• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Corteva Agriscience va inaugura anul viitor un Centru de tehnologii pentru tratarea semințelor

    agrointeligenta.ro -

    Corteva Agriscience intenționează să deschidă un Centru de tehnologii pentru tratarea semințelor. Centrul de producție, localizat în Franța, va oferi un pachet complet de soluții pentru fermierii europeni.

    Corteva Agriscience își propune să inaugureze anul viitor un Centru de tehnologii pentru tratarea semințelor (Seed Applied Technologies – SAT) în Sud-Vestul Franței pentru a ajuta fermierii europeni să ofere culturilor cel mai bun start și să beneficieze de recolte bogate.

    Centrul din Aussonne va fi primul de acest tip din Europa și al treilea la nivel mondial. Acesta va deveni operațional spre finalul anului 2020 și va avea o activitate concentrată pe dezvoltarea de produse, beneficiind de investiții importante în cercetare, care vor facilita lansarea de noi soluții pentru a ajuta fermierii să gestioneze schimbările din domeniul agricol.

    Corteva oferă deja o gamă de soluții de tratare a semințelor, respectiv soluții aplicate direct pe semințe, așa cum sunt Lumiposa și Lumivia, prin care semințele sunt tratate cu insecticide, Lumisena pentru aplicarea de fungicide pe semințe și Lumiflex, un fungicid cu care se tratează semințele de porumb.

    Ca urmare a parteneriatului anunțat între Corteva Agriscience și Pro Farm Technologies, un furnizor finlandez de tehnologii agricole, oferta companiei va include produse pe bază de soluții naturale aplicate semințelor prin intermediul platformei tehnologice brevetate de Pro Farm. Aceste instrumente vor ajuta cultivatorii europeni să combată stresul abiotic și biotic și să crească nivelul de biodisponibilitate a substanțelor nutritive, îmbunătățind într-un mod durabil starea generală de sănătate a plantelor.

    Inovațiile din domeniul tratării semințelor garantează precizie în aplicarea dozelor, îmbunătățesc performanțele solului și potențează productivitatea agricultorilor.

    „Faptul că tehnologiile de tratare a semințelor presupun aplicarea tratamentelor direct pe semințe și nu pe câmp, face ca impactul activității agricole asupra mediului să fie mai mic”, a declarat Andre Negreiros, Lider Tehnologii de Tratare a Semințelor în Europa, Corteva Agriscience.

    „Corteva Agriscience este dedicată inovației. De aceea investim circa 5 milioane de euro în acest proiect, parte a eforturilor noastre de a ne consolida oferta pe segmentul de semințe. Suntem o companie concentrată atât pe producători, cât și pe consumatori, iar acest centru va ajuta agricultorii să-și majoreze productivitatea, răspunzând, în același timp, cererii consumatorilor pentru produse agricole obținute sustenabil”.

    Anunțul privind acest centru a fost făcut anterior datei de începere a congresului anual Euroseeds, eveniment care se desfășoară în perioada 13-15 octombrie în Stockholm, Suedia. Corteva s-a alăturat sutelor de participanți de la acest eveniment anual în care au loc discuții despre legislația UE, agricultura ecologică și reglementările privind sănătatea plantelor.


    Te-ar mai putea interesa

    Legumele și fructele din piață sunt mai scumpe decât în supermarket: ”La noi sunt zilnic proaspete!” Două măsuri propuse de ministrul Barbu și aprobate azi de Guvern: ”Continuăm să protejăm fermierii” Furturi de amploare de pe terenurile agricole. Întâlnire convocată cu fermierii unei comune

    Ultimele știri

    Analiza solului – vitală pentru un sol excepțional. AGROFORCE, o soluție profesională oferită de CARMEUSE Agro România! O firmă de îngrășăminte a cerut insolvența Cerealcom Dolj, afacerea fermierului Mihai Anghel Explozie de prețuri la caise și piersici: 30 de lei/kg. Manager livadă: ”Din 2.000 de caiși, nu am cules un kilogram de fructe”