• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dimitrie Muscă: ”Mulți renunță! Vom ajunge să mai producem doar 10-15% din carnea de porc în România”

    Angelica Lefter -

    Anunțul ministrului Adrian Oros că vânătoarea mistreților va fi reluată a fost primită cu bucurie, dar și cu tristețe în ferma familiei Muscă din Arad. Pe de-o parte, inginerul Dimitrie Muscă s-a bucurat că apelul fermierilor a fost ascultat, dar pe de altă parte se teme că măsura vine târziu și nu este suficientă pentru a salva sectorul de creștere a suinelor din România.

    De câțiva ani, fermele de porci din România sunt sub atac, iar foarte multe dintre ele au fost decimate total de pesta porcină africană. Încă de la început, ing. Muscă a indicat mistrețul ca un vector de răspândire a virusului și a cerut intervenția statului pentru controlul populațiilor de porci sălbatici.

    Este un fenomen îmbucurător faptul că s-a lansat (astăzi n.r. joi – 23 aprilie) ideea de la Ministerul Agriculturii că începând cu ordonanța militară următoare se va da drumul la împușcatul mistreților. Sigur că este o idee, pentru noi, cei care ne ocupăm de creșterea porcului și producerea cărnii de porc din România, este o idee foarte bună, dar pot să vă spun că a venit forte târziu, în condițiile în care la această dată, după toate statisticile în România se mai produce 30% din carnea de porc, iar 70% este carne pe care românii o importă din alte țări din Uninunea Europeană.

    Este trist! Sper cel puțin să se respecte legea care spune: un mistreț pe kilometru pătrat. S-a dat drumul la vânătoare, dar dacă nu se pune și condiția deținătorilor de fonduri de vânătoare, a vânătorilor, într-adevăr să împuște, atunci nu vom mai avea niciun succes, dacă totul rămâne la latitudinea acestora.

    Ne gândim că la ora actuală culturile de grâu și de rapiță sunt mari, într-o lună de zile vine și porumbul. Mistreții pot să se ascundă în aceste culturi, așta înseamnă că în anul acesta nu se mai poate face nimic pentru că intră în culturi și așteptăm să vină toamna acestui an ca să împușcăm mistreții.

    Dacă așteptăm și toamna anului 2020 ca să împușcăm mai departe mistreții, vom ajunge să mai producem 10-15% din carnea de porc în România, ceea ce este o treabă foarte tristă, mai ales că la ora actuală sunt societăți care și-au exprimat gândurile destul de sumbre, chiar să plece, să renunțe la creșterea porcului în România, să plece în alte țări, firme mari, firme care au avut un cuvânt de spus.

    Sper să se trezească, eu spun că acest lucru este unul de CSAT, acest lucru trebuie discutat în Consiliul Național, să se implice și Președintele țării, să se dea o lege foarte clară, să se scoată mistreții, pentru că mistreții sunt cei care au produs Pesta Porcină Africană și au dus la scăderea cărnii de porc din România, să avem doar 30% din această carne”, este mesajul fermierului Dimitrie Muscă, directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici din județul Arad.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru Agnes Jansen după reportajul Agrointeligența: ”Mă pensionez, dar nu rămâneți fără legume!”