• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri agricole
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Se pregătește o mare lovitură în agricultura românească!

    Ramona Dascălu Ramona Dascălu -

    Semnal important pentru tot sectorul agricol din România! Asociația Profesională a Ciobanilor (APC), pe cale să devină cea mai mare asociație de oierit din țară, organizează un eveniment de amploare la Sibiu! Președintele APC Dan Petrescu, însoțit de Gheorge Dănulețiu, Ghiță Ciobanul, secretar și membru fondator al asociației, au venit astăzi de dimineață la Ministerul Agriculturii pentru a înmâna oficialilor din minister invitația la primul mare eveniment organizat de APC pe data de 30 ianuarie, la Sibiu.

    Cei doi reprezentanți ai oierilor au fost primiți de secretarul de stat Emil Dumitru, care le-a dat asigurări că pe data de 30 ianuarie, atât el cât și alți oficiali din MADR vor fi prezenți la Sibiu.

    „La momentul acesta avem înscriși peste 3.500 de membri în asociație. În scurt timp vom avea cea mai tare asociație din țară. Pe 30 ianuarie vom organiza un eveniment la Sibiu și am venit astăzi la ministerul Agriculturii să lăsăm o invitație pentru domnul ministru, pentru domnul secretar de stat, cât și pentru ceilalți oficiali din minister, și să avem certitudinea că vin cei pe care noi i-am chemat, șeful Agenției Naționale pentru Zootehnie, șeful APIA, ANSVSA. Am primit asigurări că pe data de 30 ianuarie vor veni cu toții la Sibiu. La eveniment o să avem în jur de 1.000 de fermieri, am fi avut și 3.000 de fermieri, dar nu ar fi încăput în sală și de aceea ne rezumăm la mai puțini. O să fim mai multe asociații, mai multe federații puternice. Noi, APC-ul, am invitat absolut toți marii fermieri din țară, o să fie crescătorii de ovine, dar bineînțeles că printre aceștia sunt și crescători care au și caprine și bovine. Ne-am axat pe fermierii activi, pe fermierii autohtoni, cum spunem noi”, a declarat Dan Petrescu pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    La evenimentul organizat de Asociația Profesională a Ciobanilor se vor discuta cele mai arzătoare probleme din oierit. Pe lângă autorități, sunt așteptați să participe toți fermierii cu tradiție din România.

    „Cu toată lumea de față, o să discutăm toate problemele, cum sunt alocate subvențiile, pășunile, problema berbecilor cu origine, problemele primarilor care au pus stăpânire pe fermieri, sunt stat în stat, indiferent că sunt PNL-iști, că sunt PSD-iști, sunt toți o apă și un pământ. Care cum vine la guvernare își face legile după bunul său plac, iar fermierii dispar. Fermierii autohtoni nu au prilejul să prindă pășuni și primesc numai cei care sunt conectați la bunul public, care au legături cu primarii și cu tot sistemul. Vom mai discuta și despre plafonarea subvențiilor, dar și despre realizările în creșterea sectorului ovin și bovin. Deci, îi așteptăm la eveniment numai pe fermierii cu tradiție, pe fermierii adevărați”, a mai spus Dan Petrescu, președintele Asociației Profesionale a Ciobanilor.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Abonare gratuită la știri

    Te-ar mai putea interesa

    9 MARTIE: ÎNTÂLNIRE DE GRAD 0 LA BUCUREȘTI PE TEMA AGRICULTURII DIGITALE! Soluție la consumul rapid de azot din sol! NUTRINO PRO, primul produs Agro-Est pe bază de azot cu eliberare lentă! DK Expression, prima rapiță care aduce profitul în fermă

    Ultimele știri

    Fabrica de brânzeturi care plătește fermierilor 1,5 euro pentru un litru de lapte de capră! ȘEFUL APIA ANUNȚ pentru FERMIERII CARE VOR SUBVENȚII! Primul spital universitar veterinar din România, inaugurat de USAMV București

    Căutare în articole