• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prețul mieilor de Paști s-a păstrat la 13-14 lei/kg în viu și 22-25 de lei/kg pentru carcasă!

    agrointeligenta.ro

    Ciobanii din România au făcut anul acesta front comun în fața samsarilor și nu au scăzut prețul pentru kilogramul de miel vândut în viu astfel că sumele s-au menținut la circa 13-14 lei în viu și 25 pentru carnea carcasă cumpărată direct din fermele de ovine.

    Nicolae Cioranu, președintele Federației ROMOVIS, a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO însă că piața internă, consumatorul final, a respectat mereu crescătorii și a plătit prețul corect. Singura teamă a ciobanilor este semnalul pe care îl primesc de la exportatorii de miei care spun că țările care erau clienți fideli ai României nu au mai arătat interes așa mare în această perioadă!

    Anul acesta înainte de Sărbătorile Pascale vânzările la miei au mers satisfăcător dar comparativ cu anul trecut criza provocată de pandemia de noul coronavirus și-a făcut simțită prezența în piață.

    ”Vânzările au fost satisfăcătoare, nu au scăzut drastic față de anul trecut, cel puțin aici la noi pe zona Aradului. Ciobanii au făcut și o defensivă față de samsari și au ținut la preț. Dar direct spre consumatorul final sigur că au mai negociat și în funcție de cantitate, de cum îl mai cunoșteau pe om dacă era client vechi. Dar vreau să vă spus că comparativ cu samsarii, piața și-a respectiv mereu crescătorii. Vorbesc de piața internă”, ne-a specificat Cioranu.

    Prețul se învârte în jurul sumei de 13-14 lei și 25 de lei pentru carcasă

    Acesta a explicat că, per total, crescătorii se declară mulțumiți de vânzări chiar dacă aceastea au scăzut față de anul trecut în perioada Sărbătorilor Pascale. Astfel, în medie, oierii dau dat mielul cu 13-14 de lei kilogramul în viu și 22-25 de lei în carcasă, în funcție de zonă și de comandă.

    ”Am vorbit cu câțiva colegi și erau mulțumiți atât de interesul din partea cumpărătorilor dar și de preț. Vânzările s-au făcut în mare parte din fermă iar majoritatea clienților sunt cei vechi care îi știau pe ciobani și au rămas fideli, revin an de an indiferent de locul unde vinde crescătorul. Am vorbit și cu fermieri și zona Clujului, Piatra-Neamț, Roman și oamenii erau mulțumiți, mi-au spus că au mers bine vânzările”, a mai spus președintele ROMOVIS.

    Pandemia a afectat exporturile

    În privința exporturilor însă ciobanii nu sunt așa de optimiști aceștia fiind deja anunțați de exportatori că interesul de a trimite carne în țările care cereau în această perioadă este destul de mic.

    ”Cei care au rămas cu mieii, vom vedea ce va fi. Este situația când dacă ai trecut de Paști trebuie să vedem ce se întâmplă. Sunt mulți care au rămas cu mieii nevânduți, acum că nu au vândut pentru că nu au avut în plan, pot alege această variantă dacă nu pot mulge și lasă mieii să sugă. Alții care sunt obișnuiți să țină mieii peste vară până la sărbătorile musulmanilor, pentru export. Aici așteptăm să vedem ce o să se întâmple. Pandemia a afectat mult exporturile. Din informațiile pe care le am de la transportatori se cer foarte puțin în această perioadă miei pentru export. Nu mi-a venit să cred dar mi-a zis un exportator că aveam undeva o scădere destul de mare față de anul trecut.”, a mai spus crescătorul de ovine din Arad.

    În privința regulilor și derogărilor impuse de ANSVSA pentru sacrificarea animalelor înaintea Sărbătorilor Pascale, Nicolae Cioranu spune că pe viitor acestea trebuie perfectate și discutate mai mult cu crescătorii astfel încât să fie pliabile cu situațiile din ferme.

    ”Rămân discuții pentru viitor de a perfecta lucrurile, nu pe ultima sută de metri. Deci ordinele de la ANSVSA se dau cu un anumit timp înainte pentru ca oamenii să se organizeze. Nu așa pe ultima săptămână dăm un ordin și cine l-a pus în aplicare. Eu aș fi foarte curios ca ANSVSA-ul să ne spune: uite, ordinul nostru a fost pus în aplicare de 10 ferme sau 200 de ferme”, a conchis Nicolae Cioranu.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Puiu Ilisei a mutat ”grosul” activității din fermă pe timpul nopții pentru a combate valul de căldură Furtuna a frânt porumbul și floarea-soarelui în ferma lui Matei Titianu: ”Culturile erau irigate, în stadiu avansat de vegetație” Dronele vs. fragmentarea terenurilor. Nicu Vasile, fermier: ”Riscă să devină o sursă de conflicte, pierderi economice și insecuritate juridică” Producție mare la grâu, în ”polul secetei”: 9,4 tone/ha într-o fermă cunoscută Investiția de 200-300 de euro care ajută fermierii să economisească zeci de mii de euro

    Ultimele știri

    Care este cantitatea minimă de azot necesară pentru a obține un grâu de panificație? Pentru ce a luat amendă 5.000 de lei un tânăr de 21 de ani ce conducea tractorul pe un drum public Radu Dragomir, Ferma de la Munte: „Silozul de secară ne oferă mai multă proteină în rația animalelor” Crama Corbuț, investiție în vinuri premium inaugurată la Diosig. Dan Corbuț: „Îmi doresc ca acest proiect să fie dus mai departe de copiii și nepoții mei” Piața cerealelor, la zi. Rusia vinde cel mai ieftin grâu din lume. Ce înseamnă asta pentru fermierii români