• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Profesor USAMV Cluj: ”România trebuie să desfiinţeze creşterea tradiţională a porcilor în coteţ!”

    Ramona Dascălu -

    Porcul de coteț trebuie desființat în țara noastră, susține un specialist veterinar care cred că aceasta este singura cale ca românii să nu mai riște să se îmbolnăvească de trichineloză.

    Preşedintele comitetului de organizare a Conferinţei Internaţionale de Trichineloză de la Cluj-Napoca, Călin Gherman, a declarat, marţi, la deschiderea manifestării, că pentru a nu risca să se îmbolnăvească de trichineloză, oamenii trebuie să evite consumul de carne de porc necontrolată şi neverificată.

    „Trichineloza este o boală parazitară majoră, transmisibilă de la animale la om, care ridică multe probleme în multe ţări din lume, România fiind în top 3 mondial în care aceasta înregistrează valori crescute de prevalenţă la porc şi numeroase cazuri de îmbolnăviri umane. În România se înregistrrează focare de trichineloză mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, care implică de la câteva persoane la câteva zeci, în funcţie de câte au consumat din carnea de porc neverificată. Trichineloza a fost, este şi rămâne o importantă boală parazitară care duce la cheltuirea unor sume importante atât în ţara noastră cât şi în alte ţări. Pentru a nu risca să se îmbolnăvească, oamenii trebuie să evite consumul de carne de porc necontrolată şi neverificată, iar pentru eradicarea trichinelozei singura soluţie este ca România să desfiinţeze creşterea tradiţională a porcilor în coteţ, a spus Călin Gherman, medic veterinar, profesor la disciplina de Parazitologie şi Boli Parazitare a Facultăţii de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, potrivit Mediafax.

    Potrivit acestuia, ţările care au reuşit să eradicheze trichineloza sunt cele care nu mai au porci în coteţ, în gospodăriile individuale, iar un exemplu în acest sens este Marea Britanie, țara în care după interzicerea creşterii porcilor în gospodării individuale, nimeni nu a mai fost diagnosticat cu trichineloză.

    „Porcul de coteţ intră în contact cu şobolanul, care este un vector al bolii şi contribuie la răspândirea acesteia, iar relaţia este directă între şobolan sau alte rozătoare şi porcul de coteţ”, a explicat Călin Gherman.

    Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că infecţia umană cauzată de trichineloză evoluează într-un sfert din ţările din lume, fiind înregistrate peste 65.000 îmbolnăviri umane, între 1986-2009, din care peste 28.000 în România. În acelaşi interval au fost înregistrate şi circa 40 de decese, cauzate de această boală.

    Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), prin Facultatea de Medicină Veterinară, şi în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Iuliu Haţieganu” organizează, la Cluj-Napoca, între 26-30 august, cea de-a 15 ediţie a Conferinţei Internaţionale de Trichineloză la care participă 100 de specialişti, din România şi din alte 25 de state din Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Agnes Jansen după reportajul Agrointeligența: ”Mă pensionez, dar nu rămâneți fără legume!” Cine încasează subvenția APIA pe pășunea comunală. Acte necesare ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent