Ce șanse are cercetarea românească să țină pasul cu marile concerce? Rezultatele obținute la ITC de Gheorghe Nedelcu ne dau speranță!
Daniel Befu -
”Țăran la origine”, cum îi place să se definească, înainte de ‘89 Gheorghe Nedelcu (72 ani), specializat în comerț exterior, la Romagrimex din cadrul departamentului agriculturii de stat din Ministerul Agriculturii, a reprezentat statul român în negocierile de contracte cu giganții seminceri mondiali și derularea acestor contracte, în care România socialistă era hub de multiplicare a semințelor concernelor mari, care ulterior luau calea Europei.
”Cumpărau Germania, Franța, Olanda, America. Noi atunci eram contractați pentru această multiplicare. Veneau cu soiurile lor, le multiplicam pentru ei și ei și le luau. O parte din sămânță o vindeau și în România și în țările pe alături”, își amintește Gheorghe Nedelcu pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. Pentru el, acea perioadă a reprezentat posibilitatea de a percepe corect importanța pieței semințelor ca linie internațională de business, motiv pentru care la scurt timp după Revoluție a decis să parieze, ca privat, pe exportul de semințe. De data asta produse de el, în cadrul unui incubator propriu de cercetare lansat în 1994„,
A vrut să facă cercetare și pentru că știa că cercetarea de stat, nesusținută corespunzător, nu va putea concura cu companiilor multinaționale din cercetare, motivate să cucerească piețe pentru beneficiile financiare: ”E ceva perfect normal și aș vrea să se înteleagă foarte clar că eu nu acuz în nici un fel firmele străine și corporațiile puternice. Ele și-au urmat politica lor. Chestiunea e la noi nu la ei. Pentru că noi nu ne-am apărat interesul nostru. De aceea, fiindcă după Revoluție am fost convins că cercetarea românească o să intre într-un declin accelerat, am zis: «Cu cât pot eu, hai să fac o unitate de cercetare românească, că nu mai știu dacă mai rămâne vreun soi românesc prin țara asta». Singur, cu forțele mele mici și prăpădite, am pornit un business bazat pe cercetare. Eu zic că am făcut, atâta vreme cât noi ca societate, ITC-ul este destul de bine cotat de instituțiile specializate din România, ca unitate de cercetare în România”.
De altfel, în România există la acest moment, conform spuselor sale, doar 3-4 producători 100% autohtoni de genetică, dintre care doar doi pe cultură mare: ITC Seeds și Procera. În prezent ITC Seeds, firma pe care Nedelcu o are în portofoliu, comercializează două soiuri proprii de rapiță, trei soiuri de muștar, două soiuri de grâu și un soi de soia. Are în portofoliu și două creații pe partea de floare, însă acestea nu fac parte din oferta activă a producătorului.
Nedelcu înțelege perfect contextul în care își desfășoară activitatea, unul deloc favorabil micilor echipe private de cercetare: ”În cercetare noi nu avem capacitatea de a ține pasul- nu ține nici măcar Fundulea, ce să mai zic de noi- cu concernele mari. Noi nu mai putem să ținem pasul cu ele pe alogame. Noi trebuie să mai facem ce putem face în culturile autogame. Ne-am specializăm și am decis să rămânem activi pe grâu, muștar, rapiță, soia. În paralel, tot ca proiecte de cercetare, lucrăm la tehnologii pentru culturile ecologice la legume și la fructe. Conform estimărilor noastre, cred că putem obține în culturi ecologice producții cu până la 25-30% mai mari decât în cele convenționale, aplicând tehnologii dezvoltate de ITC și care sunt elaborate în colaborare cu niște unități de cercetare din afară, inclusiv institute din Rusia. Contextul mondial al geneticii în 2020 e unul al tehnologiilor înalte. Spre deosebire de tehnologia clasică de selecție în câmp, în prezent selecția genetică se face în laborator. Iei caracteristicile unor linii, le bagi în calculator și calculatorul le spune cehipelor de cercetare care linii se potrivesc cu care și dintre acestea ce combinații ar putea să dea un hibrid performant. Sigur că mai este și alt aspect. Conglomeratele puternice, care au posibilități financiare, au adunat materialul genetic din toată lumea și este binecunoscut în cercetarea agricolă că dacă combini linii îndepărtate, poți să pbții rezultate foarte bune. Cu cât sunt mai îndepărtate liniile, cu atât există există șansa să ai un hibrid mai performant”.
Deplânge lipsa de viziune a guvernanților, care au lăsat cercetarea agricolă de stat să se afunde
Înainte de `90, agricultura românească chiar se bucura de rezultatele unei puternice cercetări românești prin institutele și stațiunile de cercetare care existau în România. Mă refer la Fundulea în primul rând dar erau și alte unități valoroase. Fundulea era o unitate de cercetare cunoscută și respectată în toată lumea și nu mă refer la Sri Lanka, ci era liniștit peste institute din Germania, Franța sau Cehia. În anii tranziției, din nefericire, posibilitatea de dezvoltare a cercetării a fost strict legată de bariera politică, pentru că dacă înainte de `90 instituțiile de cercetare aveau o finanțare îndestulătoare pentru trebuințele lor, după `90, această finanțare a fost gâtuită pur și simplu, sub minimul necesar, chiar sub limita de subzistență. Sigur că subfinanțarea duce la apariția celeilalte bariere, cea tehnologică. Adică la limitarea accesului la aparatură de înaltă performanță, care în momentul de față e principalul factor în dezvoltarea cercetării în agricultură prin inginerie genetică, astfel că nu a mai ținut pasul cu marile teme din cercetarea agricolă mondială. Mai grav e nu doar că n-am ținut pasul, ci că s-a pierdut fără discuție și ce s-a câștigat în cele 3-4 decenii comuniste de dinainte de ‘89. Și s-a pierdut pe 2 canale. Pe de o parte s-a scurs materialul uman, cercetătorii cei mai valoroși luând calea marilor corporații, iar pe de altă parte s-a scurt materialul genetic, care a fost împrăștiat fără nici un fel de discernământ peste tot pe bani foarte puțini sau gratis”.
În ’96 a reprezentat Fundulea în negocierile din China
Dezamăgirea lui Gheorghe Nedelcu e că INCDA Fundulea, ca unitate de cercetare de stat, a desconsiderat derularea oricăror parteneriate cu unitatea sa privată: ”Trebuie să spun că spre regretul nostru, noi nu am reușit să colaborăm cu Fundulea sau Fundulea cu noi, așa cum Fundulea a colaborat cu foarte multe unități de cercetare din Europa. Noi nu am reușit să facem nici o colaborare pentru a folosi și material genetic de la Fundulea. În spate este filozofia tâmpită a românului «Să nu aibă nici o realizare vecinul meu, chiar dacă pierd eu». Trebuie să recunoaștem că așa este. Atitudinea Fundulea față de ITC a fost cu atât mai inexplicabilă, deși eu am ajutat Fundulea, la mijlocul anilor ‘90, când lucram deja în privat. Fundulea a vândut la acel moment către China hibrizi de floarea-soarelui cu sprijinul meu, fără nici un fel de discuție. Îmi și aduc aminte ce aventuri am avut în China. Fundulea dăduse la încercări în China un hibrid, pe nume Select, care performa destul de bine la vremea aia. Cei de la un institut din China au făcut încercări cu el și au fost foarte mulțumiți și au vrut să-l cumpere și atunci Fundulea a apelat la mine să îi ajut în vânzare, pentru că ei nu aveau un departament specializat. Cred că era prin ‘96 chestia asta. Și m-am dus pe banii mei în China, în provincia Hebei, într-un oraș aflat la 300 km sud de Beijing. Acolo am avut o experiență comercială cam ca prin țările arabe. Vreau să spun că am stat acolo o săptămână. În primele 3 zile se tot schimba echipa, noi tot veneam cu argumente «pro afacerea cu noi», iar ei aveau un singur argument pe care îl băgau în față de 100 de ori pe zi privitor la o opțiune alternativă pentru o anume rapiță. Toată discuția de atunci și toate tratativele le-am dus eu. Restul echipei de la Fundulea și de la Academie, nu erau oameni obișnuiți să facă comerț. Erau oameni de cercetare. De-aia au apelat la mine. În acea săptămână de foc eu n-am cedat la preț, fiindcă chinezii voiau să cumpere floarea noastră la un preț foarte mic și am plecat din China fără să încheiem afacerea. Chinezii au fost atât de supărați pe mine, încât vreau să vă spun că atunci când grupul chinezo-român a plecat să viziteze Orașul Interzis, pe mine m-au lăsat în hotel. Nu m-au anunțat. Cert e că după două luni au venit chinezii în România să facă contractul, iar Fundulea, fiindcă a avut ca bază de pornire prețul pentru care m-am luptat eu, a obținut în final un preț destul de bun. Eu la acel moment am făcut ce trebuia să fac. Am facut-o din convingere pentru țara mea. Și am făcut-o pentru că Fundulea înseamnă România, și pentru că sunt legat de țara asta”.
Sămânța din soiurile românești de muștar exportată în Franța, Germania și Austria
Cu investiții cumulate de 4-5 milioane de euro în cercetare, o suprafață de 620 ha dedicată ameliorării și producției de sămânță, cu un nucleu format din 3 cercetători, dintr-un efectiv de 22 de salariați, producătorul, deși nu face averi din vânzarea de semințe, are mici satisfacții care îi alimentează starea de spirit pozitivă: ”Alaltăieri șeful meu de fermă a primit un telefon de la unul din clienții noștri din Ilfov și în contextul ăsta de secetă în care grâul a fost afectat foarte serios, fermierul pur și simplu cu mare bucurie ne-a anunțat că toți vecinii lui întorc grâul, numai grâul lui, cu soi luat de la noi este în regulă și rezistă”.
Din portofoliul ITC face parte și singurul soi de rapiță de ulei din România. ”Se numește Perla și e mai mult decât tolerant la îngheț, la frig și care este performant în condiții normale, adică cu precipitații foarte multe. Sigur că este un soi, mai puțin rezistent la scuturare. În mod normal ar trebui să îl iei în 2 faze. Dacă îl iei în 2 faze, îți dă 5t/ha, dacă nu, îți dă un pic peste 3 t/ha. Este singurul soi de rapiță de ulei în România – Se numește «Perla»”. Totodată deține și singurul soi de rapiță furajeră din țară, botezat «Diana»: ”E excelent pentru hrana animalelor, să îl dai primăvara prima masă verde și dă o masă verde foarte bună, de peste 40 t/ha. Ambele soiuri de rapiță, care deja au 10-12 ani de când le-am lansat pe piață, au un conținut redus de acid erucic, ceea ce face ca toxicitatea lor să fie mică și să permită folosirea sa în rația zilnică a animalelor în cantități foarte mari din cele două. La Perla din ștrot și la Diana din masa verde”.
Printre motivele de mândrie ale lui Gheorghe Nedelcu se numără și soiul Vigo de soia, cu producții de 3,5 t/ha în condiții de neirigat, despre care producătorul spune că a ieșit pe primele locuri ca productivitate în testele realizate în mod repetat de un ONG de profil din Austria, denumit «Danube Soia», care promovează cultivarea soiei în unitățile de producție aflate de-a lungul Dunării.
Fermierul-cercetător are în portofoliul și două soiuri de grâu, dintre care Iris 30 este ”un soi pitic”, de talie joasă, rezistent la cădere, care dă 7-8 t/ha în condițiile aplicării unei tehnologii optime și cu bune calități de panificație. Iris 12 este celălalt soi, de talie normală, cu excelentă rezistență la secetă”.
Muștarul, specia-fanion pentru fermierul-cercetător
Specia fanion pentru care Gheorghe Nedelcu e recunoscut și peste granițe este muștarul, a cărui producție este exportată în proporție de 94%, ca muștar de sămânță. Piețele tradiționale de export sunt Franța, Germania, Belgia, Italia și Austria. Soiurile din portofoliul său, atât cel negru, cât și cele galbene, au efect medicinal asupra solelor pe care sunt cultivate, motiv pentru care fac cu ochiul tot mai multor fermieri: ”Avem singurele soiuri de muștar românesc. Avem muștar antinematodic din grupa A. Muștarul este o premergătoare bună pentru orice. În fapt sunt 3 soiuri înregistrate care circulă pe piață: două soiuri de muștar galben și unul de muștar negru. Cele de muștar galben au o piață foarte bună pe Franța și pe Germania. A început și România să înțeleagă lumea puțin ce e muștarul. Experiențele ne arată că o cultură de grâu care are ca premergătoare muștarul, are creșteri undeva între 0,5-1 t/ha. Asta pentru că sunt soiuri antinematodice care omoară nematozii din sol. Totodată muștarul și răsfiră solul, deci are un efect absolut benefic. În România, fermierii nu știu exact efectele muștarului. Ei au fost întrucâtva obligați să cumpere muștar pentru culturile verzi, pentru semânatul din august-septembrie, dar pe măsură ce îl folosesc își dau seama ce avantaje au”.
Care e puterea cercetării în genetica vegetală?
Gheorghe Nedelcu e conștient că e un actor prea mic pentru a avea un impact major într-o nișă de activitate în care inovația depinde de tehnologii costisitoare și sume astronomice pompate în cercetare, însă e convins că viitorul securității alimentare depinde de inovația în ingineria genetică: ”Un senator american a zis la sfârșitul anilor ‘90 că America trebuie să ajungă să domine lumea prin hrană, nu prin arme și mi-am zis în gândul meu că nu e sănătos la cap. Mă gândeam: «Cum să producă America atâta hrană, cât o fi ea America de mare, încât să domine lumea? Când s-au răspândit modificările genetice în rândul statelor cele mai mari cultivatoare de pe Planetă, am înteles la ce se referea congressmanul ăla. Și am înțeles că nu era nebun deloc, pentru că trendul e să ajungem ca 6-10 firme să dețină monopolul tuturor semințelor de top pentru culturile principale. Când cvasimajoritatea semințelor o să fie concentrate în mâna câtorva firme mari, atunci nu o să mai fie nevoie de bomba atomică și nici de avioane”.
