• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Apicultorii din Ungaria primesc subvenție de 1.000 de forinți/stup și scutire la impozitul pe venit!

    agrointeligenta.ro

    Decizie pentru apicultori! Guvernul ungar a decis să scutească de la plata impozitului pe venit câștigurile realizate de crescătorii de albine de pe urma vânzărilor de produse apicole. Potrivit ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, susținerea apicultorilor este un pilon important în măsurile de protecție a mediului ale Guvernului de la Budapesta, transmite MTI citat de www.business24.ro.

    În plus, pentru susținerea crescătorilor de albine în acest an, Ministerul Agriculturii a dublat ajutorul de polenizare pe stup, de la 500 de forinți la 1.000 de forinți (circa 15,5 lei), iar fondurile furnizate de programul apicol ungar au fost, de asemenea, semnificativ majorate.

    Cu sprijin suplimentar, apicultorii pot produce mai multă miere și pot exporta mai mult dacă vremea o permite. Totuși, apicultorii autohtoni ar prefera să aibă piață de desfacere pentru mai multă miere pe plan intern. Ungurii consumă în prezent 1 kg de miere pe an, în timp ce în UE media este de două ori mai mare.

    Calitatea mierii produse în Ungaria anul trecut a fost excelentă, dar cantitativ producția a fost moderată, în principal din cauza vremii capricioase. Potrivit celor mai recente cifre, anul trecut au fost produse 25.000 de tone de miere, din care peste jumătate a fost vândută în străinătate, potrivit asociației citate.

    În țara noastră apicultorii primesc bani prin Programul Național Apicol(PNA) iar conform datelor Agenției de Plăți și Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în anul 2019 au solicitat sprijin un nr. de 5.316 apicultori, din care eligibili au fost 5.301, care dețin conform adeverinței ANZ un număr de 439.547 familii de albine. Suma totală solicitată prin Program a fost de 46.285.670,69 lei.

    În plus, apicultorii români care au înregistrat pierderi în primăvara anului 2019 din cauza fenomenelor meteo nefavorabile au putut primi un sprijin financiar de 20 de lei pe familia de albine printr-o schemă de ajutor de minimis iniţiată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis din sectorul apicol s-au ridică la 37 de milioane de lei, respectiv 7,78 de milioane de euro.

    În privința impozitării în apicultura românească, aceasta se aplică doar celor care au peste 75 de familii de albine. Astfel, persoanele fizice care desfăşoară activităţile agricole, sunt supuse impunerii pe bază de norme de venit, indiferent de forma sub care desfăşoară aceste activităţi, respectiv individual, PFA sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică.

    Pe baza declaraţiilor depuse de contribuabili, organul fiscal competent stabileşte impozitul anual datorat, calculat prin aplicarea unei cote de 10% asupra venitului anual din activităţi agricole stabilit pe baza normei anuale de venit. Impozitul astfel determinat de organul fiscal competent reprezintă impozit final şi nu se recalculează.

    De precizat că impozitul pe norma de venit se plătește indiferent dacă apicultorul comercializează sau nu miere. Astfel, proprietarii de stupi (persoane fizice!) au fost obligați ca până pe 25 mai să își declare la Finanțe efectivul de albine și, pe baza normelor de venit stabilite pentru 2020 în fiecare județ, ANAF calculează impozitul ce poate fi plătit în două tranșe.

    Conform prevederilor art.107 alin.(6) din Codul fiscal, plata impozitului anual stabilit conform deciziei de impunere anuale se efectuează către bugetul de stat în două rate egale, astfel:

    Te-ar mai putea interesa

    Acte obligatorii pentru fermierii afectați de secetă. Ce documente trebuie depuse la Primărie Recoltarea porumbului a început în județul Ilfov. Fermierul Daniel Radu estimează producții de peste 6 tone/ha Când începe semănatul de toamnă? Temperatura solului la înființarea culturilor de grâu, orz și rapiță „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României” DSVSA Timiș: Focarul de la stâna din Giulvăz – stins. Restricțiile rămân în vigoare până pe 10 octombrie Câte kilograme de îngrășământ ai deja în sol, fără să știi. Calculul pe care orice fermier îl poate face în 10 secunde Alertă în ferme. Un virus reapărut după 61 de ani a suferit mutații și infectează noi specii de animale Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor