• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cursul valutar pentru plata subvențiilor APIA, stabilit oficial

    agrointeligenta.ro

    Cursul valutar la care vor fi plătite subvențiile agricole pentru Campania 2019. Deși cuantumurile la hectar comunicate oficial sunt exprimate în euro, fermierii încasează în conturi sumele ce li se cuvin în moneda națională. Cursul oficial este cel stabilit anterior datei de 1 octombrie 2019, adică 30 septembrie, și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Pentru acest an, plățile la subvenții – inclusiv avansul, se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Este vorba despre un curs oficial de 4,7496 de lei pentru un euro pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă).

    Cursul este mai mare decât anul trecut, când subvențiile APIA au fost achitate la un curs de 4,6638 lei pentru euro.

    Primele transferuri în conturi se vor face și în acest an din 16 octombrie și este vorba de avansul APIA pe 2019. Acesta va fi achitat în procent de 70% din scheme stabilite pentru sectorul vegetal. Vor încasa avans și crescătorii de ovine, aceștia urmând să primească o parte din banii aferenți sprijinului cuplat pentru ovine, nefiind încă anunțat cuantumul schemei, deci nici al avansului aferent.

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti 70 la sută din următoarele scheme pe suprafață finanțate din bugetul FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă):

    Schema de plată unică pe suprafață: 102,6082 euro/ha, adică 487,3479 lei/ha
    Plata redistributivă: a) -primul interval: 1-5 ha, inclusiv 5 euro/ha, adică 23,748 lei/ha; b) -al doilea interval: peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv 48,7127 euro/ha, adică 231,3658 lei/ha;
    Plata pentru înverzire: 59,3201 euro/ha, adică 281,7467 lei/ha;
    Plata pentru tinerii fermieri: 31,2477 euro/ha, adică 148,4140 lei/ha.

    De menționat că pentru plățile compensatorii, finanțate din bugetul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADER),  din care se achită 85 % avans, cursul valutar este cel valabil la 31 decembrie 2018 adică 4,6635 lei pentru un euro.

    Citiți și: Avans APIA 2019: Lista completă cu schemele și cuantumurile la plată pe hectar


    Te-ar mai putea interesa

    Apelul fermierilor către ANAF: amânați termenul, altfel din 1 iunie suntem obligați să închidem porțile! Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren Ciorile fac din nou prăpăd și scot din pâmânt porumbul abia răsărit. ”Sunt monumente ale naturii” ADS scoate la licitație o suprafață record de 4.700 de hectare pentru fermierii care au animale Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare!

    Ultimele știri

    Deputat: APIA a semnat! Fermierii pot lua credite de la bănci cu subvenția Plăți APIA deblocate! Subvențiile care au apărut în Monitorul Oficial și pot intra la plată! Piața îngrășămintelor în 2026: scumpiri accelerate, risc de penurie și decizii tot mai dificile pentru fermieri Măsură extremă pentru un fermier care fertiliza! Dosar penal și amendă de 15.000 lei! ”Pe o rază de 50 de kilometri nu se găsea motorină”. Anunțul ministrului Tanczos Barna pentru fermieri