Culturi profitabile

Livada de aluni, o afacere bănoasă în comuna sibiană Apoldu de Jos

Un italian care încă din 1979 colectează miere de albine din România şi o exportă în Italia şi-a dezvoltat afacerea şi cultivă, în judeţul Sibiu, peste 30 de hectare cu aluni, vrând să vândă, în premieră, alune româneşti în marile magazine din ţară.

Italianul Walter Lattanzi are 59 de ani şi face afaceri în România încă din 1979, când a avut exclusivitate în ţara noastră pentru colectarea mierii de albine, pe care o exportă de atunci în Italia. Pe vremea lui Ceauşescu, italianul cumpăra mierea din Bucureşti, de la filiala unei foste cooperative de producţie cu sediul central în Sibiu, care o şi colecta, relatează Mediafax într-un reportaj realizat la Sibiu.

După revoluţie, în 1991, şi-a deschis o firmă în Bucureşti, dar nu a rezistat mult în “jungla” post-revoluţionară din Capitală. Prin 1992 a venit în judeţul Sibiu, unde şi-a deschis propriul punct de colectare a mierii de albine de la producătorii tradiţionali, lucru pe care îl face şi acum, după mai bine de 30 de ani de când a început această afacere.

Nu s-a stabilit niciodată oficial în România. Chiar şi după mai bine de treizeci de ani, face naveta către Italia. Cel puţin o dată pe lună vine în judeţul Sibiu să-şi verifice afacerile, însă se întoarce acasă, în Italia, de fiecare dată. Acolo are familia – soţia şi trei copii. Soţia şi una dintre fete sunt implicate în firmă, are un copil încă la şcoală şi o fiică intrată în sistemul bancar, la Milano.

alun cu nuciCultură pe 32 de hectare

Walter Lattanzi a intuit posibilităţile de dezvoltare a agriculturii din România, astfel că a început să cumpere teren.

Are acum, la Apoldu de Jos, localitate situată la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Sibiu spre Alba-Iulia, două sute de hectare de pământ.

Până acum, au fost plantaţi aluni pe 32 de hectare, investiţia totală fiind de peste o jumătate de milion de euro.

Italianul este ajutat de doi români specialişti în agricultură. Unul dintre ei este Ştefan Bahcivangi. El a terminat, în 1970, Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti şi a fost şef de fermă în Insula Mare a Brăilei, timp de trei ani. Statul român l-a trimis apoi în Iran ca specialist în agricultură şi zootehnie, pentru trei ani. Povesteşte că a fost greu, dar frumos în Iran, unde s-a spetit învăţându-i pe cei de acolo să crească animale.

Când a revenit în ţară a înfiinţat, la Cristian, în judeţul Sibiu, o staţiune de cercetare zootehnică, profilată pe agricultură şi creştere a oilor şi caprelor. A rămas la această staţiune de cercetare până în 1995, când sănătatea l-a obligat să se retragă. Nu a stat însă complet deoparte şi a început să predea în învăţământul superior, înfiinţând, la Sibiu, Facultatea de Montanologie, care funcţioneză şi astăzi.

Povesteşte cu umor primele sale contacte cu Walter Lattanzi: “M-am pomenit cu telefoane de la el, o săptămână, în fiecare seară. Eu ieşisem dintr-o combinaţie nasoală cu alţi italieni şi am zis: «Nu vreau să mai aud de italieni în viaţa mea! Nu mai vreau niciun italian». S-a ţinut de capul meu şi m-am întâlnit cu el. I-am zis: «Trei luni de zile stau, mai mult niciun pic». A vrut pentru afacerea cu miere să mă ia consultant. A doua zi după ce am venit la el m-a trimis la bancă să ridic 300.000 de lei. Eu m-am speriat. Ştiind plasa pe care am luat-o cu italienii… Zic: «Măi frate, ăsta vrea să mă încerce». După vreo săptămână zic: «Nu stau, e riscul prea mare». El zice: «Nu vreau să plecaţi, rămâneţi aici, sunteţi consilierul meu». Apoi i-a venit ideea să cumpăre pământ”.

Înainte de a începe să cumpere pământ, Ştefan Bahcivangi l-a găsit în Apoldu de Jos pe Dumitru Bozan, fost economist la CAP. Acesta a rămas fără loc de muncă odată ce s-a desfiinţat CAP-ul, dar avea cunoştiinţe temeinice în cultivarea pământului pentru că a plantat 87 de hectare de viţă de vie pe vremea când lucra.

Povesteşte acum că a plantat şi 32 de hectare de aluni şi spune: “Fiecare om trebuie să planteze cel puţin un pom în viaţă, eu am plantat pentru tot satul”.

Bozan are 62 de ani şi o viaţă petrecută în agricultură. Acum e şef de fermă la Apoldu de Jos. În fiecare zi e pe coline şi spune că, în sat, nu e deloc fericit, în timp ce pe dealuri este viaţa lui.

Bahcivangi şi Bozan au căutat împreună teren pentru Lattanzi, au vorbit cu oamenii, au cumpărat pământul şi au început să-l intabuleze. Nu ştiau, la început, de ce cumpără terenul, iar Walter Lattanzi a avut, pe rând, ideea de a planta viţă de vie, meri, cireşi. Într-un final a venit cu ideea de a planta aluni.

“Eu nu auzisem decât aşa…mai puţin de alune, dar am purces la treaba asta. Mulţi ne-au tras în piept, începutul a fost tare greu. Majoritatea puieţilor i-am luat de la un institut de cercetare de stat, era complet depăşit, ne-au dat o tehnologie de pe vremea lui Pazvanti.. Am făcut nişte gropi maaaari…şi băgam un fir. Nu ştiam cum să reziste firul ăla acolo. A fost greu…Când făceam 70 de gropi pe zi, era…ooo, mult. Am încercat şi cu oameni să săpăm, şi cu tractorul, şi mergea greu. Au venit apoi italienii, cu o maşinuţă mică şi făceau în cinci minute o groapă mică în care se punea puietul”, povesteşte Ştefan Bahcivangi începuturile muncii la ferma de la Apoldu de Jos.

Acesta spune că lipsa tehnologiei şi a cunoştinţelor i-a îngreunat foarte mult, iar apoi a fost dificil să întabuleze terenul. Dar şi costisitor. Au trecut însă peste toate piedicile începutului şi, în 2005, aveau plantat primul hectar cu aluni.

aluneAgricultura, o binecuvântare

La cei 68 de ani ai săi, Bahcivangi spune că, dacă ar fi să o ia de la început, tot agricultură ar face, iar cultura de aluni o descrie ca pe o adevărată binecuvântare.

“Recomand cu căldură această cultură de aluni, este fenomenală. Lucrezi efectiv o săptămână. În rest, stai şi o priveşti, vezi cum se dezvoltă, cum creşte. Este foarte important să dai peste oameni cărora le place ce fac. La noi este o poveste de familie. Pe domnul Bozan nu-l mai consider prieten, pe dânsul îl consider din familie. La început, pentru toate cele care necesitau un mic ajutor apelam la curtea dânsului, la curentul electric, la multe am apelat la ei. Deja suntem o familie. Domnului Lattanzi, care este patronul acestei ferme, îmi este greu să-i spun patron. Suntem prieteni. Are toate calităţile unui om de afaceri, cunoaşte foarte multe despre comerţ, iar noi avem de învăţat din acest punct de vedere de la dânsul”, spune încântat specialistul în agricultură.

Primul an în care alunii rodesc, culesul este în toi

Acesta este primul an în care alunii de pe primele şapte hectare plantate au ajuns să rodească.

“Am avut alune şi până acum pe aceste şapte hectare, dar numai aşa…să vedem aluna. Anul trecut am cules 500 de kilograme, pe care le-am vândut unor persoane fizice din România. Acum suntem la jumătatea culesului şi am ajuns cam la două mii de kilograme, sper să depăşim trei mii, până la final. Cultura de alun nu are moarte. Odată ce a început să rodească, producţia se dublează de la an la an şi ajunge, cam după 15 ani, la producţie maximă, undeva la 3,5 tone la hectar. Odată ajuns aici nu mai poţi coborî, poate doar să urci mai sus cu producţia”, afirmă Bahcivangi, care recomandă tuturor tinerilor să înceapă o plantaţie de aluni.

“Se plantează un pui de alun, creşte, se dezvoltă şi apar copiii lui – drajonii. În jurul pomului adult trebuie să rămână patru drajoni, iar aceştia măresc producţia pe cuib. Alunul mare poate să moară din diferite motive, dar are alţi patru în jurul lui care rămân, chiar dacă pe celălalt îl scot. Şi uite aşa, plantaţia nu are moarte. Investiţia asta după maxim cinci ani de zile este amortizată. Eu nu o recomand pentru oamenii vârstnici sau cei care se grăbesc, dar pentru tineri este excelentă”, susţine Bahcivangi.

Pe plantaţia de aluni acum culesul este în toi. E ceva diferit de ceea ce se vede, în mod obişnuit, pe câmpurile din România în perioada de toamnă.

Alunele coapte cad singure din pom, câteva femei le adună într-o grămăjoară, cu greble speciale, iar doi bărbaţi vin cu un aspirator special montat la un tractor şi culeg alunele. Utilajul separă alunele de gunoaie şi le selectează în funcţie de mărime şi greutate. Într-un final, alunele cad în saci montaţi pe o parte a utilajului, iar când se umplu sunt înlocuiţi de muncitori.

Alune româneşti, în premieră în magazine din România

Walter Lattanzi şi Ştefan Bahcivangi vor să vândă alunele în România, şi nu să le ducă la export în Italia, cum fac italienii de la Lugoj.

Ştefan Bahcivangi povesteşte că la Lugoj există un grup de italieni care au peste o mie de hectare de aluni, cea mai mare plantaţie din sud-estul Europei, dar duc totul la export, în Italia, unde o fabrică de ciocolată consumă trei sute de tone de alune zilnic.

“În momentul de faţă nu există alune româneşti pe piaţa din România. Vrem să intrăm noi, în premieră, cu alune româneşti”, afirmă Bahcivangi.

Cei doi spun că au luat legătura cu mari lanţuri de magazine – Metro şi Carrefour – şi acestea au fost interesate să cumpere alunele. Pot vinde alunele exact aşa cum au fost culese din pom, la 2,5 euro kilogramul. Dacă însă mai investesc o sută de mii de euro în utilaje şi pot realiza uscarea alunelor, spargere, prăjirea şi ambalarea lor le-ar putea vinde şi cu 12 euro kilogramul.

hazelnut-harvest-fallDe la 2,5 euro pe kilogram

“Le vindem cu 2,5 euro kilogramul, la faza care este aici, neprelucrat. Vă rog să-mi spuneţi ce altă cultură din agricultură e la fel de bine plătită? În magazine există doar alune din Turcia, cu 38 de lei kilogramul, şi nu sunt la fel de bune ca ale noastre. Sunt mai seci din cauza climei de acolo. O să aducem un uscător, selector, maşină de spart, maşină de prăjit, maşină de măcinat. Cele care sunt uscate şi prăjite merg în baruri, cele măcinate – pentru industria alimentară. Astea merg cu 12 euro kilogramul, poate şi mai mult. O punguţă de 150 grame costă 9,25 de lei în magazin, deci 60 de lei kilogramul. Eu sunt mulţumit să le vând şi cu 40 de lei”, spune Bahcivangi.

După discuţiile preliminare cu marile lanţuri de magazine şi după ce se va termina culesul, dacă se vor încheia contractele, anul acesta vor vinde alunele cu 2,5 euro kilogramul pentru că n-au avut timp să aducă utilajele din Italia pentru a le pregăti. Până la anul, în septembrie, însă vor cumpăra tot ce le trebuie şi vor vinde cu cel puţin 12 euro fiecare kilogram de alune.

Livada de aluni se va extinde

Bahcivangi spune că nu se vor opri aici. Într-un final, vor exista aluni pe o sută de hectare la Apoldu de Jos, continuându-se plantarea. De asemenea, se lucrează la un proiect pentru introducerea unui sistem de irigaţii, astfel încât producţia să fie asigurată.

“Cultura de alun rezistă foarte bine la condiţiile de climă de aici. Iarna trecută am avut minus 28 de grade în zona asta. Am crezut că o dăm în bară, dar uite că n-a fost aşa, dimpotrivă, şi a mers producţia ca lumea. Este primul an în care noi am început să aplicăm tehnologia aşa cum trebuie: cu tratamente, cu perieri, cu udări. Anul ăsta ne-a ajutat şi ploaia. Ploaia ne-a demonstrat că, dacă avem irigaţii, producţia este în mâna noastră, o dirijezi cum vrei. Dacă n-ai irigaţii, eşti la mâna lui Dumnezeu. Chiar dacă sunt în zona noastră 600 – 700 – 800 de mililitri de apă pe metru pătrat, nu vine când îmi trebuie mie”, se plânge Ştefan Bahcivangi.

Acesta afirmă că plantarea următoarelor hectare nu va mai fi la fel de grea ca la început. Acum pot folosi material săditor din propria plantaţie şi, cel mai important, după ce s-au lovit de toate problemele începutului, mai ales din neştiinţă, acum ştiu ce fac şi lucrurile vor merge mult mai uşor.

Citiți și:

De ce își merită alunul locul în grădină: Fixează terenurile expuse eroziunii și aduce un profit considerabil

Cea mai mare plantație de alun din România, înființată de un grup de italieni. Toată producția se exportă pentru prepararea bomboanelor de lux

Sursa: Turnul Sfatului


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!