• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANM a emis noi alerte de ninsori și viscol puternic

    agrointeligenta.ro -

    Vânt puternic și viscol! Sunt fenomenele pentru care Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi – luni, 10 februarie, nu mai puțin de trei alerte meteo. Două avertizări sunt pentru Cod Galben, iar cea de-a treia alertă este un Cod Portocaliu.

    COD GALBEN

    Interval de valabilitate: 10 februarie, ora 14:00 – 11 februarie, ora 20:00
    Fenomene vizate și zone afectate: intensificări ale vântului la munte, în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș; ninsori viscolite în zona montană înaltă

    În intervalul menționat, la munte,vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 65…75 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăși 90 km/h și va fi viscol.

    Vor fi intervale în care în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș rafalele vor depăși 55…65 de km/h și izolat 70…80 km/h.

    Temporar va ninge în masivele montane din nordul țării, iar în restul zonei de munte, în Maramureș și în nord – estul Transilvaniei, la început vor fi precipitații mixte, favorizând formarea de polei, apoi vor predomina ninsorile.

    Cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, unde vor depăși local 15 l/mp și izolat 20…25 l/mp, iar la atitudini în general de peste 1500 m se va depune strat consistent de zăpadă.

    Intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45…55 km/h, vor fi și în restul teritoriului. Precipitații mai ales sub formă de ploaie și lapoviță se vor semnala și în celelate regiuni, izolat vor fi condiții de polei, iar în sud-vest, cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp.

    COD PORTOCALIU

    Interval de valabilitate: 10 februarie, ora 18:00 – 11 februarie, ora 20:00
    Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, viscol, vizibilitate redusă
    Zone vizate: zona înaltă de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Cluj și Bihor.

    În intervalul menționat în zona înaltă de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Cluj și Bihor vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de peste 90…120 km/h și temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilității sub 50 m.

    COD GALBEN

    Interval de valabilitate: 11 februarie, ora 20:00 – 12 februarie, ora 20:00
    Fenomene vizate și zone afectate: intensificări ale vântului și zăpadă spulberată în zona montană înaltă

    În zona înaltă de munte, vântul va prezenta intensificări cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care au pierdut prima pe cap de vacă. Calcul ANT bovine după data de referință Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus

    Ultimele știri

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Alertă meteo de ploi, grindină și vijelii până joi seară. Cantitățile de apă – peste 40 l/mp Cargill va plăti fermierilor din Ucraina prime pentru calitatea solului