• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum scăpăm de țânțari. Plante repelente, soluții fără chimicale, insecticide eficiente

    agrointeligenta.ro -

    Soluții contra țânțarilor folosind plante repelente sau insecticide ușor de găsit! Combaterea țânțarilor este tot mai dificilă odată cu explozia numărului lor. Sunt numeroase localități care se confruntă cu adevărate invazii, iar lucrurile pot sta chiar mai rău la țară, în zonele apropiate de bălți. Ce este mai grav este că țânțarii pot transmite și boli periculoase, iar ca să vă dați seama cât de important este să țineți insectele la distanță vă spunem că anul trecut 42 de români au murit în urma infectării cu virusul West Nile transmis de țânțari.

    Ce sunt țânțarii

    Țânțarul comun sau țânțarul obișnuit, țânțarul domestic (Culex pipiens) este unul dintre reprezentanții cei mai banali ai numeroaselor specii de culicide. Este o insectă de mici dimenisiuni – are o lungime de 3-6 mm, cu corp zvelt, este acoperit cu solzi fini, aurii, pe corp și pe picioare, cu trompa îndreptată înainte, palpii maxilari sunt cu mult mai scurți decât trompa la femelă, lungi cât trompa la mascul. Aripile nu sunt pătate.

    Tânțarul adult stă în repaus așezat paralel cu suprafața suportului, cu vârful abdomenului puțin înclinat spre suport. Emite un bâzâit constant, țiuitor, supărător, pe care îl auzim mai ales în liniștea nopții. Acest sunet este realizat de de bătăile repetate ale aripilor (între 300 şi 600 de bătăi pe secundă) în timp ce caută un loc pentru a ateriza şi a înţepa.

    Țânțarul se înmulțește prin ouă, pe care femela le depune într-o pontă ce plutește pe suprafața apei. Larvele se pot dezvolta în tot felul de ape, chiar și foarte murdare, unde, pentru a respira, stau atârnate cu capătul posterior de suprafața apei, fiind metapneuste.

    Femela se hrănește cu sângele pasărilor, mamiferelor, inclusiv omul. Masculul consuma suc și nectar vegetal, fiind vegetarian. Așadar, noi suntem mușcați de către femela țânțar, nu de către mascul.

    Femelele de țânțari pot trăi până la 24 de ore, maxim 1 săptămână, iar masculii până la 3 săptămâni, mai ales dacă sunt în preajma apei.

    Femelele de țânțar se hrănesc cu sânge, masculii sunt vegetarieni

    De ce ne inflamăm după o înțepătură de țânțar

    Înțepătura este cel mai mare mare disconfort pe care ni-l provoacă țânțarii, mai ales că în urma ei ne alegem cu o urticare, cu in inflamare a zonei. Femela care se hrănește cu sânge înțeapă pielea victimei, introducându-și trompa. În timp ce suge sângele se elimină și o anumită cantitate de salivă care are un efect anticoagulant ce îi permite insectei să se înfrupte din plin. Substanţa eliminată în corpul uman este cea care determină diverse reacţii alergice la nivelul pielii – eritem, mâncărime, tumefiere.

    De ce sunt atrași țânțarii

    Sunt mai mulți factori care atrag atacul țânțarilor, cel mai frecvent fiind prezența dioxidului de carbon pe care îl respirăm. Este și motivul pentru care auzim bâzăitul atât de aproape de urechi, ”magnetul” pentru țânțari fiind respirația noastră.

    Iată de ce sunt atrași țânțarii:

    Ce plante țin țânțarii la distanță

    Plantele care țin țânțarii la distanță sunt cele care emană un miros puternic.

    Mușcatele sunt recunoscute pentru efectul lor repelent asupra țânțarilor. Nu degeaba se pun pe balcoane sau pe pervazul geamurilor de unde mirosul lor ajungă țânțarii ce vor să intre în casă.

    Busuiocul, menta și rozmariunul oferă protecție contra țânțarilor și, pe deasupra, cultivarea plantelor aromatice vă asigură și o sursă de frunze proaspete pentru rețete de mâncare sau pentru băuturile răcoritoare.

    Plante aromatice, repelent pentru țânțari

    Lavanda proaspătă sau uscată alungă țânțarii prin mirosul ei puternic și persistent. Dacă nu aveți posibilitatea a planta lavanda în grădină, este sufiecient să aveți câteva ghivece sau chiar numai să pulverizați din când în când puțin ulei esențial de lavandă. Preparați o soluție de stropit cu apă și acest ulei, pulverizați în cameră și în zona ferestrei, iar dacă stați afară, vă puteți stropi chiar pielea expusă la atacul de țânțari.

    Gălbenelele sunt și ele o soluție contra țânțarilor. Fie plantate în zona casei, a fermei, sau în ghivece pe balcon, aceste flori rezistente și nepretențioase vă vo rproteja de nesuferitele insecte.

    Cimbrul și mărarul sunt condimentele care vă apără de țânțari, dar vă dau și savoare mâncărurilor. Le puteți cultiva în apropierea casei, în grădină sau în ghivece.

    Regina nopții este floarea care, prin parfumul ei, ține țânțarii la distanță.

    Garofițele, chiar dacă par să nu aibă un miros atât de puternic, au efect în alungarea țânțarilor.

    Rețetă naturală de stropit contra țânțarilor

    O soluție repelentă contra insectelor, inclusiv contra țânțarilor, a muștelor și a altor gângănii, se poate prepara din două lunguri de alcool sau votcă, din două linguri de ulei, la alegere sau combinat, dintre uleiul de seminte de struguri, uleiul de jojoba, uleiul de migdale, uleiul de măsline sau uleiul de neem. Mai aveți nevoie de 100-110 picături de uleiuri esențiale, astfel: 55 picături ulei esenţial de eucalipt (nu este recomandat pentru utilizare la copii sub 3 ani), 15 picături ulei esenţial de lemn de cedru, 15 picături ulei esenţial de lavandă și 15 picături ulei esenţial de rozmarin. Adaugă toate aceste ingrediente într-un pulverizator. Agită bine, înainte de fiecare utilizare.

    Insecticide contra țânțarilor

    Dacă atacul țânțarilor este unul foarte puternic, ar trebui să luați în considerare insecticidele. Dintre produsele omologate și care au efect contra țânțarilor, vă recomandăm să căutați și că cumpărați unul dintre aceste isnecticide:

    Solfac® Trio EC200 este un insecticid care se utilizează în zonele casnice, comerciale și industriale, în interior și exterior. Cu acest produs ce are un timp de acțiune de 30 minute, se obține, după 24 de ore, o mortalitate de 100% în toate cazurile: gândaci de bucătărie – Blatella germanica (0.8%), gândaci de bucătărie – Blatta Orientalis (1%), muște – Musca Domestica (1.5%), țânțari – Culex Pipiens, Aedes Albopictus (0.3%). Se recomandă respectarea întocmai a instrucțiunilor producătorului pentru obținerea efectului dorit. Este produsul cel mai utilizat pentru zone urbane, parcuri, spații rezidențiale și de agrement.

    Dezinsecția în localități se efectuează cu insecticide (foto: facebook.com/DADP Slobozia)

    K-Othrine WG 250 este un insecticid piretroid, avand ca substanță activă deltamethrin. K-Othrine WG 250 manifestă o eficacitate deosebită împotriva întregului spectru de insecte dăunătoare: gândaci, muște, țanțari, purici, păduchi, ploșnite, molii, cărăbuși, urechelnițe, paduchi de carte, furnici etc. Atenție! Inseticidul se recomandă a fi utilizat în interior și are o remanență de 10 până la 12 săptămâni.

    Taifun Master este un insecticid universal, destinat aplicării în spații închise.

    CY 10 este un insecticid concentrat, cu spectru larg de combatere, cu acțiune insecticidă imediată, cu efect de stingere a focarelor și rezidual. Se poate aplica în spații închise dau la umbră. Efectul durează câteva săptămâni într-un mediu închis sau în zone umbrite. CY10 este eficient în combaterea insectelor zburătoare (cum ar fi muște, viespi, țanțari obișnuiti și țanțari tigru, mușele de nisip și mlastini), împotriva insectelor precum gândaci, furnici, păianjeni și purici. Produsul este, de asemenea, recomandat pentru a trata zonele verzi, cum ar fi străzile cu copaci, garduri vii, peluze și tufisuri ornamentale numai pentru controlul țanțarilor.

    Alte produse contra țânțarilor

    Produse speciale contra țânțarilor găsiți în farmacii – creme sau produse de tip spray, în supermarketuri – spray-uri de interior, aparate pe bază de soluții lichide sau pastile, spirale pentru exterior, sau în magazinele de bricolaj de unde vă recomandăm să cumpărați, pentru serile petrecute afară, lămpile cu UV și care au chiar funcție de aspirație a țânțarilor.

    Cum tratăm mușcătura de țânțar pentru o vindecare rapidă fără mâncărimi

    După ce ați simțit că v-a mușcat un țânțar, primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să spălați acea zonă cu apă rece și săpun. După aceea puteți pune gheață sau o pungă cu produse congelate, important este că temperatura scăzută va îngusta vasele de sânge și veți limita local circulația substanțelor inflamatorii.

    Pentru a reduce senzația de mâncărime de la înțepătura unui țânțar puteți aplica oțet de mere pe zona afectată. Se va reduce și inflamația.

    Pe mușcătura de țânțar se poate și o soluție din apă cu bicarbonat de sodiu sau direct zeamă de lămâie pentru a reduce disconfortul.

    Pentru personele cu pielea sensibilă sau dacă simptomele sunt foarte supărătoare se recomandă cataplasme cu frunze de varză crudă, pătlagina sau busuioc. Zrobiți frunzele înainte pentru a se elibera substanțele active din plantă.


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Subvențiile APIA care intră în conturi până la Crăciun! Subvenții APIA 2025. Data la care se reiau plățile către fermieri după Anul Nou

    Ultimele știri

    Un tânăr fermier și președinte de cooperativă a pierdut lupta cu o boală nemiloasă la numai 32 de ani! Prognoza meteo pentru ianuarie. Vremea în prima lună din 2025 Super spor de producție în ferma lui Ioan Misăilă după aplicarea Super U, de la Biochem