• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Transfer de bani pentru o nouă schemă de ajutor pentru fermieri!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fonduri preluate de Ministerul Agriculturii de la Ministerul Fondurilor Europene pentru ajutorul producătorilor agricoli care angajează zilieri sau sezonieri. Fermierii ar putea beneficia de sprijin financiar pentru a putea plăti acestora salarii mai mari. Suma pusă ”la bătaie” este de 150 de milioane de euro.

    Ministerul Agriculturii vrea să preia de la Ministerul Fondurilor Europene banii aferenți unui program în valoare de 150 de milioane de euro dedicat studenților – Programul Operaţional Capital Uman (POCU) ce doresc să fie antreprenori. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, spune că suma a rămas nefolosită. Programul a fost lansat însă de abia în luna mai 2020.

    Suma va fi folosită pentru a susține o schemă de sprijin pentru fermierii care angajează zilieri și sezonieri și care ar putea astfel să acorde salarii mai mari. „A fost o propunere a asociaților de profil ca, pe modelul celor din construcții, să abordăm în agricultura un sistem de salarizare ( salariu minim net n.red) pentru a face mai atractivă salarizarea în agricultură și să putem atrage mai mulți muncitori în România. Cealaltă abordate pe care am identificat-o este de a sprijini indirect fermierii prin scheme de sprijin astfel încât să poată oferi salarii mai bune. Suntem avansați în discuții cu Ministerul Fondurilor Europene pentru că am identificat un program POCU unde suma alocată a rămas necheltuită. Am rugam să ne dea nouă (acești bani n.red) ca prin AJOFM să putem plăti fermierii care angajează zilieri și sezonieri”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-o conferință organizată de Wall-Street.

    Potrivit acestuia, modificările privind destinația banilor se vor putea face doar cu aprobarea Comisiei Europene care va fi notificată în perioada următoare.

    Amintim că ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a spus în Parlament, cu ocazii moțiunii simple, că Guvernul PNL lucrează la o strategie prin care să aducă acasă muncitorii din diaspora ridicând salariul net, în sectorul agricol, la 3.000 de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă