• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cititorii întreabă, APDRP răspunde: Nelămuriri legate de instalarea tinerilor fermieri

    agrointeligenta.ro -

    Pe pagina de Facebook a platformei Agrointel, Octavian C. ne-a transmis o serie de întrebări la care specialiștii din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ne-au sprijinit cu un răspuns. Astfel, domnul Ovidiu dorea să știe, referitor la Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, dacă el este eligibil, menționând câteva neclarități pe care le avea în legătură cu depunerea dosarului.

    ”Data instalării tânărului fermier se stabileşte pe baza istoricului exploataţiei de la APIA, de către experţii APDRP. Pentru a putea beneficia de fonduri nerambursabile, tânărul fermier trebuie să fie instalat într-o exploataţie agricolă care are dimensiunea de minimum 6 UDE, cu mai puţin de 12 luni înaintea depunerii Cererii de Finanţare la APDRP.’ Este încă o prevedere care mă bagă în ”ceață”: păi dacă am cumpărat suprafața cu ceva vreme în urmă și abia acum am posibilitatea (fizică și financiară) să încep exploatarea!?

    Răspuns APDRP: Obiectivele specifice ale Măsurii 112 se referă la creșterea veniturilor exploatațiilor conduse de tinerii fermieri. Obiectivele operaționale țin de creșterea numărului de tineri agricultori care încep pentru primă oara o activitate agricolă ca șefi de exploatații și de încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiții.

    Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniți la data depunerii Cererii de Finanțare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activități agricole și a căror exploatație agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 6 si 40 de Unități de Dimensiune Economică (UDE), este situată pe teritoriul țării, este înregistrată în Registrul unic de identificare – APIA și în Registrul agricol. Așadar, solicitantul de fonduri europene trebuie să aibă experiență în domenul agricol înainte de a se instala pentru prima dată ca șef al unei exploatații agricole.

    Calculul dimensiunii economice a exploatației agricole se poate realiza pornind de la animalele, suprafețele și culturile declarate în ultima perioadă de depunere a cererii unice de plată pe suprafață în Registrul unic de identificare de la APIA și/sau în Registrul exploatațiilor ANSVSA/DSVSA/ circumscripția veterinară în nume propriu și/sau al cedentului.

    Anul „zero” din Planul de afaceri reprezintă anul care înclude ultima perioadă de depunere a cererii unice de plată pe suprafață la APIA (1 martie – 15 mai și începând cu 16 mai cu penalități pentru fiecare zi de întarziere până pe data de 10 iunie). Astfel, calculul UDE pentru anul „zero” din Cererea de Finanțare și Planul de afaceri se realizează pe baza declarațiilor din Cererea unică de plată pe suprafață 2012 din Registrul unic de identificare, din perioada de depunere a cererilor de plată pe suprafață (01.03 – 15.05 și cu penalități pentru fiecare zi de întârziere până pe data de 10 iunie) și poate fi folosit și extrasul utilizatorului anterior (cedentul) de terenuri agricole (exploatație agricolă).

    Inscrierea exploatației agricole în Registrul unic de identificare de la APIA și a parcelelor agricole, mărimea acestora și culturile aferente se verifică de expertul verificator al Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Suprafețele și culturile declarate la APIA trebuie să fie identice cu suprafețele și culturile completate de solicitant în Cererea de Finanțare.

    Eu locuiesc deja la țară (dupa ce am locuit 30 ani în oraș, într-un judet; locuiesc de 7-8 ani la țară în alt județ) însă terenul pe care-l dețin este în altă localiate (tot la țară), la vreo 20 km! Pe undeva am citit că trebuie să ai buletin exact în zona unde e exploatația (poate n-am înțeles eu prea bine). Altcineva mi-a spus ca acum ar trebui să-mi fac buletin de oraș și apoi, ca să pot accesa fonduri, să îl schimb din nou cu o adresă la țară! Este nevoie să îmi schimb buletinul ca să figurez în localitatea unde am proprietatea?

    Răspuns APDRP: Exploatația agricolă trebuie să fie înregistrată de solicitant în nume propriu, în Registrul unic de identificare de la APIA, înainte de solicitarea sprijinului pentru instalarea tinerilor fermieri. Solicitantul trebuie să depună Cererea de Finanțare pentru solicitarea sprijinului de instalare în maxim 12 luni de la data instalării.

    În Ghidul Solicitantului și în fișa tehnică a măsurii nu există prevederi cu privire la domiciliului solicitantului. De asemenea, mai precizăm că, solicitantul, persoana fizică se angajează să se înregistreze și să se autorizeze ca persoană fizică autorizată sau intreprindere individuală, în conformitate cu prevederile OUG nr. 44/2008 cu modificările și completările ulterioare, până la data semnării Contractului de Finanțare cu APDRP, prezentând la semnarea contratului de finanțare, printre alte documente (menționate în Ghidul Solicitantului) și certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului care specifică faptul că solicitantul este autorizat conform OG 44/2008 în PFA sau II, codul CAEN conform activității pentru care solicită finanțare, solicitantul are sediul social sau punctul de lucru deschis la adresa exploatației agricole și că nu se află în proces de lichidare, fuziune, divizare ( Legea 31/1990, republicată), reorganizare judiciară sau faliment, conform Legii 85/2006 republicată. Deci nu este nevoie să aibă trecută în buletin adresa unde figurează exploatația agricolă pe care o conduce.

    De asemenea nu prea găsesc informații (poate nu știu unde să caut) despre ”debutanți”(începători), tineri care vor să înceapă o expoatație, din cate am citit aceste ”MĂSURI” se adresează DOAR ”persoanelor fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole’,cuvantul cheie fiind ”PRACTICĂ”! Părearea mea e că ”instalarea” începe de la zero sau tânărul respectiv deține prin cumpărare sau moștenire ceva la țară (o suprafață de teren, un adăpost). Dacă mă regăsesc în ultima categorie, pot aplica?

    Răspuns APDRP: Pentru a primi finanțare în cadrul acestei măsuri, solicitantul trebuie să îndeplinească toate condițiile și criteriile de eligibilitate menționate în Ghidul Solicitantului pentru Măsura 112.

    Momentan nu mai sunt programate sesiuni de depunere proiecte în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

    Totuși, în cazul în care localitatea în care doriți să realizați investiția propusă prin proiect face parte dintr-un Grup de Acțiune Locală (GAL) autorizat, si dacă acest GAL și-a prevăzut în strategia de dezvoltare deschiderea de sesiuni pentru depunere proiecte aferente măsurii care vă interesează, ați putea accesa această Măsura prin intermediul GAL. Condițiile de eligibilitate și de selecție sunt cele prevăzute în Ghidul Solicitantului aferent fiecărei Măsuri (publicat pe pagina de internet www.apdrp.ro ), completate de criteriile de selecție proprii ale GAL.

    Totodată, menționăm că, evalurea proiectului se va realiza în conformitate cu  prevederile Ghidului Solicitantului și a procedurilor în vigoare la data evaluării.


    Te-ar mai putea interesa

    Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till