Dimitrie Muscă, CAI Curtici: ”Toată lumea este sănătoasă, nu avem probleme cu COVID-19. Lucrăm din plin pe toate sectoarele!”
Daniel Befu -Lucrăm din plin pe toate sectoarele! Este răspunsul la prima întrebare pe care i-am adresat-o fermierului Dimitrie Muscă într-un dialog menit să pună capăt tuturor zvonurilor rău-voitoare! Agrointeligența – AGROINTEL.RO l-a intervievat pe Dimitrie Muscă, al cărui complex agroindustrial se află în Arad, unul din județele cele mai afectate de coronavirus, pentru a afla cum s-a adaptat fermierul la starea de urgență și cum reușește să își protejeze cu succes angajații și afacerea.
Agrointeligența: Cât de tare v-a afectat până acum noua stare a lucrurilor, de după declararea stării de urgență?
Dimitrie Muscă: Lucrăm din plin pe toate sectoarele. Avem vegetalul unde momentan nu avem probleme și am început semanatul. Mai avem semănatul porumbului, unde am inceput pe 2 aprilie și semănăm pe ambele unități undeva peste 300 ha/zi. Per total nu ne trebuie 10 zile să terminăm de însămânțat suprafața alocată porumbului. Dacă ne uităm pe site-urile de meteo, văd că nu plouă și timpul ne va lăsa, dar eu sper ca după ce terminăm de semănat, să vină imediat și ploaia. Acesta e statusul în privința semănatului. În rest, am făcut toate lucrările, suntem la zi cu tratamentele la cultura de grâu și la cultura de rapiță, la fel cu erbicidările, tratamentele fito și tratamentele pentru insecte.
Agrointeligența: Care sunt măsurile luate de dvs pentru a proteja staff-ul de posibila contactare a COVID-19?
Dimitrie Muscă: Legat de biosecuritate, avem grijă ca angajații să nu aibă contact cu nimeni. Noi discutam toată ziua cu ei despre aceste măsuri. În programul de lucru sunt la muncă, după care merg acasă, nu se opresc nicăieri. Discuția este și asupra familiilor acestora. Familiile lor le-am solicitat să nu umble nicăieri pentru că noi le asigurăm tot. Atunci când angajații noștri pleacă de la lucru au aici magazinele din rețeaua proprie, de unde pot să își cumpere tot ce vor. Nu avem oameni care să ne creeze probleme prin lipsa de disciplină, sau să aibă probleme de sănătate. Nu este nici un impediment la ora actuală.
Agrointeligența: Cum ați minimizat riscul unei potențiale transmiteri între angajați?
Dimitrie Muscă: Pe partea vegetală nu am emoții. Operatorii mei stau toată ziua pe tractor, în spațiul închis al cabinei, de dimineață până seara și însămânțează porumb, pregătesc terenul, interacțiunile cu mediul exterior tind spre zero. Operatorul nu se mai dă jos din tractor decât cand mănâncă și chiar și când mănâncă, mănâncă fiecare în tractorul lui, acolo nu poate dezinfecta masca până seara masca pentru ca acolo efectiv e inchis într-o mașină. La secția de mecanizare e singura interacțiune. Acolo este un singur angajat care îi alimentează cu motorină pe toți și apoi toată lumea își vede fiecare de treaba lui. N-au de ce să se intersecteze unul cu celălalt. Problema cea mai mare nu este la vegetal, ci în abator, unde sunt 45 de oameni, plus alți 20 care transportă carnea, produsele. E vorba de șoferi și încărcători. Sunt 60 de oameni care sunt destul de aglomerați, fiindcă lucrează într-un spațiu mic. La fel și în fabrica de lapte și fabrica de pâine, desi oamenii au măști și tot ce trebuie. În abator însă ne este greu să asigurăm toate condițiile, pentru că angajații au acolo și sala de mese unde mănâncă, au și spațiile unde se spală, au și toalete. Acolo dacă doamne ferește se întâmplă să se îmbolnăvească un salariat, ne-am nenorocit pentru că o să se ia la toți. În sala de tranșare sunt 10-12 oameni și de multe ori, din cauza modului cum a fost proiectat abatorul, salariații nu pot sta la distanță de 2 metri unul de altul, că nu se poate tehnic, din cauza meselor de lucru și nu doar. Angajații au măști, îi dezinfectăm, le dăm măști și pentru acasă și ca să aibă și cand vin la lucru, mâinile să le aibă în permanență dezinfectate. Nu are voie nimeni fară mască și mănuși nici măcar în curtea institutiei. Avem pretutindeni dozatoare de dezinfectanti cu clor si cu alcool. Suntem foarte prudenți. Sigur că, din păcate Aradul este o nebunie. Este vama de la Nădlac unde intră câte 6000-7000 de oameni în fiecare noapte. Tragedia e că nu s-a făcut o organizare cum trebuie și că foarte mulți, ca să treacă fără un control riguros, au intrat în regim de mic trafic. Au coborât din mașinile cu care veniseră, au trecut prin vamă la pas și s-au dus mai departe să caute gara și să ia trenul, sau să caute microbuze sau autocare pentru restul călătoriei. Aceștia au scapat de sub control. Aradul va deveni un pericol public din punctual acesta de vedere. Nu au fost luați să fie duși și bagați în izolare. Este indisciplină. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Eu consider că e prea multă înțelegere și că în unele cazuri trebuie intervenit în forță. Trebuie mult mai multă severitate, nu cum se lucrează la noi. Sunt oameni cu bun simț cu care trebuie lucrat cu mănuși dar sunt și oameni iresponsabili care dacă nu respectă legile, trebuie intrat în forță peste ei. Iresponsabilitatea unor oameni este foarte mare și vă dați seama că poate duce la îmbolnăviri. Vă dau un exemplu. Este aici în zonă un PECO care vinde cafea, și toată lumea se duce să bea cafea acolo că n-au unde să bea cafea. Cafeaua este bună, toți avem nevoie, toată lumea bea cafea. Însă e stare de urgență și oamenii trebuie să fie responsabili și să își ducă la lucru cafeaua în sticluțe, nu să se adune în PECO ca la cafenea. Noi le dăm angajaților noștri și cafea și orice, pentru că avem nevoie de oameni.
Agrointeligența: Dacă facem abstracție de limitările prin care toți trecem din cauza coronavirusului, autoritățile își fac treaba în relația cu fermierii?
Dimitrie Muscă: Sigur că pentru noi, cei din agricultură, de la schimbarea guvernului, nu am văzut nici o îmbunătățire. Absolut nimic.
Agrointeligența: Ați avut sperante?
Dimitrie Muscă: Doar naivii pot să aibă speranțe. Este acolo Emil Dumitru, secretar de stat cu care aveam legături și vorbeam de foarte multe ori ca oameni normali despre lucruri care ne apasă și despre care am avut promisiuni că dacă va ajunge într-o funcție decizională, va face și va drege. Îl avem acolo pe George Scarlat, care are complex de porci, deci ne înțelege păsurile, însă constatăm că de când cu coronavirusul, nu se mai spune nimic despre pesta porcină africană. Este posibil asemenea lucru? Nici nu știm ce să mai facem. E nebunie și nu se vrea să se facă nimic. Să se ocupe de coronavirus instituțiile care au în atribuții să se ocupe de coronavirus, iar demnitarii și funcționarii de la agricultură si ANSVSA-ul, ar trebui să se ocupe de problema pestei. De când s-a declarat stare de urgență, vânătorii au fost opriți, nu mai au voie să meargă la vânătoare, însă acolo, în aer liber, ei nu stau unul lângă altul. Trebuia ca autoritățile să permită să se împuște în continuare, trebuia să se facă ceva. Sunt câteva mesaje în care se arată că animalele sălbatice sunt în curțile oamenilor.
Agrointeligența: Dumneavoastră susțineți că interdicțile legate de coronavirus, au un impact negativ asupra luptei în combaterea pestei porcine africane din cauză că este interzisă vânătoarea, deși ar putea fi tehnic folosită pe mai departe ca un instrument sigur de prevenire a răspândirii pestei porcine?
Dimitrie Muscă: Nici până când a intervenit declararea instaurării stării asta de urgență nu s-a făcut nimic. Nimeni nu are curajul să abordeze problema frontal. Domne, când se face inventarierea animalelor pe fiecare front de vânătoare, să fie chemat și fermierul pe pământul căruia se hrănesc aceste animale. Aceste fonduri de vânătoare sunt niște calamități pentru agricultura românească. Iar agricultorii sunt proști, pe românește. Ori ne adunăm și rezolvăm problemele ori ne ducem pe apa sâmbetei cu toți. Ieri am numărat într-o parcelă 80 de căprioare pe care le dețin niște polițiști și poate mă aude si Ministrul de Interne, cu ocazia asta. Am tot vorbit cu proprietarii lor într-un dialog de bun simț. I-am rugat: «Veniți și vă împușcați căprioarele!». Am primit doar promisiuni deșarte, nu s-au ținut de cuvânt și acum avem pagube mari. Avem cazuri de sole pe care am pus otravă de șoareci pe câmpuri și au venit imediat și ne-au reclamat că punem otravă pentru șoareci. Vă dați seama până unde se ajunge? Nu contează că sunt invadate unele parcele de șoareci, care trebuie distruși. Păi șoarecii să îi omorâm, dar să nu cumva să facem atentat la căprioara lui. Nu mai vorbim de mistreții care sunt o treabă cunoscută. Sunt pline pădurile de mistreți morți. Răpitoarele se hrănesc cu hoituri și trasportă virusul. Nu se face absolut nimic. Pe lângă problema zootehniei, agricultorii fac apel toata ziua: «Ni se distrug culturile de către mistreți!», nimeni nu vrea să facă nimic. Strigătul nostru este de disperare. Ce să facem? Să mergem să ne luam arme de vânătoare ca în America să îi omorâm noi?.
Și nu vorbesc de ce se întâmplă din 16 martie, de la decretarea stării de urgență. Nici înainte de asta nu s-a făcut absolut nimic. Cei care se ocupă de coronavirus să se ocupe de coronavirus, dar cei de la ANSVSA și de la Ministerul Agriculturii chiar nu au făcut nimic. Iar la domnul ministru al Agriculturii, fac un apel: «Domnule Ministru, luați în serios boala asta, că sunteți medic veterinar, să vedem că vreți să vă implicați mai tare și să o opriți. Creșterea porcului ar trebui să fie o prioritate, în condițiile în care noi, producătorii români, nu mai producem decât 30% din carnea de porc necesară consumului intern. Nici acum în ceasul al 12-lea nu vreți să vă puneți în slujba eliminării virusului cu pesta porcină africană?». Să ne ierte Dumnezeu! Dacă guvernanții nu au făcut nimic până în data în care s-a declanșat starea de urgență, ce facem în continuare? Un posibil colaps generat de coronavirus o să îi ajute să spună: «Noi am condus bine, dar datorită coronavirusului am intrat în colapsul acesta!». Nu e adevărat!
Agrointeligența: Ați discutat cu marii producatori de carne de porc din vestul țării, ca să vă uniți într-o voce comună puternică, care are șanse mai mari de a fi luată în seamă de către autorități?
Dimitrie Muscă: Recunosc că nu am discutat. Pentru că toată lumea a așteptat o direcție dinspre guvernanți. De la cap se impute peștele, nu? Ce mare filozofie este să dea un ordin pe țară și să se respecte? Cei care amână asta sunt criminalii agriculturii, pentru că pe mulți fermieri îi nenorocește neeradicarea pestei porcine africane.
Agrointeligența: E posibil să fie un guvern care nu face treaba cum ați sperat din cauza motivului că este interimar?
Dimitrie Muscă: Lăsați interimarul că eu nu vreau să mă implic în politică, dar mai ales Emil Dumitru a promis marea cu sarea și acum este cel mai mare susținător plafonării subvențiilor de de la fermele mari, încât am ajuns să ne certăm toată ziua, noi, fermierii mari cu fermierii mici. Însă în aceste condiții dramatice generate de coronavirus, se pune deja problema de minusurile în aprovizionarea de alimente și e clar că agricultura de familie și producătorii de subzistență nu pot asigura necesarul țării. Este simplu să cumpărăm. Pe ce bani să cumpărăm toate produsele din afara țării? E momentul ideal să încurajăm sporirea efectivelor de suine, ca să activăm carnea autohtonă. Decidenții nu vor să facă nimic. Să plafonăm subvențiile? Asta este mare soluție cu care au venit cei de la Ministerul Agriculturii? Marea mare descoperire! A fost Dacian Cioloș, a fost europarlamentarul Buda. Nu știu cu ce au fost ademeniți de luptă să oprească sunvențiile. Eu consider că dacă ei reușesc ca această subvenționare să fie plafonată, că va fi un atentat la siguranța statului roman, fiindcă nu avem cum decât să îi bag la boicotarea economiei. Subvenționarea ariculturii performante este singura soluție care merge în România, ca să avem ce mânca.
Agrointeligența: Atât Vasile Târziu, fermier din vestul țării, ca și dvs, dar și Nicușor Serban consideră că fermierul român e decapitalizat și are multe datorii la bănci, iar o plafonare a subvențiilor va duce pe mulți dintre dvs la un blocaj financiar…
Dimitrie Muscă: Au venit la mine oameni rugându-mă să le iau pământul și să li-l lucrez și le-am zis că nu mai iau pământ, fiindcă avem destul. Avem 7600 ha în două societăți. Însă când l-am refuzat pe unul din acei oameni, m-a apostrofat așa: «Dumneata îl ai pe Dumnezeu?». I-am răspuns: «Am pe Dumnezeu, dar ce vrei?!». «Atunci ia-mi te rog și mie pământul să mi-l lucrezi în societate». Și i l-am luat și lui. Nu ne-am bătut joc de oameni în condițiile în care eu la Curtici din 1992 dau la hectar 1500 kg de cereale. Vă dați seama ce vor face fermierii mari în situația plafonării subvențiilor? Pentru că va fi o nebunie… Și-așa, noi am primit subvenții în România, într-un cuantum mai mic decât toată lumea de la nivel European.
Agrointeligența: Legat de plafonarea subventiilor, ce impact va avea asupra fermierilor mari?
Dimitrie Muscă: Asupra noastră, a familiei Muscă, impactul va fi mai mic. Vom rezista indiferent ce se întâmplă. pentru că Combinatul Curtici are totul integrat. Și pentru că avem zootehnie, dar trebuie să ne păzim cu puștile și de coronavirus și de mistreți și de mistrețile cu două picioare și de mâinile criminale care există la ora actuală. Păi într-un dialog cu europarlamentarul Buda i-am zis: «Domne, dacă îmi reduci subvenția, cum vom rezista?», iar el mi-a replicat: «A, da, nu e nici o problemă. Aducem mâncare din Franța». Uite cine a ajuns să reprezinte țara la Bruxelles, uitați ce criminali suntem, pentru că noi poporul suntem criminali că am ales asemenea oameni să ne reprezinte țara. Dacian Cioloș ne-a explicat la o conferință organizată de APPR, că desi ne plafonează subvențiile, fondurile UE vor compensa pe altă parte: «Da, să știți că vă dăm bani pentru mediu, vă dăm bani pentru forța de muncă». Ce să-mi dea? Practic eu am ajuns cu CAI Curtici la stadiul acesta și nu am credite la bancă, nu am datorii la stat la nimeni, fiindcă știu să mă gospodăresc. Cu ce mă ajută să îmi dai mie fonduri suplimentare pentru mediu? Că mediul eu mi l-am adus deja la standardele de funcționare încât să nu am probleme. Sunt cu investițiile de mediu la zi, astfel încât să nu vină directorul de la mediu și să-mi bată toată ziua la ușă că nu sunt în regulă cu aia și cu cealaltă. Decidentule, lasă-mă să mă dezvolt! Nu-mi da în cap. Noi nu suntem uniți. Trebuie să ne unim și să ieșim în stradă, așa cum au făcut ciobanii când și-au obținut dreptul să își țină câinii.
Agrointeligența: În ultimul an jumate al guvernarii PSD ati devenit destul de ostil la adresa lui Petre Daea. Acum criticați PNL și pe liderul Plus. Dacă nimeni nu mai e bun, atunci unde mai poate fi o șansă de mai bine în decizia politică pentru interesul fermierului?
Dimitrie Muscă: Se tot caută să se dea bani mai puțini la agricultură, ca să facă altceva cu ei. Dar, probabil când nu va mai fi mâncare, se vor trezi. Eu i-am spus lui Daea că este criminal. Am vorbit cu el și l-am atenționat: «Uite când vin mistreeții din Ucraina, fă ceva!». Mi-a zis: «”Da, da, da» și nu a făcut nimic. I-am spus lui Iohannis, eu i-am spus personal, la Indagra, la București și mi-a răspuns că cică nu e treaba lui. Domne, ba este treaba lui, că este membru în CSAT. Este în programul strategic să ai carnea produsă în țară, să nu cumperi de afară. Acum doar 30% din carnea de porc consumată în țară e românească. De ce să nu spunem că și el e criminal? El e tot un criminal. Însă cel mai mare criminal a fost Geronimo, care a condus ANSVSA.
Agrointeligența: La CAI Olari fiul dumneavoastră a luat o decizie dură, în contextul amenințării coronavirusului. Explicați în ce a constat.
Dimitrie Muscă: Avem 3 complexe de porci. La complexul lui Călin de la Iratoșu, care are o capacitate de 10.000 de capete, am adaptat niște spații în cadrul fermei pentru a putea caza acolo 10 oameni, împreună cu doctorii care stau acolo zi și noapte. Practic cei 10 salariați nu mai pleacă acasă după serviciu. Li se dublează salariul și stau acolo, am cumpărat saltele, perne, lenjerie. Pe ceilalți salariați i-am trimis acasă în concediu de odihnă plătit. Angajații blocați voluntar în fermă au mâncare caldă asigurată dimineața, la amiază și seara, au mașini de spălat haine, dușuri, tot ce trebuie au acolo ca să nu aibă contact cu lumea, pentru că animalele trebuie să fie furajate în orice condiții, indiferent ce este afară. Iar dincolo, la celelalte două complexe facem de asemenea pregătiri. La complexul de la Olari, suntem în standby cu doctorul de acolo, care este șeful complexului, pentru o potențială izolare voluntară în interior a angajaților. La Curtici este mai mare problemă, pentru că acolo sunt grupate laolaltă și complexul și fabrica de lapte și abatorul. Toate sunt împreună la 50 de metri una de alta, sau nici măcar atât, la 10-20 m. Avem emoții, dar căutăm soluții și acolo.
Agrointeligența: Ați avut un caz cu o angajată. Ce s-a întâmplat cu doamna care a murit de Coronavirus?
Dimitrie Muscă: E vorba de o angajată de la maternitatea de porci care a decedat recent, însă spre deosebire de ce s-a zvonit în presă, nu știm cauza reală a decesului, care a avut loc acum 13 zile. Femeia lucra de vreo 20 de ani la noi, însă săraca a fost bolnavă, a avut multe probleme. Am certificatul de deces, pe care scrie stop cardio-respirator, insuficiență respiratorie acută, bronho-pneumonie acută, diabet zaharat tip 2, insulin-necesitară. Nu s-a dat nicăieri în scris vreo dovadă că decesul a fost cauzat de coronavirus. Și vreau să vă dau încă o dovadă că e o știre falsă, ca să mă înțelegeți bine. Când au trimis-o acasă, familiei i s-a spus ca toți membrii să stea izolați. Ori astăzi sunt 17 zile de când ea nu a mai fost la lucru și de când ar fi putut fi infectată, dar de atunci niciunul din membri familiei, soț, fiică, ginere, nepoată, 4 persoane care au stat toți împreună cu ea și s-ar fi putut îmbolnăvi, nu au avut și nu au nici cel mai mic simptom de boală. Dacă era cu coronavirus, o contacta măcar unul din membrii familiei care au locuit împreună cu ea, nu? Mai mult, nici un angajat care a lucrat alături de dumneaei nu a avut simptome. Au fost doi salariați, un medic veterinar și un tehnolog, care s-au speriat și au mers să-și facă testul de coronavirus, dar sâmbătă, în urmă cu două zile, au primit rezultatele și au ieșit negative.
Agrointeligența: De autoritățile medicale ați fost contactați? S-a facut vreo anchetă epidemiologică la CAI Curtici?
Dimitrie Muscă: Nimic. Nu am fost contactați nici noi societatea, nici nimeni dintre angajați! Dacă salariata ar fi decedat din cauza coronavirusului, sunt sigur că am fi fost vizitați de autorități. Îm schimb s-a creat falsa idee în spațiul public că la CAI Curtici am fi avut un caz de coronavirus. Cea mai afectată a fost familia angajatei care a decedat, care a fost tracasată din cauza acestor zvonuri. În localitate nu i-au mai lăsat să intre în magazine. Singura mea legătură cu actuala epidemie de Covid-19 este că noi, CAI Curtici, am donat 100.000 lei ca să aducă la spitalul din Arad câteva aparate de ventilație pentru bolnavii de coronvarus, împreună cu Episcopia Aradului și cu Universitatea Goldiș din Arad.
Agrointeligența: Ce vârstă aveți?
Dimitrie Muscă: Nu are importanță. Sunt la muncă zilnic, de dimineață până noaptea.
Agrointeligența: Vă spunem noi. Aveți 69 de ani și 8 luni. Să ne spuneți dacă vă temeți pentru viața dumneavoastră, în contextul în care știți că sunteți încadrat în categoria de risc maxim de complicații, în caz de îmbolnăvire.
Dimitrie Muscă: Nu mă tem pentru viața mea. Eu mă tem pentru oamenii mei. Eu știu să mă protejez. Uitați-vă ce nebunie este. Vă spun ca Aradul va fi cel mai periclitat județ, Nădlacul fiind poarta de intrare în țară pentru românii care se repatriază. Vin de unde vin, au stat ani de zile pe unde au stat. Unii vin acum doar cu un cărucior după ei, sau cu un geamantan mic, cu o cămașă și cu izmenele de pe ei, că doar atât au adunat în 12 ani de zile sau cât au stat plecați în străinătate. E nebunie mare. Este normal ca ăia care au fost plecați și au casă, masă în țară, să revină acasă dar să respecte disciplina! Cine nu respectă disciplina 100%, să primească pedeapsă. Nu să îl amendăm, că degeaba îi aplic o amendă pe care nu are cu ce să o plătească. Nu așa. Trebuie constrâns la maxim! Ca să nu mai luăm și viețile altora! Obligațile mele sunt mai mari ca oricând, pentru că la CAI Curtici sunt 350 de angajați și împreună cu ai lui Călin, avem aproape 500 de oameni. Obligațiile față de acești oameni sunt mult mai mari. Eu nu mă gândesc la mine, că eu mă protejez cu mască, cu mănuși, cu dezinfectant. Le am în mașină, le iau cu mine peste tot. Când sunt în birou, nu am nevoie de ele, dar când mă duc în câmp, în fabrica de lapte, sau într-un complex de animale, atunci sigur că sunt cu mănuși și cu mască. M-am obișnuit cu ele. Sunt ca și cum nu le-aș avea. E o necesitate să ma apăr, totuși. Dar nu asta e problema și nu la asta trebuie să mă gândesc. Trebuie să mă gândesc la oamenii ăștia, pentru că sunt 2.000 de oameni care au pământuri în societate. Asta este problema și responsabilitatea mea. Mă gândesc că trebuie să mă protejez dar nu fac un capăt de țară din asta.
Agrointeligența: Ați renunțat la șdintele de lucru și întâlnirile din birou?
Dimitrie Muscă: Cu inginerii trebuie să discut fiecare problemă. Sigur că majoritatea discuțiilor sunt telefonice, dar ne și vedem. Am nevoie de discuții. Discutăm și de 10 ori pe zi. Acolo unde astăzi nu am ajuns, de pildă, la semănatul de soia, am avut inginer acolo, care mă ține la curent cu tot. Călin lucrează și el, nu poate să stea, dar are probleme din cauza coronavirusului. Ar trebui să deschidă noul abator, însă nu poate să ducă aparatura sau alte utilaje de abator pentru că acelea vin din Italia. Hai să spunem că transportul se poate rezolva cumva, dar trebuie să vină specialiștii italieni ca să instaleze echipamentele. Iar ei nu pot să vină. Și chiar dacă ar putea, ar trebui să stea în carantină 14 zile și apoi să lucreze.
Agrointeligența: Sunteți un om milităros. Când prindeți un angajat care ar trebui sa poarte mănuși sau mască, cum reacționați?
Dimitrie Muscă: Nu există așa ceva. La mine e armată. Toți respectăm regulile. Am avut doar un incident, dar nu cu unul dintre angajați. A fost zilele astea pe aici unul care venise să îl angajez. L-am scos afară din curte și i-am zis că nu avem ce discuta. Nu avea mască, nu avea nimic și el venise să discute cu mine de un loc de muncă. Când l-am văzut cât e de inconștient, l-am dat imediat afară. La magazinele de desfacere am făcut și acolo o delimitare din plastic între vânzătoare și cumpărători, pentru ca într-adevăr aproprierea față de vânzătoare să nu poată fi mai mică de 2 metri. În plus am pus regula că intră numai 2 clienți simultan în magazine.
Agrointeligența: La nivel de vânzări în magazine, simțiți o creștere sau o scădere?
Dimitrie Muscă: Nesimnificativ, poate a fost o creștere ușoară, dar nu știu.
Agrointeligența: Dacă se prelungește criza înca 3-4 luni, cum vedeți că va evolua oferta de produse alimentare din magazine și care va fi impactul economic pentru furnizorii de produse alimentare?
Dimitrie Muscă: Eu n-am scumpit prețul nici la carne, nici la lapte și nici la pâine. Oferta din piață nu știu cum va evolua. Știu doar că statul nu va putea ține oamenii încă 3-4 luni de zile închiși, mai ales oamenii care locuiesc în cuștile astea de apartamente. Să ne fereasca Dumnezeu să ajungem până acolo. Economia va fi praf atunci. Pe de altă parte, dacă îl ții pe om în cușcă, în apartament, într-un aer mai steril, mai dezinfectat, șamd, eu cred că își pierde din imunitatea natural pe care o are organismul și devine mai sensibil la orice virus și bacterie, la orice microb care e în natură. Nu sunt doctor, dar nu cred că ajungem bine. Noi suntem mai rezistenți ca oricine. Sub orice formă, găsim soluții, lucrăm și plătim oamenii, cu cât să vină la lucru nu să stea în carantină.
Agrointeligența: Estimați că dacă criza se prelungește, dumneavoastră ca business rămâneți viabil?
Dimitrie Muscă: Eu rămân viabil pentru că produc mâncare, față de cei care produc grâu și porumb și îl vând în vară și toamnă și poate o să-l vândă poate și la preț de dumping. Pe mine mă ajută că am integrate producția și am și desfacere, deci impactul economic va fi mai mic, chiar dacă nu poate fi evitat. Însă mergem și pe varianta că temperaturile înalte vor influența în bine acest episod urât din viața noastră.
Agrointeligența: Dacă cumva, ipotetic, va apărea un caz de infestare cu coronavirus la nivelul fermelor dumneavoastră sau a unităților de procesare, ce ați face?
Dimitrie Muscă: În mod cert, fermierii arădeni sunt mult mai expusi pentru că suntem un județ de graniță, cu un punct cheie de trecere a frontierei. Trebuie să ne adaptăm, să ne pliem, la ce apare. Să găsim soluții. Nu avem cum să stopăm sacrificarea și livrarea cărnii. Și nici nu puem lăsa animalele să moară de foame. Sigur că sunt probleme și sunt dificile. Acolo unde vă ziceam, la abator că am 45 de oameni plus mașini, șoferii și încărcătorii care lucreză, Doamne fereste dacă îmi apare ceva. Vă dați seama că acolo mi-e frică de o invazie masivă a respectivului virus. Acolo este foarte greu de supravegheat, dar acolo dezinfectăm zi și noapte. E greu datorită acestui lucru, dar în rest, unitatea merge bine, n-am avea probleme de nici un fel. Clar nu poți să fii indiferent la o treabă din asta.