administratorul Klaus Agrar SRL din Adămuş, a obținut o producție medie de 3 tone la hectar.
„La rapiță am terminat de recoltat, am făcut 3 tone le hectar. La grâu, din ce am reușit până acum să recoltăm, producția medie este undeva în jur de 4 tone și ceva – 5 tone la hectar, mai slab ca anul trecut. E un pic de fuzarioză, dar nu sunt probleme mari, adică producția nu este afectată așa de tare din această cauză cât din cauza secetei din toamnă și din primăvară”, a spus fermierul Valentin Mărginean pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.
Și la Sibiu, acum se intră la grâu
În centrul țării, la Sibiu, tot acum se începe recoltatul. „Am terminat rapița și abia acum începem la grâu. Cam în două săptămâni cred că o să terminăm, dar depinde foarte mult de vreme. Nu am avut niciun fel de probleme, am făcut toate tratamentele. Avem calitate chiar foarte bună, putem lua 32-34”, ne-a declarat fermierul sibian Teodor Aflat.
Producții slabe, sub jumătate față de anul trecut în ferma lui Dan Herțeg
La Arad, la ferma lui Dan Herțeg, campania de recoltat se află în plină desfășurare.
„Mai avem vreo șase zile de recoltat. De început am început de mult timp, dar am făcut și pauze pentru că a plouat. Încă de la începutul lui iulie am început și am recoltat o zi și am mai stat trei, iar am mai recoltat o zi, iar am mai stat și tot așa din cauza vremii. Acum recoltăm de vreo 4-5 zile, dar mâine se pare că vine ploaia din nou. Nu o să terminăm luna asta”, crede Dan Herțeg.
Fermierul arădean spune că producțiile sunt foarte slabe comparativ cu anul trecut și speră să recupereze pierderile în toamnă la porumb: „Producțiile sunt foarte slabe, la jumătate față de anul trecut și sub jumate, 3.000 și ceva de kilograme la hectar față de 8.500 anul trecut. Anul acesta am încercat două soiuri noi, dar am obținut producții sub medie. Avem masa hectolitrică foarte mică, în jur de 67, maximum 70, de la ploaie. Proteină 15, gluten 32, aici stăm bine. La porumb o să recuperăm pierderea de 20-25 de miliarde bani vechi pentru că porumbul e extraordinar, e de 10-12-14”.