• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Virusul de gripă aviară depistat în România, același ca în Polonia! ”Nu s-au semnalat îmbolnăviri la om!”

    Ramona Dascălu -

    Florica Bărbuceanu, directorul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală, a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că virusul gripei aviare decoperit ieri, luni – 14 ianuarie, la o fermă de găini ouătoare din Maramureș, și anume subtipul  H5N8, este același ca cel din Polonia. Aceeași tulpină a fost identificată și în Ungaria.

    ”Vorbim despre subtipul H5N8, același subtip care evoluează în acest moment în țările din Europa și același subtip care a circulat în România și în perioada noiembrie 2016 – martie 2017”, ne-a declarat Florica Bărbuceanu.

    Directorul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală a precizat că subtipul H5N8, decoperit la ferma din Maramureș, nu se transmite la om.

    ”Organizația Mondială a Sănătății a încadrat virusul gripal aviar în categoria agenților patogeni clasificați în grupa 4 de izolare a OIE-ului pentru că este cunoscut faptul că este un virus patogen, că există mutații, reasortări, combinări cu alte virusuri ale influenței aviare de tip uman, suin, care pot avea risc zoonotic. Dar, datele științifice realizate până în acest moment, nu au semnalat îmbolnăviri la om. Acest subtip nu are un risc zoonotic, deci nu ar trebui să există motive de îngrijorare suplimentare pentru că acest virus, subtipul H5N8 nu schimbă absolut nimic în epidemiologia bolii gripale la om”, a spus Florica Bărbuceanu, directorul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală.

    Florica Bărbuceanu, directorul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală, ne-a dezvăluit și faptul că s-a luat decizia ca păsările din ferma de la Maramureș să fie ucise și incinerate în regim de urgență: ”În acest moment există o echipă de la ANSVSA și de la IDSA care împreună cu experții de la Direcția Sanitară Veterinară Maramureș participă la ancheta epidemiologică și supraveghează aplicarea măsurilor procedurale. Până în acest moment, s-a decis uciderea păsărilor, incinerarea acestora, urmând, evident, despăgubirea și toate celelalte măsuri care sunt stabilite clar prin deciziile și regulamentele europene transpuse în legislația românească”.

    Autoritățile sanitar-veterinare din județul Maramureș au anunțat că vor începe chiar astăzi, miercuri – 15 ianuarie, procedura de eutanasiere și incinerare a păsărilor din ferma de găini ouătoare din Seini, în care a fost confirmată gripa aviară.

    De asemenea, printre măsurile luate de autorități se numără și sistarea de la comercializare a produselor societății.

    ”Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Maramureș s-a întrunit în ședință, după confirmarea bolii, respectiv a virusului gripei aviare H5N8 de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală din București, la o societate comercială din localitatea Seini. S-a procedat de către DSVSA Maramureș la informarea medicilor veterinari, a societăților comerciale cu același profil din zonă, a populației, dar și a personalului medical din zonă despre boală, respectiv despre măsurile specifice care trebuie respectate. A fost stabilită zona de protecție și zona de supraveghere a păsărilor, cu monitorizarea de către specialiști. Este restricționată mișcarea păsărilor din zona de protecție, în conformitate cu legislația europeană. S-au sistat de la comercializare produsele societății. După eutanasiere și curățenia mecanică se va proceda la efectuarea dezinfecției și dezinsecției, conform manualului operațional”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Maramureș.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Vinurile bune de Jidvei se fac cu struguri protejați împotriva manei de fungicidul Lieto Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață Ferma de sparanghel – afacerea cu care frații Toma au dat lovitura