• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Stațiunea de la Caracal începe anul în forță! Achiziția de utilaje noi, în planul de investiții pe 2020!

    Ramona Dascălu -

    Ședință de început de an la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal, județul Olt! În prima zi de lucru din 2020, directorul SCDA Caracal, Marius Cătălin Bran, alături de echipa stațiunii, a avut o primă întâlnire în care s-au analizat atât rezultatele anului trecut, cât mai ales proiectele și ce investiții sunt necesare în 2020. Finanțarea pentru dezvoltarea, în continuare, a stațiunii vor proveni din profit: pentru al treilea an la rând, managerul SCDA este mândru că poate raporta un profit semnificativ, care să acopere achiziția de noi utilaje și nu numai.

    SCDA a încheiat anul 2019 cu rezultate bune atât din punct de vedere economic, cât și științific. Directorul stațiunii Marius Cătălin Bran a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că este deja al treilea an consecutiv în care unitatea de cercetare iese pe profit. O mare parte din profitul obținut de Stațiunea de la Caracal va fi folosit pentru reînnoirea parcului de utilaje agricole, la fel cum s-a întâmplat și în ultimii 3 ani de zile, perioadă în care s-au investit 1,5 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii.

    2019, un an foarte bun pentru SCDA Caracal

    “Și anul 2019 l-am încheiat cu profit semnificativ. E deja al treilea an consecutiv în care stațiunea noastră este pe profit. În fiecare an, o parte din profitul pe care noi l-am avut, l-am investit în utilaje și același lucru îl vom face și în 2020. Vom continua reînnoirea parcului de utilaje agricole din cadrul stațiunii, avem în plan achiziționarea unei combine de mare capacitate precum și a altor utilaje aferente desfășurării în bune condiții a activității stațiunii. În perioada 2017-2019 am investit 1,5 milioane de euro în utilaje. Trendul pozitiv pe care îl are stațiunea se datorează faptului că am reușit să ne impunem pe plan național în vânzarea de sămânță de soiuri românești. Toate acestea au permis creșterea calitătii produselor și serviciilor oferite de SCDA Caracal, astfel devenind lider național în vânzarea soiurilor de grâu de sămânță autohton. Încrederea fermierilor în produsele oferite de SCDA Caracal și raportul foarte bun calitate-preț, au facut ca în acest an sa se înregistreze un record, stocul de sămânță certificată de peste 2.500 tone din soiurile Glosa, Otilia și Izvor vânzându-se în totalitate în perioada 3 august-10 septembrie, cu mult înaintea începerii campaniei de semanat”, a declarat Marius Cătălin Bran, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Caracal, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Potrivit directorul SCDA Caracal, rezultatele economice bune pe care le-a obținut stațiunea se datorează și încrederii companiilor naționale și multinaționale în calitatea serviciilor de cercetare oferite de stațiune, fapt care a dus la creșterea numărului de contracte.

    ”De asemenea încrederea companiilor naționale și multinaționale (producatoare de material genetic sau distribuitoare imputuri agricole) în calitatea serviciilor de cercetare oferite, a determinat o creștere cu 38% a numărului contractelor de cercetare, numărul companiilor ajungând la peste 25. Acest lucru a dus și la dublarea valorii încasate din aceste contracte”, a spus Marius Cătălin Bran.

    Planurile SCDA Caracal pentru 2020

    Datorită creșterii interesului fermierilor români pentru sămânța de soiuri românești de grâu, directorul stațiunii Marius Cătălin Bran a luat decizia ca în acest an să crească cu 20% suprafața cultivată cu grâu de sămânță: ”Anul acesta am crescut suprafața cultivată cu grâu de sămânță datorită cererii foarte mare de sămânță din soiuri românești pe care am avut-o toamna trecută. Am crescut suprafața cu 20% și am ajuns la 750 de hectare cultivate cu grâu de sămânță și 600 cultivate cu grâu de consum, adică în total 1.350 de hectare cu grâu”.

    De asemnea, acesta ne-a prezentat și planul de culturi pentru anul agricol 2019-2020: ”Pe lângă cele 1.350 de hectare de grâu, vom mai cultiva floarea-soarelui pe 420 de hectare, porumb pe 430 de hectare, mazăre pe 100 de hectare, iar diferența până la 2.500 de hectare o ocupă sectorul de cercetare – avem în derulare contracte și parteneriate cu peste 25 de companii naționale și multinaționale pe toate palierele, de la inputuri, sămânță etc.”.

    Directorul Marius Cătălin Bran preconizează că anul 2020 va fi un an bun atât pentru agricultura româneacă, cât și pentru stațiunea de la Caracal.

    ”Grâul la ora aceasta arată foarte bine, a înfrățit în proporție de 15-20% până la scăderea temperaturii și intrarea lui în repaus. În zona noastră au fost condiții bune până la această dată, așteptăm însă și zăpada ca să creeze o rezervă suficientă de apă în sol pentru primăvară. În concluzie, starea foarte bună a culturilor la momentul actual și încheierea tuturor lucrărilor agricole în termenul optim ne dau speranța că și în anul 2020 SCDA Caracal va raspunde prompt solicitarilor fermierilor și colaboratorilor nostri, prin seriozitate și calitate”, a conchis directorul SCDA Caracal.

    Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Caracal este o unitate de cercetare continuatoarea activităţii fostei Staţiunii Experimentale Studina creată în anul 1896, iar în prezent funcţionează în cadrul Universităţii din Craiova.


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till