• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Specialiștii care dau valoare Țurcanei. Ce calități trebuie să aibă un bonitor sau controlor care vine în fermă

    agrointeligenta.ro -

    Valoarea oilor românești crește de la un an la altul. O arată rezultatele Controlului Oficial al Performanțelor efectuat la rasa Țurcană de bonitorii autorizați de Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia din Hunedoara. Am avut ocazia să îi cunoaștem pe acești specialiști și chiar să asistăm la un curs de perfecționare a lor în cadrul unui eveniment organizat în județul Hunedoara, de către asociația care conduce unul dintre cele două Registre Genealogice ale rasei Țurcane.

    ”Ne aflăm în județul Hunedoara, ne aflăm în perioada de pregătire a controlorilor, a celor care fac cultura oficială a producțiilor, se desfășoară pe durata a trei zile: ieri a fost proba teoretică, ieri a fost o probă practică într-o fermă de ovine și mâine o să dea testul controlorii care nu au beneficiat până acum de atestatul de bonitor și controlor. (…) Astăzi copolorii au fost deplasați în ferma de la Bretea Română unde specialiștii din sectorul zootehnic, profesori universitari, domnul Gheorghe Neață, domnul Pădeanu, au făcut cu dânșii proba practică, ce înseamnă controlul oficial la carne, lapte și lână. După terminarea procesului de bonitare ne-am deplasat în locația în care ne aflăm acum, unde au avut loc discuțiile și concluziile după tot ce s-a întâmplat în aceste două zile. (…) Operatorii, mai bine zis controlorii, sunt foarte importanți deoarece ei culeg datele din teren de la animale și ne transmit noua la registrul genealogic. Ei se deplasează în fermele crescătorilor de ovine unde înregistrează începând de la montă, fătare, prima bonitare, tunsul, cântărirea individului, măsurarea șuviței de lână pe urmă cele trei controale la lapte și pe urmă înțărcarea tineretului”, ne-a declarat Dumitru Andreșoi, Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia din Hunedoara.

    Ce am văzut la fața locului, în Hunedoara, ne-a convins că România are specialiști bine pregătiți și implicați pentru creșterea performanțelor rasei Țurcane. Dar ce calități trebuie să aibă un astfel de specialist pentru a se califica bonitor al Asociației Dacia?

    ”Prima caracteristică a unui bonitor este că nu trebuie să fie rudă cu fermierul la care merge să îi boniteze animalele. Deci trebuie să fie o persoană independentă, care să aprcieze corect animalele respective. (…) Ce să facă un bonitor? De exemplu, acum este perioada de fătări, trebuie să verifiuce dacă respectivul fermier înregsitrează mieii la fătare, adică le pune crotalii, adică crotalia cu cip, crotalia simplă, apoi îi cântrărește la fătare, pentru că pentru producția de carne sunt norme: cântărirea la fătare, la înțărcare, la 5 luni de zile și după primul tuns. (…) Nu marcheză și cântărește mieii, este obligația crescătorului, dar bonitorul are obligația să verifice la început. La restul trebuie să asiste, la înțărcare, la 5 luni și la primul tuns, după primul tuns”, a declarat prof. dr. ing. Ioan Pădeanu.

    ”Scopul final al muncii bonitorului în cadrul fermelor de ovine este să aprecieze cele mai performante animale, să le identifice pentru producția de carne, producția de lapte și producția de lână. În cadrul programului de ameliorare contribuie șa valoarea generală a animalelor: laptele cu 40%, carnea cu 40% și lâna cu 20%. Se identifică atât berbecii cât și oile care sunt cele mai performante, se selectează niște nuclee și de aici se obțin viitorii reproducători, fie că e vorba de bverbeci, fie ca e vorba de mioare sau oi”, a mai explicat profesorul Pădeanu.

    ”Am avut la instruire 40 de cursanți noi, care au venit din județele Maramureș, Bistrița, Timiș, Argeș, Dolj și Gorj și diferența până la 100 și ceva de controlori sunt dintre cei vechi care au venit să se perfecșționeze oarecum. Sigur că, această acțiune noi o facem în fiecare an, pentru că anual, sau poate în fiecare zi, apar lucruri noi pe care oamenii noștri care sunt în teren trebuie să le cunoască și parcurgem anumite etape: instruirea teoretiocă, instruirea practică și bineînțeles examenul pentru atestarea pentru a fi capabil să controleze anumite exploatații”, a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO Gheorghe Neață, Director General Coordonator Registur de Rasă în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia Hunedoara.

    Cu atestat, bonitorii sunt parte a programului de ameliorare pe care Asociația Dacia îl derulează ca deținătoare a unuia dintre cele două Registre Genealogice pentru rasa Țurcană. ”Din anul 2015, cum am spus și mai înainte, Asociația Dacia deține și Registrul Genealogic, din Anul 2016 a fost primul an când am primit date din teren de la controlul oficial al producțiilor, datele sunt îmbucurătoare, deci progresul se vede an de an, după cum ați văzut și dumnevoastră, la proba practică, animalele la 10 luni de zile, tineretul, masculul la 70 și ceva de kilograme, femela la 60 și ceva de kilograme, de la 6 la 10 luni se calculează automat programul și dă valoarea la un an de zile.
    Progresul e foarte bun, e ceea ce ne așteptam, mai e de munca într-adevăr pentru că sunt niște registre tinere în România, cel puțin la țurcană, mai avem mult de muncă, dar vă dați seama, genealogia este un lucru foarte complex, foarte complicat și ne trebuie timp ca să ajungem unde ne dorim noi pentru că și țările din Vest fac asta de zeci de ani de zile. Noi din păcate, după Revoluție, statul a întrerupt controliul oficial, l-am preluat noi din 2007, sper să nu greșesc, dar cu un efectiv foarte mic de animale, am făcut cu pasiune cei care l-am făcut. Începând cu 2016 a venit un aflux foarte mare intrând și sprijinul cuplat zootehnic și la nivel național, din cunoștințele pe care le am eu, în 2014 aveam undeva la țurcană 140.000 – 150.000 de capete, la momentul de față avem cam 1.500.000 de capete, deci este o creștere fantastică, care a pus o presiune și pe noi foarte mare pentru a prelucra atâtea baze de date”, ne-a spus Dumitru Andreșoi, Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia din Hunedoara.

    Cursul la care am asistat la Hunedoara este doar o mică parte activității derulate de specialiștii Asociațiai Dacia și colaboratorii săi. Se muncește mult, se muncește serios, se muncește cu pasiune. Totul pentru ca oaia românească să nu devină o statuie vie, ci să continue să crească în rând cu rasele din celelalte state ale lumii, state care se uită cu invidie la România și efectivul său frumos, sănătos și cu ovine din ce în ce mai performante! Iar la această îmbunătățire a performanțelor bonitorii și Asociația Dacia contribuie decisiv în fiecare an!


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale