• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O rază de speranță pentru legumicultorul afectat de tornadă: ”M-au sunat cei de la Carrefour, în urma articolului Agrointeligența!”

    agrointeligenta.ro

    După ce tornada i-a distrus solarul, un mare retailer îi sare în ajutor! În urma articolului pe care Agrointeligența – AGROINTEL.RO l-a publicat despre necazul care l-a lovit  ieri, 23 aprilie, pe legumicultorul buzoian Daniel Gârea, Carrefour România l-a contactat pentru a-i propune o colaborare! 

    Necazul a lovit ieri familia Gârea din satul Pitulicea, comuna Glodeanu Sărat. O tornadă pornită din senin a distrus solarul în care legumicultorul Daniel Gârea se pregătea să pună 1.300 de metri pătrați de castraveți. Nu a mai apucat să pună răsaduri în pământ pentru că structura i-a fost făcută bucăți de vârtejul puternic.

    Citiți și: O TORNADĂ I-A DISTRUS SOLARUL! Daniel Gârea, legumicultor: ”Nu știu dacă mai am puterea să o iau de capăt!”

    După ce aseară, vocea lui Daniel Gârea era una vădit afectată de ceea ce i s-a întâmplat, astăzi fermierul era mai optimist.

    ”M-au sunat cei de la Carrefour chiar de la București. Prima dată m-au sunat în jurul orei 11.30, când eram la primărie și făceam actele pentru înregistrarea pagubelor, apoi au revenit ei cu telefonul în jurul orei 14.00. Am început discuțiile să cumpere castraveți de la mine și sper să ajungem la un consens, să stabilim detaliile cu privire la cum primesc ei mărfurile în ambalaje și să stabilească cumva ei un preț săptămânal, să facem o medie să fie și ei mulțumiți, și eu. Îmi doresc de mult timp să găsesc un retailer căruia să îi dau legumele, dar până acum nu a fost să fie. Acum am speranța că pornesc pe un alt drum. Țin să mulțumesc Carrefour România pentru implicare și dumneavoastră, celor de la Agrointeligența pentru că ați dovedit că sunteți alături de fermieri”, ne-a spus fermierul Daniel Gârea.

    Recolta de castraveți a familiei Gârea este singura pe rod la acest moment, dar și această recoltă este la început. ”La un cules avem acum 250-350 de kilograme și la 10 zile culegem cam de 3 ori. Recoltez eu, cu familia, și când va mai fi nevoie, vom mai lua și oameni cu ziua să ne ajute. Probabil vom merge cu acest ritm de cules toată luna aprilie, ca în mai și iunie să avem producția pe vârf. Așteptăm și roșiile extratimpurii să se coacă, probabil în circa trei săptămâni”, ne-a mai declarat fermierul.

    Conform informațiilor Agrointeligența – AGROINTEL.RO, declarația fermierului se confirmă. Carrefour România a luat decizia să preia castraveți de la acest producător începand de marți, într-un proiect pilot cu potențial de extindere pe alte legume în județul Buzău.
    Daniel Gârea la solarul distrus de tornadă

    Te-ar mai putea interesa

    ANSVSA a ieșit în stradă cu Poliția și Jandarmeria. Transporturi ilegale de animale, descoperite la controale Grâul DAP Constanța a urcat la 233 euro/tonă, iar floarea-soarelui recuperează. Rusia și Ucraina – mai puțin grâu semănat Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Grâul și porumbul – pe creștere, rapița și floarea-soarelui se depreciază Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România