• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prognoza meteo de Sărbători. Cum va fi vremea de Florii și de Paște

    Angelica Lefter -

    Cea de-a doua lună de primăvară, aprilie, este cea care face trecerea lentă de la sezonul rece la cel cald. Pe fondul schimbărilor climatice în ultimii 20 de ani diferențele de temperatură au crescut, iar trecerea se simte acum din ce în ce mai bruscă. Luna aprilie a devenit, astfel, perioada din an când se înregistrează cele mai ridicate diferențe de temperatură pe un interval de 30 de zile.

    Anul acesta, luna aprilie are o încărcătură aparte din punct de vedere religios. Creștinii marchează sărbătorile Floriilor și Paștilor, atât creștinii ortodocși cât și cei catolici. Astfel, pentru ortodocși, Floriile și Intrarea Domnului în Ierusalim se sărbătoresc duminică, pe 12 aprilie, în aceeași zi în care catolicii au Sfintele Paște. Pentru ortodocși, Învierea Domnului va fi în noaptea dinspre 18 spre 19 aprilie, cu 19 aprilie ca Primă zi de Paște.

    Astfel, potrivit meteorologilor, în săptămâna 6 aprilie – 13 aprilie, temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această dată în toate regiunile, posibil ușor mai coborâte, local, în zonele montane.

    Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice și sud-vestice. Amintim că Sărbătoarea Floriilor la creștinii ortodocși are loc la finalul acestei săptămâni, mai exact duminică, 12 aprilie, când creștinii catolici sărbătoresc Sfintele Paști.

    Săptămâna următoare 13 aprilie – 20 aprilie, la finalul căreia creștinii ortodocși vor sărbători Sfintele Paști, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile estice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

    Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână, în toate regiunile. Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

    Începutul de aprilie este mai răcoros

    Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în prima decadă a lunii aprilie circulația atmosferică impusă în ultima săptămână din martie se va perpetua, respectiv un blocaj atmosferic persistent în nord-vestul continentului, care va favoriza advecții de aer rece dinspre Rusia înspre bazinul Mării Mediterane, formându-se astfel cicloni mediteraneeni cu deplasare către România.

    În consecință, pe lângă temperaturile mai scăzute în comparație cu media climatologică a perioadei în cea mai mare parte a țării, vor cădea și precipitații solide, ninsori la munte și precipitații mixte în zonele de șes, predominant ploi în sud-est.

    Datorită radiației solare ridicate din această perioadă, orice strat de zăpadă care se va depune în zonele joase nu va rezista mult timp.

    Vremea se încălzește de la mijlocul lunii aprilie

    În cea de-a doua decadă a lunii aprilie vremea se va încălzi, urmând să devină normală termic din punct de vedere climatologic. Vor mai cădea precipitații moderate cantitativ mai ales în jumătatea vestică a teritoriului, însă acestea vor fi mai ales sub formă de ploaie, ninsorile urmând să se retragă spre altitudini mai mari de 1500…1800 de metri.

    În cursul dimineților senine minimele termice vor mai coborî până spre pragul de -5 grade mai ales în zona depresiunilor din estul Transilvaniei, însă în restul țării temperaturile se vor menține preponderent pozitive.

    În ultimele 10 zile din aprilie temperaturile vor continua să crească, pe măsură ce anticiclonul azoric se va situa tot mai aproape de țara noastră, iar pe fondul creșterii duratei zilelor acesta se va “umple” cu căldură, nemaiexistând un bazin de aer rece la nord de România.

    În sudul țării se vor înregistra temperaturi maxime și de 30 de grade în zilele complet însorite, însă maxime de până la 25 de grade vor fi posibile inclusiv în Transilvania.

    În situația în care o zonă de presiune ridicată va domina vremea în România în ultima parte a lunii, precipitațiile așteptate să cadă vor fi puține și se vor semnala cu precădere la munte, sub formă unor averse locale însoțite de descărcări electrice.

    Dacă ultima decadă a lunii se va situa peste mediile climatologice în ceea ce privește valorile termice și sub medie la capitolul precipitații, per ansamblu întreaga lună va putea fi caracterizată ca fiind una normală atât termic cât și pluviometric, datorită temperaturilor scăzute, respectiv a precipitațiilor consistente așteptate a se înregistra în prima parte a lunii.


    Te-ar mai putea interesa

    Una dintre cele mai cunoscute fabrici de lapte din România este scoasă la vânzare! Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte