• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legea vânătorii modificată în 2019 a intrat în vigoare cu schimbări pentru proprietarii de terenuri

    agrointeligenta.ro -

    Modificări la Legea Vânătorii pe care trebuie să le știe orice fermier! Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat pe 9 ianuarie, Legea votată în luna decembrie de parlamentari iar noile reglementări au fost publicate în Monitorul Oficial. Acestea sunt în legătură directă cu fermierii care dețin terenuri agricole.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO vă informează care sunt toate modificările aduse Legii Vânătorii așa cum apar în Monitorul Oficial:

    Art. I. – Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 1, literele ad) și ae) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    „ad) vânătoare – acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate; nu constituie acțiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop ştiinţific, urmată de eliberarea acestora, precum și îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care ameninţă viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora ori imobilizarea animalelor a căror viaţă ori integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenţii umane realizate cu orice mijloace legale de protecţie şi imobilizare, de către personalul autorizat al Ministerului Afacerilor Interne în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
    ae) vânător – persoană fizică, membră a unei organizaţii vânătoreşti gestionare de faună cinegetică, posesoare a unui permis de
    vânătoare, care ocroteşte, îngrijeşte şi extrage fauna cinegetică în condiţiile legii;”

    2. La articolul 6 alin. (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera f1), cu următorul cuprins: „f1) acordă nivel de intervenție si prevenție anual, pentru prevenirea pagubelor și accidentelor la speciile din anexa nr. 2; nivelul prevenției se aprobă până cel târziu pe data de 15 mai a fiecărui an.”

    3. La articolul 6 alin. (1), după litera v) se introduce o nouă literă, litera w), cu următorul cuprins:
    „w) stabilește modelul-cadru al acordului de colaborare între gestionarul fondului cinegetic și unitățile administrativ-teritoriale de pe raza fondului cinegetic. Acest acord-cadru conține în mod obligatoriu prevederi clare de colaborare și informare periodică a unităților administrativ teritoriale de către gestionari cu privire la obligațiile ce-i revin privind evaluarea populațiilor din speciile de mamifere prevăzute în anexa nr.2, realizarea cotei de recoltă, asigurarea hranei complementare, acțiunile de îndepărtare a faunei cinegetice la solicitarea utilizatorului terenurilor agricole, cât și asupra situațiilor în care se pot produce pagube proprietarilor de terenuri agricole sau animale domestice.”

    4. La articolul 9, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „(5) Gestionarii fondului cinegetic, cu excepția regiilor publice de stat, care au în gestiune fonduri cinegetice, pot face, de comun acord, schimb de gestiuni ori cesionări de contracte de gestionare către alţi gestionari licenţiaţi, cu avizul administratorului fondului cinegetic naţional. Schimbul sau cesionarea se realizează cu păstrarea clauzelor cuprinse în contractele iniţiale, modificându-se doar titularii de contracte prin acte adiţionale încheiate între administrator şi gestionarii în cauză.”

    5. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „Art. 13. – (1) Pentru pagubele şi/sau daunele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, se acordă despăgubiri.
    (2) Despăgubirile pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:
    a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice şi în intravilan – de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor;
    b) pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă – de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie.
    (3) Pentru situaţiile în care gestionarul şi-a realizat cota de recoltă pe sezonul încheiat, a asigurat hrana complementară, apa după caz, şi a efectuat 3 acţiuni de îndepărtare a faunei cinegetice la solicitarea utilizatorului terenului agricol, iar proprietarul a recoltat cultura agricolă până pe 15 decembrie a anului în curs, cu excepţia pachetelor de agro-mediu, despăgubirile pentru pagubele produse de exemplare din speciile de faună cinegetică cuprinse în anexa nr. 1, se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, prin structurile teritoriale de specialitate, din bugetul aprobat cu această destinaţie.
    (4) Proprietarii de culturi agricole/silvice nu sunt obligați să asigure paza culturile agricole/silvice și să amplaseze mijloace de îndepărtat exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic.
    (5) Despăgubirile pentru pagubele şi/sau daunele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie. Dacă există un protocol interinstituţional cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, plata se poate face şi prin intermediul consiliului judeţean.
    (6) Gestionarii fondurilor cinegetice care intervin în baza derogării acordate de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului în vederea relocării unui exemplar din speciile de faună cuprinse în anexa nr. 2 vor primi despăgubiri ce vor fi suportate de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului. Dacă există un protocol interinstituțional cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, plata se poate face și prin intermediul consiliului județean. Modalitatea de calcul a despăgubirilor se va stabili prin hotărâre a Guvernului.
    (7) Despăgubirile pentru pagubele produse în urma accidentelor de circulaţie în care sunt implicate exemplare din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 se suportă de către administratorul drumului, dacă nu sunt montate indicatoare «atenţie animale» sau de către conducătorul autovehiculului în cazul existenţei acestui indicator.
    (8) Constatarea pagubelor, evaluarea acestora şi stabilirea răspunderii civile se realizează de către comisia de constatare în termen de maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită, la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs paguba şi/sau dauna.
    (9) Plăţile despăgubirilor către beneficiari se fac în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării deciziei de plată de către conducătorul structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare sau ale autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în funcţie de domeniul de competenţă. Decizia de plată se emite în termen de 10 zile lucrătoare de la constatarea pagubelor şi/sau daunelor.”

    6. După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 131 cu următorul cuprins:
    (1) În cazul atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 și 2, soldate cu rănirea/decesul unei persoane fizice, se vor acorda victimei despăgubiri de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și/sau de către autoritatea publică centrală care răspunde de mediu, care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada în care victima a fost în incapacitate temporară de muncă, de la momentul producerii incidentului, precum şi daune morale.
    (2) Daunele morale prevăzute la alin. (1) vor fi proporţionale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut. În cazul în care victima nu este salariată se va acorda o sumă proporţională cu echivalentul salariului minim pe economie obţinut de o persoană în activitate.
    (3) În cazul decesului, se vor acorda sume compensatorii pentru familia victimei, reprezentând echivalentul unui salariu minim pe economie până la vârsta pensionării.”

    7. La articolul 14, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
    „(2) Prejudiciul prevăzut la alin. (1) constă în scăderea nivelului numeric al faunei cinegetice față de efectivul optim şi se calculează de experţi tehnici judiciari în vânătoare, conform valorilor de despăgubiri prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.”

    8. La articolul 15 alineatul (1), literele a), b) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    „a) 72% din tarif, proprietarilor terenurilor;
    b) 25% din tarif, bugetului de stat;
    d) unităţile de învăţământ de stat cu profil cinegetic şi unităţile de cercetare ştiinţifică de stat cu profil cinegetic care gestionează fonduri cinegetice sunt scutite de la plata tarifului de gestionare pentru cotele de 25% şi 3%.”

    9. La articolul 17, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „(2) Studiile de evaluare a efectivelor speciilor sedentare admise la vânătoare se întocmesc anual de către personalul cu specializare silvică sau cinegetică, angajat al gestionarului fondurilor cinegetice, sub coordonarea autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.”

    10. La articolul 18, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „Art. 18. – (1) Gestionarii sunt obligaţi să asigure protecția faunei cinegetice din fondurile cinegetice contractate cu personal cu atribuţii specifice, pe fiecare fond cinegetic, care îndeplineşte condiţiile legii şi ale reglementărilor administratorului.”

    11. La articolul 19, alineatul (21) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „(21) Evaluarea populaţiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 se realizează de către gestionar împreună cu structurile teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului, cu anunţarea prealabilă a reprezentanţilor administratorului faunei cinegetice şi administratorilor sau custozilor ariilor naturale protejate, după caz.”

    12. La articolul 19, după alineatul (21) se introduce un noualineat, alineatul (22), cu următorul cuprins:
    „(22) În activitatea de evaluare a populațiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 pot participa, după anunțarea prealabilă cu minimum 30 de zile înainte și reprezentanții județeni ai autorității publice centrale care răspunde de agricultură, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află fondurile cinegetice și un reprezentant al proprietarilor de terenuri.”

    13. La articolul 23 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „c) păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie, cu excepţia cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deţine cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deţinătorului de teren agricol pe care se păşunează şi care este înregistrat la unitatea administrativ-teritorială;”

    14. La articolul 34, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
    „Art. 34. – (1) În interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătăţii şi securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major, pe suprafeţele din perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, aeroporturi, gări, unităţi militare, recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică, a pisicilor şi a câinilor hoinari se realizează în condiţiile prezentei legi şi ale cotelor de recoltă sau ale derogărilor aprobate de gestionarul fondului cinegetic limitrof, pe baza unui contract de prestări servicii, cu respectarea prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice, la solicitarea consiliului local sau a administraţiei suprafeţei împrejmuite, după caz, şi cu acordul prealabil al proprietarului de teren.”

    15. Articolul 39 alineatul (1), litera ad) se modifică și va avea următorul cuprins:
    „ad) utilizarea, pentru tirul pe timp de noapte, a dispozitivelor de ochire care funcționează pe principiul laser, a sistemelor de ochire pe timp de noapte cuprinzând convertizoare sau amplificatoare electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de vedere în infraroșu și a dispozitivelor cu termoviziune, cu excepția utilizării dispozitivelor de iluminare a țintelor pentru vânarea speciilor mistreț, șacal și vulpe, cu derogare de la autoritatea publică centrală care răspunde de mediu.”

    16. La articolul 42 alineatul (1), literele m) si o) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    ,,m) vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, cu excepţia situaţiilor de urgenţă stabilite prin derogări acordate de autoritatea publică centrală care răspunde de mediu pentru recoltarea exemplarelor din specia mistreţ în vederea prevenirii pagubelor sau pentru combaterea epizootiilor, şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. ad);
    Este interzisă:
    o) utilizarea, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 1 lit. ad);”

    17. La articolul 43, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
    „Art. 43. – (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f1) și art. 39 lit. g) şi z).”
    Art. II. – Modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele sau daunele produse de speciile de faună cinegetică din anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se adoptă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    Art. III. – Reactualizarea delimitării fondurilor cinegetice şi stabilirea suprafeţelor acestora pe categorii de proprietari şi de folosinţă se face în condiţiile Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, de către administrator, în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi şi/sau ori de câte ori este necesar ca urmare a modificării condiţiilor de mediu sau a structurii suprafeţelor fondurilor cinegetice.


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”