• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LOVITURĂ pentru MICII FERMIERI! SE INTERZICE VÂNZAREA PORCILOR PE SITE-URILE DE ANUNȚURI?

    agrointeligenta.ro -

    Lovitură pentru micii crescători de animale care sperau să își rotunjească veniturile înainte de Sărbători. Două mari site-uri de mică publicitate ar fi decis să interzică vânzarea porcilor, iar măsura a trezit un val de nemulțumiri.

    Forumurile vuiesc! Unii crescători reclamă că nu mai pot posta anunțuri prin care să își vândă porcii crescuți tradițional. Conform declarațiilor celor care utilizează mica publicitate pentru a-și valorifica producția, la acest moment nu sunt situații în care nu se mai pot posta anunțuri cu vânzări de porci vii. Alții reclamă stergerea anunțurilor postate recent. ”Da , nu ne mai lasă. Aveam și eu un anunț de vânzare cu o mangalița și mi l-au șters. Păcat, că poate cineva chiar ar fi avut nevoie de un porc magalița!”, a scris un fermier pe un grup de crescători de porcine.

    Mulți dintre cei restricționați au decis să publice anunțuri în alte categorii, în speranța că totuși vor reuși să își găsească clienți. Alții s-au reorientat să publice anunțuri și pe alte platforme care încă nu impun restricții.

    Informația nu se confirmă

    În ciuda temerilor micilor crescători că le va fi restricționat accesul pe platformele de anunțuri, la acest moment informația nu este confirmată. Este posibil să fie vorba despre unele erori sau poate site-urile de publicitate „cochetează” cu ideea și fac unele teste. Reporterii Agrointeligența – AGROINTEL.RO au verificat cele două site-uri preferate de micii fermieri și la acest moment nu pare să existe un blocaj întrucât chiar în cursul zilei de astăzi au fost publicate anunțuri cu vânzări de porci vii.

    Vă reamintim că la acest moment, creșterea porcilor în gospodării a fost restricționată la maxim cinci capete. Micii crescători pot creștere animalele pentru autoconsum, dar peste acest prag sunt obligați să se înscrie la Registrul Comerțului și să respecte normele specifice de biosecuritate.

    Conform celei mai recente situații cu privire la evoluția pestei porcine africane în România, la data de 17 decembrie, virusul evolua în 242 de localități din 26 de județe, cu un număr de 670 de focare (dintre care 12 focare în exploatații comerciale și 4 focare în exploatații de tip A). Numărul focarelor active se află în scădere față de precedenta actualizare a situației. În alte 10 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți. De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost eliminați 542.459 de porci afectați de boală și au fost diagnosticate 2.412 de cazuri la mistreți.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”