• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum asigurăm necesarul de apă al găinilor pe timpul iernii

    Ramona Dascălu -

    Cum dăm apă găinilor iarna, ce necesar de apă au găinile în timpul iernii. Două întrebări pe care crescătorii de păsări și le pun în sezonul rece, mai ales în zile precum cele de acum, cu temperaturi negative, strat consistent de zăpadă și zile scurte. Trebuie știut că apa este un factor important în ouatul găinilor, iar dacă reușiți să le asigurați necesarul de apă și în sezonul rece, acestea vor continua să producă ouă și iarna.

    De ce este apa este importantă pentru găini și iarna

    Apa este obligatorie pentru funcționarea organismului unei găini. Circa 65% din corpul unei păsări este format din apă, astfel că este important ca necesarul de apă să fie asigurat în orice anotimp, inclusiv în cel rece.

    Dacă vorbim despre găini, apa contrbuie la o serie de procese metabolice precum: reglarea temperaturii corpului, pentru digestie și alte procese vitale.

    Găinile trebuie să aibă asigurat necesarul de apă și pentru a continua să producă ouă pe timpul iernii. De reținut că la fiecare ou, apa reprezintă 75%, ceea ce face ca orice lipsă de lichide să afecteze imediat producția de ouă, să stopeze ouatul găinilor.

    Necesarul de apă la găini iarna

    Pe timpul iernii, consumul de apă trebuie să fie de 1,5 ori mai mare decât consumul de mâncare. Necesarul de apă al unei găini este greu de monitorizat pe timpul iernii, astfel că cel mai sigur mod de a vă asigura că acestea nu suferă de sete este să lăsați păsărilor apă la discreție.

    Iarna, găinile au nevoie să consume mai multă apă decât hrană întrucât cu ajutorul lichidului, păsările pot metaboliza furajul, iar procesul de digestie le generează și căldura corpului de care au nevoie pentru a face față frigului.

    Cum dăm găinilor apă iarna

    Păsările de curte beau apă în cantități mici, dar des și tocmai de aceea ele au nevoie permanent de apă proaspătă și curată.

    Vasul cu apă pentru găini: afară sau în coteț?

    Vasul cu apă pentru găini nu se recomandă să fie așezat în interiorul cotețului, ci în afară. Dacă sursa de apă este pusă în adăpost, ea va crea un spațiu umed, iar la ieșirea afară, păsările vor fi expuse degerăturilor.

    Găinile nu pot bea apă dacă aceasta formează strat de gheață

    În această perioadă, în care temperaturile pot coborî oricând sub zero grade, este bine să verificați apa găinilor cât mai des. În cazul în care ați observat că s-a transformat în gheață, aceasta trebuie aruncată și înlocuită cu apă. Nu trebuie să mizați pe faptul că păsările vor sparge gheața cu ciocul pentru a se hidrata pentru că acest lucru nu o să se întâmple.

    Soluții pentru ca apa găinilor să nu înghețe iarna

    Soluțiile pentru ca apa găinilor să nu înghețe iarna, chiar și afară, la temperaturi scăzute, sunt la îndemâna crescătorilor.

    Cea mai la îndemână soluție pe termen scurt pentru ca apa să nu înghețe imediat ce este pusă afară este să încălziți apa înainte de a o pune în vasul pentru păsări. Trebuie să fiți atenți însă ca apa să nu fie foarte caldă deoarece găinile sunt iubitoare de apă rece.

    De asemenea, mai puteți împiedica înghețul apei prin schimbarea acesteia foarte des, însă chiar dacă sunteți foarte atenți și schimbați apa păsărilor ori de câte ori este nevoie, la un moment dat vasul cu apă tot va îngheța. De aceea, este bine să luați în considerare folosirea unei surse de apă protejată împotriva înghețului.

    Adăpătoarele antiîngheț: prețuri și utilizare

    Adăpătoarele antiîngheț sau adăpătoarele încălzite pentru păsările de curte sunt o soluție la îndemână dacă doriți să faceți o mică investiție pentru a vă ușura munca și pentru ca găinile să aibă mereu apă la discreție, indiferent de gerul iernii.

    Din comerț puteți procura un dispozitiv anti-îngheț, un încălzitor, pentru apa din adăpătorile păsărilor. Acesta costă puțin peste 100 de lei și poate fi montat pe mai multe tipuri de adăpători întrucât este prevăzut cu suporți ce culisează, fiind deci adaptabil.

    Încălzitor pentru vasul cu apă al găinilor

    Un astfel de dispozitiv, cu un diametru de 25 de mm, poate proteja apa din adăpători împotriva înghețului și la o temperatură de – 30 de grade.

    Adăpătoare anti-îngheț pentru păsările de curte

    ”Dispozitiv cu diametrul de Ø 25 mm utilizat pentru adăpătorile diferitelor animale domestice în perioada rece a anului. Poate acomoda mai multe feluri de adăpatori grație suporților ce culisează. Este livrat cu un transformator 230VAC > 24VDC (0.6Amp). Se poate utiliza până la temperaturi de – 30 °C”, se arată pe site-ul emag.ro.

    ATENȚIE! La găini, lipsa apei în sezonul rece duce atât la apariția bolilor, cât și la stoparea ouatului!


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe Prima tranșă din subvențiile-bonus achitate fermierilor. Sumele virate în conturi

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații