Echipa Oros, ședință de 5 ore cu oierii. Ce s-a discutat la întâlnirea-maraton de la Sibiu
Daniel Befu -
Timp de aproximativ cinci ore ministrul Adrian Oros, secretarii de stat Emil Dumitru, George Scarlat, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Adrian Pintea, și directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ), Vaida Bela, au participat joia trecută, pe 30 ianuarie, la o conferință maraton, în care au ascultat ofurile a aproximativ 200 de oieri veniți din întreaga țară la eveniment organizat la Sibiu de Asociația Profesională a Ciobanilor (APC), condusă de oierul Dan Petrescu.
Principalele teme de discuție lansate în deschiderea conferinței ”Fermierii Veritabili” de către Dan Petrescu au fost lipsa accesului la pășuni, scrapia și îmbunătățirea programului ovine de ameliorare. În auditoriu s-a aflat și Ionică, un țânc de 11 ani din Jina, îmbrăcat în blană albă de oaie, care a sorbit din primul rând, încadrat de tatăl său, oier cu peste 1000 de oi – și de Ghiță Ciobanul.
Ministrul Agriculturii Adrian Oros le-a dat o veste bună crescărilor de oi din zona montană unde nu există capacități de abatorizare: “Vreau să lămuresc problema cu abatoarele mobile. Foarte multă lume vorbește fără să știe ce vorbește. Vi s-a spus că vor fi abatoare mobile. N-a avut nimeni curajul să vă spună că asta-i o prostie. Nu există abatoare mobile. N-ai cum. Niciodată, serviciile veterinare în nici o țară din Europa nu vor aproba abatoare mobile. Pot fi abatoare de mici capacități în anumite zone unde animalele au acces mai greu. Dacă ne referim la capacitatea de abatorizare din România, numărul de abatoare care sunt acum în România, ar trebui să sacrificăm de 4 ori mai multe animale decât avem acum. Deci abatoare sunt, doar că sunt grupate total inegal, pentru că a fost o perioadă și probabil vă amintiți de perioada aceea de stimulare a zonelor defavorizate, unele dintre ele județe care nu prea aveau animale, unde sunt câte 5-6 abatoare mari, care multe dintre ele funcționează la 10-30% din capacitate, iar unele sunt închise. S-au făcut investiții aiurea, pentru că așa era atunci legislația și sunt zone descoperite, mai ales cele de deal și montane și avem chiar județe unde nu există nici un abator. Atunci, pentru că pentru zona muntelui s-au făcut Agenția Zonei Montane, s-a făcut Legea muntelui, s-au făcut o grămadă de legi populiste, în spatele lor nu s-a alocat nici un ban și până când nu începe noul exercițiu bugetar pe PAC în 2021 nu o să fie bani. Dar nu a avut nimeni curajul să vă spună că nu o să fie bani. V-au livrat legi, hârtii că vor fi. Am găsit din niște măsuri care nu au fost accesate cele 12 milioane euro și am zis că pentru zona montană care nu are acoperire pentru următorii 2 ani cu nimic, fiindcă nici pe 2020, nici pe 2021 nu sunt bani, măcar ăia 12 milioane euro să-i orientăm spre abatoare de mică capacitate. Și o să vedem care o să fie doritorii care să aplice pe această măsură. Nu am vrut să facem o discriminare și să dăm bani doar pentru abatoare în zona montană, ci facem asta fiindcă doar această sumă am găsit-o ca s-o dedicăm zonei montane în general, pentru celelalte zone fiind și alte forme de ajutor”.
Secretarul de stat George Scarlat a intervenit cerând un punct de vedere oierilor prezenți, dacă consideră oportună continuarea programului de ajutor de minimis pentru vânzarea lânii: “Perfecți nu suntem nici unii. Dumneavoastră, fermierii, știți să produceți, nu să fabricați hârtii. Referitor la programul lâna, vreți să continue? Că trebuie să iau zilele acestea o decizie. Și vă dau câteva cifre: în 2018, s-au încasat 11.942.000 euro pentru 22.800 de tone de lână exportată. În același interval, s-a importat 904 de tone de lână de către procesatori, la costul de 3,8 milioane euro. Asta înseamnă că noi facem export de subvenție la lână. Un astfel de program nu-și atinge obiectivul de a vă ajuta pe dumneavoastră, fermierii”.
Secretarul de stat Emil Dumitru le-a sugerat celor prezenți că e nevoie de o schimbare de paradigmă privind piețele de desfacere: “Totdeauna atacăm doar piețele din zonele extracomunitare. Piața europeană, care este o piață foarte bună, nu ne-am concentrat pe ea. Franța are autosuficiență pe carnea de ovină de doar 40%. Ar putea fi o piață dacă ne vom îmbunătăți calitatea carcasei”.
Ministrul Oros a anunțat și că are în pregătire o linie de ajutorare a fermierilor aflați la început de drum, cărora le va da să lucreze o parte din terenurile administrate de ADS: “Acolo unde legislația actuală ne permite, vom lua măsuri punctuale, iar acolo unde putem modifica legislația și aici mă refer și la concesiunea terenurilor prin ADS, unde deja am început niște acțiuni de modificare și o să vedeți în următoarele luni că efectele vor veni. Nu ne uităm înapoi, dar lucrurile care s-au făcut până acum sunt evidente și trebuie corectate. Nu ne uităm înapoi, în sensul că nu vrem să reproșăm, dar ca să corectezi niște lucruri care deja și-au făcut efectele negative, e greu. Trebuie să modifici niște legi. Acele terenuri luate de unii fermieri de la ADS au fost luate pe niște contracte făcute cu reprezentanții statului, care au semnat pe ele. În momentul în care în acele contracte vom găsi clauze care nu sunt respectate, o să le putem rezilia, iar când acele contracte vor expira, noi nu le vom mai da în acele condiții acelor oameni. Până la acel moment, noi am identificat deja un număr de hectare și o să aflați în curând câte, pe care vrem să le dăm tinerilor fermieri, pentru că bătrânii și șmecherii fermieri tot au luat terenuri”.
De asemenea, ministrul Agriculturii Adrian Oros i-a încurajat pe fermierii prezenți să creadă mai mult în structurile asociative: “Ajungem la aceeași idee. Dacă sunteți mai mulți și sunteți uniți puteți să negociați orice și cu Ministerul, și cu primăriile, și cu APIA, și cu cei cărora le vineți mielul sau lâna. Ăsta este sfatul. Știu că de-a lungul timpului nu a fost încurajată asocierea, din două motive: pe de-o parte în unele cazuri, dar nu întotdeauna, lideri ai unor asociații și-au folosit poziția doar pentru ei sau pentru un cerc foarte apropiat și atunci i-au dezamăgit pe membrii asociației și au fost astfel de cazuri, dar de multe ori trebuie să recunoaștem că și instituțiile statului nu au încurajat asocierea, multe dintre ele crezând că o să-și piardă din atribuții și din putere. Ambele cauze sunt valabile. Cred în asociere și rezultatele vin, chiar dacă într-adevăr mai târziu decât de aștepți și chiar dacă pe ici pe colo mai apar și greșeli, fiindcă asociațiile sunt formate din oameni și oamenii nu sunt perfecți. Mai nimeriți și peste un președinte care mai greșește, dar îl puteți schimba. Dar dacă numesc eu de la minister politic un șef să vă conducă pe dumneavoastră, pe ăla n-o să-l puteți schimba. De aceea una din prioritățile mandatului nostru e cea legată de Camerele Agricole. Atâta vreme cât toată agricultura și industra alimentară dintr-un județ se face în mediul privat, este cumva anacronic ca statul să dirijeze ceea ce se întâmplă acolo. Statul poate doar să fie un arbitru care să fluiere atunci când se întâmplă lucruri greșite și, dar nu are voie să intre pe teren. În momentul în care statul intră pe teren, întotdeaua ține cu o echipă sau cu alta. să vină cu măsuri de sprijin . Dacă vom reuși să facem Camerele Agricole, care sunt niște entități private prin care fiecare agricultor este reprezentat, și aleg un for de conducere, își angajează exact specialiștii de care are nevoie. Sigur că noi în prima fază vom interveni de la nivelul ministerului, de la nivelul Guvernului și pentru sediile Camerelor Agricole și pentru plata angajaților, dar în 5-10 ani statul se va retrage, încât acele Camere Agricole să fie cu adevărat private, adică să trăiască și să funcționeze din cotizația fiecărui membru. Și atunci, într-adevăr alea vor face ceea ce vreți dumneavoastră și atunci va fi mai greu să declare un membru al Asociației sau un membru al Camerei Agricole să declare la APIA mai mult decât are sau mai puțin, pentru că dvs o să-l trageți de mânecă. Nu o să așteptați să vină cei de la APIA să-l verifice. Să știți că asta se întâmplă în toate țările din jurul nostru. Numai la noi a mai rămas administrație de stat așa de stufosă în agricultură, așa cum era înainte de 1990, poate chiar mai stufoasă. Și trebuie să acceptăm că de multe ori ne ajută, dar de multe ori ne și încurcă. Adică mai bine de multe ori îți dă pace statul, că te descurci singur, decât să încerce să te ajute, pentru că de multe ori te încurcă. Am pățit-o și eu de-a lungul vieții mele profesionale. De aceea sfatul meu e ca în continuare să vă constituiți în asociații, chiar dacă aveți probleme diferite să vă le susțineți împreună, să colaborați și cu celelalte asociații”
Pe alocuri, conferința de la Sibiu a fost populată și cu acuze nefondate venite din partea unor spirite înfierbântate prezente în sală. De pildă președintele ASAS, Valeriu Tabără, a fost acuzat de un fermier care a susținut că a citit recent o carte de pedologie a profesorului Tabără, că în calitatea sa de ministru ar fi avut vreo implicare în vânzarea terenului arabil către străini. “Eu sunt agronom. Eu nu predau pedologie și nu am scris nicio carte despre pedologie. Vorbesc despre pământ pentru că e normal să vorbesc și știu ce vorbesc”.
Valeriu Tabără a ținut însă să puncteze cauzele pentru o parte din problemele cu care fermierii se confruntă azi: “Deși noi suntem pe locul al treilea în Europa la creșterea ovinelor, nu ne aflăm chiar într-o zonă de funcționalitate economică a sectorului. Domeniul oieritului trebuie să aducă valoare mai mare transferată în economia națională. Din păcate, însă,oierii n-au o piață foarte bună fiindcă piața e controlată de alții, nu de ei. Trebuie o organizare foarte bună a relațiilor de piață cu exteriorul. În plus, noi suntem importatori de material biologic, deși avem stațiuni și institute de ovine. Crescătorii trebuie să aibă mai multă încredere în unitățile de cercetare, tocmai pentru a putea păstra acel nucleu de rasă pură, care oricând le e pus la dispoziție producătorilor pentru îmbunătățirea efectivelor și a nu mai cumpăra de afară. A altă problemă e cea legată de pășuni. S-a făcut o naționalizare a lor prin Legea 18. La vremea aceea foarte puțini au sesizat acest lucru. Pășunile și islazurile comunale trebuie să fie cu mai mult discernământ asigurate crescătorilor de animale, asta cu atât mai mult cu cât ele provin din cote părți de proprietate. Însă islazurile n-au fost ale comunelor niciodată. Vă rog să vă uitați în cărțile funciare. Sunt cote părți din proprietățile celor care au constituit cu secole în urmă comunitățile, mai ales în Ardeal și Banat. Ele au avut o administrare cu totul și cu totul aparte. Eu am ajutat în Timiș câteva comunități la vremea aceea, dar e o problemă de viziune, de a o vedea și de a o rezolva în sensul în care nu primarul și nu consiliul local gestionează islazurile. Deși primăriile le administrează în prezent conform legislației, istoric n-a fost așa. O altă problemă e că nu Legea Vânătorii rezolvă problema zootehniei în România. Trebuie modificată și completată Legea Zootehniei. Eu consider că nu ar trebui să poți să dezvolți o fermă zootehnică până nu faci dovada că ai sursa de hrană. Vedeți situațiile recente în care crescători de animale au fost surprinși cum merg și pășunează de noapte în fermele de cultură mare. Dacă la grâu impactul nu e așa mare, la rapiță, în schimb, dacă se pășunează, acea cultură e compromisă. Rapița nu se mai reface”.
În cadrul dialogului, intervenția din sală a lui Teodor Aflat, cel mai mare fermier din Sibiu, care se plângea de impactul economic al animalelor sălbatice și oieritului în cultura mare, a fost întreruptă de la pupitru de Dan Petrescu: “Permiteți-mi să fac o întrebare referitor la cei mari: nu credeți că este suficient că cei mari care s-au dezvoltat într-un ritm foarte rapid și numai noi știm cum, au ajuns la un nivel deplin? Nu credeți lucrul ăsta? Pentru cei mici, nu credeți că trebuie să avem o modalitate să ne dezvoltăm și noi? Și noi trebuie să trăim, nu numai cei mari. Cei mari au ajuns la performanță…”. Intervenția pătimașă a organizatorului întâlnirii a fost temperată de secretarul Emil Dumitru: “Domnule Petrescu, eu nu sunt de acord. Eu cred că pot coexista ambele structuri de fermă și cele de familie și cele mari. Eu cred că fermele mari pot să proceseze materiile prime, pentru că de-aia avem aluat congelat și carne de porc aduse din comerțul intracomunitar. Nu cred că suntem într-un război ferme mari versus ferme de familie, dar cred că fiecare din aceste structuri au nevoi diferite. Fermele mari au nevoie de credite ieftine, pe termen lung, garantate, au nevoie de măsuri pentru procesare, iar pentru fermele de familie într-adevăr subvenții mai mari și să producă pentru piață îtr-un sistem organizat, pentru că dacă nu-i vom asocia, nu vom reuși să avem o forță de negociere în relațiile comerciale, cu oricare din comercianți, pentru că ei vor urmări să obțină profituri foarte mari. Cred foarte mult în ferma de familie, pentru că altfel satul românesc va dispărea, dar în egală măsură dați-mi voie să am încredere că și fermierii mari, care au ajuns la un nivel de dotare foarte bun, să înțeleagă că de-acum avem alte așteptări de la dumnealor și credem că procesarea poate deveni un challenge important în următorul plan național strategic”. Poziția secretarului de stat pe această temă a fost în consens cu cea a ministrului: “Noi nu vrem să creăm un fel de luptă, exact cum spunea Emil Dumitru, între fermierii mari și fermierii mici. Sigur că una din prioritățile mandatului nostru este să sprijinim ferma de familie, pentru că chiar credem că ferma de familie este ferma cea mai potrivită și pentru țara noastră, mai ales pentru anumite regiuni, cum este și în vestul Europei. Și fermierii mari ăși au rostul lor, dar ferma de familie, aia mai puternică, nu asta măruntă pe care o avem noi, pentru că din păcate noi avem doar un procent mic de ferme de familie foarte puternice, câteva mii de ferme foarte mari cum nu există nicăieri în Europa și avem câteva sute de mii de ferme de subzistență. Într-un timp foarte scurt, noi trebuie să facem ca o parte din fermele de subzistență să devină ferme de familie puternice și prin ele să se păstreze viața la țară, pentru că dacă cei în vârstă vor renunța și cei care vin din urmă vor migra toți spre urban, satele or să rămână mare, or să vină fermierii mari și o să cumpere tot terenul și uite așa dispare și tradiția și viața la țară și o să mergem în magazine să cumpărăm ceea ce ne pun ei pe raft”.
Printre problemele semnalate public de Teodor Aflat în intervenția lui, a fost problema pășunatului ilegal: “La ora actuală, din suprafața de peste 1.000 ha pe care o am însămânțată cu grâu, mă trezesc aproape în fiecare după masă că mă sună oamenii pe care îi am pe zone că mă sună să-mi spună: Domnule Aflat, X e cu oile acolo, domnule Aflat, Y e cu oile dincolo. Nu există o lege a pășunatului, nu se respectă niciun fel de bun simț față de cel care muncește, poate că unii dintre cei care sunt în sală…..trebuie să ne gândim că dacă n-o să avem grâu, nu știu din ce-o să trăim și a doua….dacă dânșii cred că pot să-și crească efectivul de la an la an fără a avea pășuni, că în fiecare sat unde lucrăm pășunile sunt pline de boscheți, dar e mult mai simplu să mănânci pe lunci pe care nu le cosește nimeni …și fără nici o grijă pentru culturile noastre. La fel când am recoltat de la cereale până la porumb, oile sunt după noi”.
