• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Moțiune simplă împotriva ministrului Agriculturii, depusă la Senat!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Moțiunea simplă ”Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros” a fost depusă de PSD, astăzi, marți – 12 mai, la Senat, potrivit agerpres.ro.

    Anunțul cu decizia PSD de a depune la Senat, moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a fost făcut, tot astăzi, la grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaţilor, de către deputatul social-democrat Valeriu Steriu.

    Încă de la sfârșitul lunii aprilie, liderul PSD, Marcel Ciolacu a anunțat că partidul pe care îl conduce va depune o moțiune simplă împotriva ministrului, Adrian Oros. Liderul de la Agricultură a avut atunci o reacție imediată în care a arătat care sunt interesele acestui demers al PSD:

    ”Moțiunea simplă depusă de PSD împotriva mea este dovada clară că am început să deranjez grupurile de interese care au controlat Ministerul Agriculturii în ultimii ani. Stați liniștiți! Nu mă puteți intimida! Voi avea grijă ca fermierii să afle și de ultimul LEU furat și de ce astăzi când vorbim nu își pot iriga pământurile!” a scris la finalul lunii aprilie ministrul Agriculturii, Adrian Oros, pe pagina sa de Facebook.

    Dezbaterea moțiunii este propusă să aibă loc luni, 18 mai, de la ora 16.00.

    Te-ar mai putea interesa

    Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Incendiu puternic la un siloz cu 140.000 de tone de cereale Oierii așteaptă o întâlnire cu premierul Niculescu pentru a discuta despre vaccinarea oilor Combinatul Azomureș va relua producția de îngrășăminte din 1 aprilie 2027 Cioban reținut după ce a încasat subvenții APIA pentru sute de oi pe care nu le are în fermă Ambasada Regatului Țărilor de Jos a încheiat campania „NL Agrifood Tech: Smarter. Together – Facem agricultura mai inteligentă. Împreună”