Managementul fertilizării la cultura de RAPIȚĂ. Recomandările specialiștilor NATUREVO
agrointeligenta.ro -Fertilizarea optimă a culturii de rapiță este esențială pentru realizarea cerințelor cantitative și calitative de producție, fapt care conduce la obținerea unui randament economic maxim.
Excesul de azot poate reduce greutatea specifică a boabelor, implicit MH, și poate întârzia măturarea, ceea ce face dificil recoltatul din cauza tulpinilor verzi încă prezente pe teren. În plus, sensibilizează plantele la boli: putregai alb, putregai cenușiu , alternarioza, fainare etc, dar și la dăunători: afide, pureci, viespe etc.
De asemenea, excesul de azot blochează și asimilația altor macro și microelemente din cauza antagonismelor cu acestea, în special K, B, Cu, Mg, Că. Aceste antagonisme pot cauza dezechilibre majore de nutriție și apariția unor boli fiziologice (necroze, putregaiuri etc.) cu consecințe deosebit de grave asupra cantității producției de rapiță.
Un bun management al nutriției face, în schimb, mult bine mediului înconjurător. Excesul de azot este nociv, deoarece prin nitrificare se accelerează spălarea acestuia în adâncime, în apele subterane, sub formă de nitriți și nitrați sau, dimpotrivă, prin denitrificare sunt sporite emisiile de amoniac și protoxid de azot în atmosfera – gaze cu efect de seră. Așadar, o fertilizare corectă și echilibrată reprezintă și un mijloc eficient și practic de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
Scopul nostru este optimizarea managementului nutriției în culturile agricole. Aceast lucru înseamnă armonizarea dozelor de îngrășăminte aduse culturilor prin fertilizare, cu cererea acestora și corelarea cu fenofazele de dezvoltare a culturii. Cantitatea de nutrienți cerută de cultură este determinată de fenofază de creștere a culturilor, dar și de condițiile externe.
Aprovizionarea cu elemente nutritive este influențata de tehnologiile curente de cultivare: managementul culturii, lucrările solului, fertilizarea, cultură premergătoare (grâu, orz, porumb etc.), varietatea cultivată (hibridul, soiul etc.), data semănatului și, mai ales, de condițiile pedo-climatice (solul, microclimatul, cantitatea de apă liberă din sol etc.).
Aprovizionarea cu azot pentru cultura rapiței provine în cea mai mare parte de la îngrășămintele chimice aplicate, dar și din mineralizarea resturilor culturii anterioare. Mineralizarea este procesul de eliberarea a azotului în sol de către microorganismele existente în situ (nitrosomonas, nitrobacter etc.).
Optimizarea dozei de azot din îngrășământ aplicat la o cultură de rapiță variază în funcție de zona de cultură și sol, de cererea de azot a culturilor precedente, dar și de regimul pluviometric. Azotul organic nu este ușor disponibil pentru cultură de rapiță. Numai o parte din azotul organic este transformat în forme disponibile de azot prin mineralizare, însă cea mai mare parte se volatilizează sub formă de amoniac în atmosfera.
Așadar, sursă principala de nutrienți este îngrășământul chimic aplicat culturii. Alegerea tipului de îngrășământ este esențială în echilibrarea și uniformizarea consumului de azot, dar și pentru deblocarea resurselor de elemente din sol din zona rizosferei.
În acest scop, Naturevo a introdus pe piață din România una din cele mai performanțe forme de îngrășământ solid granulat cu aplicare la sol – NovaTec Classic.
NovaTec Classic este o formă de îngrășământ solid, granulat, care conține macro și microelemente în proporții echilibrate și cu inhibitor de nitrificare (DMPP), fapt ce conduce la o eliberare controlată a azotului pe o perioada îndelungată de timp, care poate ajunge până la 120 zile, permițând eliberarea fosforului și altor oligo și microelemente strict necesare unui metabolism corespunzător al plantelor.
În consecință, plantele beneficiază de o nutriție echilibrată cu macro și microelemente, acestea fiind disponibile plantelor în momentele critice de creștere vegetativă în toamna și primăvară, dar și în etapă generativă.
Inhibitorul de nitrificare este cheia unei nutriții echilibrate în culturile agricole. Modul de acțiune prin inhibarea dezvoltării populațiilor de bacterii nitrificatoare din sol (nitrosomonas) și stimularea în acest fel a celor fixatoare în formă amidica și amoniacală, face că în sol să se mobilizeze inclusiv formele de azot organic existente în situ, nemaifiind necesar un aport suplimentar de azot.
Prin adăugarea inhibitorului de nitrificare în NovaTec Classic, cele două forme de azot nitric și amoniacal din compoziție sunt puse la dispoziția plantei treptat și continuu, plantele putând dispune de maximul de elemente exact atunci când au nevoie de ele. Mai mult decât atât, prezența formelor ușor asimilabile de fosfor, potasiu, dar și de microelemente, conduc la echilibrarea nutriției în fazele critice de la începutul vegetației sau în condiții de stres.
În plus, prezența inhibitorului de nitrificare din NovaTec Classic reduce pH-ul din zona rizosferei, fapt care duce la mărirea absorbției macro și microelementelor prin sistemul radicular de 3 până la 5 ori.
În aceeași măsură, inhibitorul de nitrificare fixează azotul în forme mai greu solubile în sol și, astfel, se reduce levigarea acestuia în adâncime în apele freatice, reducând, totodată, și prezența nitriților în sol.
În concluzie, folosind NovaTec Classic aveți numai avantaje:
– Producții superioare prin nutriția combinată între cele două forme de azot: amoniacal și nitric;
– Creșterea absorbției macro și microelementelor de 3-5 ori din zona rizosferei;
– Nutriția continuă cu azot corelată cu cererea plantelor pe o lungă perioada de creștere;
– Control al fertilizării fără dezechilibre, datorat prezenței fosforului, potasiului precum și a oligoelementelor și microelementelor în forme ușor asimilabile imediat;
– Dezvoltarea echilibrată a plantelor de cultură;
– Minimizarea pierderilor de azot prin levigare în sol sau evaporare;
– Cost echilibrat și randament maxim.
„NovaTec classic – îngrășământul perfect!”