• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O singură decizie politică a Chinei poate mări substanţial cererea globală de lapte

    agrointeligenta.ro

    Cei mai mulţi dintre producătorii de lapte de la noi, în general cu capacităţi mijlocii şi mici privesc cu teama spre viitorul apropiat unde văd eliminarea cotelor de producţie – tot acolo se află însă şi decizia Chinei de a renunţa la politica „un copil de familie”.
    Cererea internaţională nu este la prima vedere un factor care să influenţeze fermele mici şi mijlocii dintr-un anumit colţ de ţara. Se crede, în general, că doar marii jucători, producătorii giganţii pot trage beneficii din evoluţiile la nivel mondial. Sigur, ei beneficiază cel mai mult, pentru că sînt conectaţi în mod direct, dar cum în economie lucrurile funcţionează după principiul domino-ului, efectele indirecte se resimt până la nivelul cel mai de jos. O explozie a cererii unui anumit produs – să ne ducem cu gândul la o dublarea sau o triplare în timp foarte scurt – va crea pentru marii producători oportunităţi de care vor dori fără greş să profite, cum însă capacităţile lor de produţie chiar uriaşe sînt limitate mult sub plusul de cerere vor apărea oportunităţi şi pentru cei mici şi mijlocii.

    De unde ar putea să vină pentru sectorul laptelui un astfel de „tsunami” al creşterii cererii? Din partea celui mai mare consumator de lapte, în special de lapte praf din lume. Din China, ţara cu cel mai mare număr de copii din lume.

    În China numărul copiilor în vârste între 1 şi 5 ani este de 65,02 milioane. Este de peste trei ori întreaga populaţie a României, sau dacă vreţi o ţară cât Franţa sau Marea Britanie sau Italia, a cărei naţiune ar fi formată numai din copii – copii în a căror alimentaţie laptele ar fi cel mai important element. Aceasta este doar realitatea din acest moment stabilită în baza politicii „un copil de familie” – strategie demografică iniţiată în 1978 pentru a preveni creşterea bruscă a populaţiei. Acum datele sînt altele, liderii chinezi se tem că populaţia îmbătrâneşte prea repede şi vor să o intinerească.

    Datorită acestei politici media anuală a naşterilor a ajuns la nivelul deceniului trecut la aproape 14 milioane, cu variaţii de 1-2 milioane de la un an la altul. Cifre asigurate şi prin intermediul unor întreruperi de sarcină împuse.

    Potrivit surselor chineze, între 1979 şi 2011 au fost decise peste 200 de milioane de întreruperi de sarcină.

    Ca orice părinţi, chinezii îşi doresc pentru micuţii lor ce este mai bun – hrana cea mai sănătoasă – sînt două cerinţe care îi defavoriează pe producătorii din ţara lor în raport cu cei de pe alte meleaguri. Consumatorii chinezi nu au o prea mare încredere în standardele de siguranţă alimentară ale ţării lor – mai ales în ce priveşte hrana pentru bebeluşi şi copii mici ei preferând produsele străine.

    Mai multe relatări ale presei internaţionale, cum ar fi New York Times (Chinese Search for Infant Formula Goes Global, New York Times, 25 iulie 2013) au arătat că cel mai des găsit produs pe care turiştii chinezii îl duc în bagaje la întoarcerea din străinătate acasă este laptele praf.

    Aceasta a făcut ca în unele mari lanţuri de retail cum ar fi Boots sau Sainsbury în Marea Britanie să se introducă „raţii” de două cutii cel mult de lapte praf – pentru a mai rămâne ceva şi pentru britanici după ce prin magazin au trecut turiştii din China.

    Toate aceste date indică uriaşa cerere pe care vine din China pentru laptele praf destinat copiilor produs oriunde altundeva decât in China.

    Ce ar însemna această cerere dacă politica un copil de familie ar fi abandonată? – cel puţin o multiplicare de două ori – dacă am considera că în urma sarcinilor întrerupte între 1979 şi 2011 s-ar fi născut doar un copil ar rezulta un număr de naşteri mediu de 12,5 milioane.

    Aceasta ar fi făcut ca, în China, numărul copiilor cu vârste între 1 şi 5 ani să fie în acest moment de 120-130 de milioane – o ţară cât Franţa şi Marea Britanie la un loc, sau cât Rusia – numai şi numai din copii în care laptele şi laptele praf constituie un aliment esenţial.

    Desigur, primii care vor profita de acest lucru, şi o vor face în mod direct vor fi marii producători de lapte şi lapte praf – dar ei nu vor putea să acopere noua cerere globală singuri – fie pentru a acoperi golurile de pe piaţa locală lăsate libere de importurile către China, fie pentru a acoperi cererea altor naţiuni emergente foarte dinamice demografic vor formula către producătorii mici şi mijlocii o crerere în creştere pentru mulţi ani.

    Efectul pe termen scurt ar fi o explozie a preţului laptelui pe piaţa internaţională, ceea ce ar i-ar favoriza iarăşi pe micii producători care ar fi căutaţi pentru materia lor prima mai ieftină.

    Te-ar mai putea interesa

    Șefa APIA a transmis un mesaj pentru fermierii care așteapta plata în avans a subvențiilor Oierii – blocați cu turmele pe munte din cauza restricțiilor. Fără ”culoar”, nu pot coborî animalele Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade Ajutorul de 15 euro pe familia de albine se transformă în ajutor de minimis. Legea, în Parlament

    Ultimele știri

    Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României” DSVSA Timiș: Focarul de la stâna din Giulvăz – stins. Restricțiile rămân în vigoare până pe 10 octombrie Câte kilograme de îngrășământ ai deja în sol, fără să știi. Calculul pe care orice fermier îl poate face în 10 secunde Alertă în ferme. Un virus reapărut după 61 de ani a suferit mutații și infectează noi specii de animale Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor