• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dimitrie Muscă, fermier: ”Mă pot uita în ochii cumpărătorului. Carnea pe care eu o produc este curată!”

    agrointeligenta.ro -

    Dimitrie Muscă a înființat prima societatea agricolă privată din țară. Astăzi, el este directorul unei afaceri cu peste 500 de angajaţi, 15 combine de maximă performanţă, 36 de magazine răspândite pe întreg teritoriul de Vest al ţării, 7.600 hectare de pământ lucrat, peste zece milioane de euro investiţi numai în utilaje, aproape 3.000 de capete de vaci din rasele cele mai productive, 5.000 de porci tăiaţi în fiecare lună.

    „Totul a început în anul 1987, pentru ca după trei ani, în ’90, să avem prima societate agricolă privată din ţară. Am adunat pământ, i-am dat eficienţă şi am început să avem producţii mari. Totul s-a realizat, şi se realizează în continuare, pe forţe proprii, nimic din afară!“, a declarat Dimitrie Muscă pentru publicația locală Glasul Aradului.

    Paşii urmaţi de către Dimitrie Muscă au fost atipici pentru societatea românească, însă în cele din urmă s-au demonstrat a fi câştigători. Au fost atipici doar pentru noi, cei care poate nu le-au înţeles sensul şi care ne mirăm acum de cifrele înregistrate, însă pentru administratorul Combinatului Agroindustrial nu au fost decât nişte măsuri obişnuite, cât se poate de normale. Este poate, dacă vreţi, caracteristica unui vizionar. Acel om care prin ideile şi acţiunile sale, poate neînţelese la început, reuşeşte să spargă nişte tipare, ducând societatea înspre vârf.

    „La baza a tot ce am realizat s-a aflat producţia, seriozitatea şi faptul că am respectat oamenii de lângă mine. Nu puteam să realizez tot ce vedeţi aici de unul singur. Era imposibil. Am investit peste zece milioane de euro numai în mecanizare, în utilajele cu care se lucrează pământul. Super moderne şi super sofisticate! Pentru asta, însă aveam nevoie de personal, de profesionişti. La început şi avem cazuri şi în prezent, nici antreprenorii nu şi-au plătit oamenii aşa cum trebuie, iar aceştia nu au mai rezistat şi au plecat, lăsând munca pe mâna unor angajaţi slab pregătiţi. Noi nu ne-am bătut joc de oameni. Poate nu putem să îi plătim ca în Luxemburg sau Elveţia, unde se înregistrează cele mai mari salarii, dar nici departe nu suntem. Avem peste 500 de angajaţi, cu salarii foarte bune. În plin sezon, un mecanizator pe combină câştigă între 11.000 şi 12.000 de lei pe lună. Un mecanizator pe tractor câştigă, în general, 7.000 – 8.000 lei pe lună. Trebuie să ai grijă de oameni, să îi ţii aproape, să îi respecţi. În acest fel, îţi vor fi fideli şi vor şti că în altă parte nu e mai bine“, ne dezvăluie Dimitrie Muscă.

    Combinatul Agroindustrial cuprinde trei complexe: Macea, Olari şi Curtici. Aici sunt crescuţi peste 50.000 de porci, iar până la sfârşitul anului mai intră 10.000 de capete. Asta pentru că la Olari va exista un combinat. Există deja o „maternitate“, iar peste 10.000 de capete de porci vor intra în complex.

    De asemenea, la Olari există peste o mie de capete de vaci, iar la Curtici sunt peste 1.600 de capete de vaci de carne şi lapte.

    Pe lângă porci şi vite, combinatul mai dispune de 300 de oi.

    Toată carnea produsă aici este distribuită către cele 36 de magazine CAI Curtici din Vestul ţării.

    Peste 7.600 de hectare de pământ sunt lucrate la Curtici şi la Olari. Producţia de grâu înregistrată la un singur hectar este cuprinsă între 7.200 şi 8.000 de kilograme. De asemenea, peste 12 tone de porumb se cultivă la un hectar.

    Combinatul dispune de 15 combine, preţul unui singur utilaj ridicându-se până la suma de 500.000 euro.

    „Mă pot uita în ochii cumpărătorului. Carnea pe care eu o produc este curată. Nu ştii însă ce vine de afară…“

    Pesta porcină a făcut ravagii în câteva state europene, printre care şi România. Combinatul Agroindustrial condus de Dimitrie Muscă nu a avut de suferit, aici fiind tăiaţi peste 5.000 de capete în fiecare lună. Cu toate acestea, Dimitrie Muscă nu este indiferent la ce se întâmplă în jurul său. „O spun clar şi răspicat: la noi, în România, criminalul porcilor este Daea, alături de ANSVSA. Vina lor este că nu au împuşcat mistreţii, principalii purtători ai virusului. Vânătorii au dorit să facă bani pe spatele agricultorilor şi nu le-a păsat de culturile şi de porcii crescuţi de oameni. Au vrut să ţină mistreţii, să facă bani prin aducerea străinilor în ţara noastră, la vânătoare. Să stea însă liniştiţi vânătorii pentru că Dumnezeu îi va pedepsi pentru cât rău au făcut acestei ţări şi agriculturii, în general. Neîmpuşcând mistreţii bolnavi, aceştia s-au înmulţit, iar acum mor pe capete. În Europa, din 28 de ţări, doar opt au probleme cu pesta porcină. Restul ţărilor au fost în stare să ţină situaţia sub control, anihilând imediat mistreţii. Am ajuns de râsul lumii. Ţara noastră în loc să exporte carne, a ajuns ca peste 85% din carnea de porc să fie importată. Am ajuns să importăm de la unguri, râd aceştia de noi. Eu mă pot uita, oricând, în ochii fiecărui cumpărător care trece pragul vreunui magazin al nostru. Carnea pe care eu o produc este curată, garantez pentru asta! Nu ştii însă ce se bagă în carnea care vine de afară“, ne declară Dimitrie Muscă.


    Te-ar mai putea interesa

    Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului Subvențiile APIA care intră în conturi până la Crăciun! Fermier cu 15 vaci: Am ieftinit brânza la 25 de lei kilogramul și lumea tot nu este mulțumită

    Ultimele știri

    Vasile Petreuș, crescător de ovine: Cine face brânză bună nu duce lipsă de clienți! Soia ia locul porumbului într-o fermă din Ucraina. Motivul? Seceta! Indienii de la TAFE se extind pe piața UE cu tractoare pentru micii fermieri