Casa de paie de la Turda – experimentul locuinței de 15.000 de euro cu întreținere zero
Daniel Befu -
Un cuplu de tineri și-a construit o casă din baloți de paie de grâu, în vecinătatea ruinelor unui castru roman. Mai mult, clădirea este aproape independentă energetic, apa menajeră fiind colectată din picăturile de ploaie, energia electrică e obținută din lumina captată de celule fotovoltaice și economia la căldură se face printr-o izolație a acoperișului cu fulgi de ziare, iar sub pardoseală au folosit panouri izolante de la camioanele frigorifice.
Tânăra scenografă Eliza Loboncz a hotărât să nu se resemneze în fața crizei economice care a tăiat bugetele teatrelor din toată țara, punând artiștii în standby pe termen nedefinit, ci a decis să se implice într-un proiect îndrăzneț, prin care aplică scenografia în propria viață. Își construiește o căsuță din povești, construită din soare, ploaie, grâu, pământ și…șoricei, amplasată într-un decor rural, în ciuda localizării ei fix în buza orașului Turda.
Au adaptat proiecte din alte țări la condițiile din România
Eliza face parte din categoria de tineri originali, artiști liberi în spirit și cu vederi anti-mainstream. Așa că, în timp ce poate alte cupluri ar fi ales să dea un avans la achiziția unei locuințe în rate, pe 30 de ani, prin Prima Casă, ea și prietenul ei Dragoș, au decis altceva. Să nu devină sclavi pe viață, ci casa să fie acel loc sigur de refugiu, în care să nu stea la masă și în pat cu bancherul. Și au reușit. Am întrebat-o de ce a optat pentru paie: “Ideea de unde să vină? Din lipsa de bani. Chirii și bani pe care-i investești în ceva care nu-ți aparține și nu ai libertatea să pui ceva în ea, să-ți amenajezi un spațiu. De acolo ne-a venit ideea și am început să studiem soluții mai ieftine și în același timp ecologice și am găsit varianta de casă din paie. Am studiat cu lunile. Am optat pentru materiale ecologice, fiindcă iei mai întâi elemente ale naturii care nu costă atât de mult și trăiești într-un spațiu mult mai sănătos. Am căutat soluții în mai multe colțuri ale lumii, adică încercăm să ne orientăm și climatic cum stau ca fiabilitate și dacă există precipitații multe, cum se comportă și ce soi de rezistență au și din tot ceea ce am descoperit, este foarte rezistentă și seismic, izolația este foarte bună, la ploi nu se pune problema, adică rezistă, am înțeles că în timp necesită oarecare reparații, dar nu mi-este foarte clar. Acum foarte multe detalii nu-ți pot da, pentru că suntem începtători, pot să-ți confirm doar că am muncit ca nebunii”.
Cum în Romînia casele de paie nu sunt decât excentricități, nu există date clare despre durabilitatea unei asemenea construcții, însă tânăra scenografă a făcut săpături și se pare că sunt mai trainice decât s-ar crede la prima vedere: “Durata de viață a unei asemenea case este de sute de ani. Sunt mai multe case de paie în toată lumea, care au rezistat sute de ani. Și clădiri istorice și cu etaje”.
Întreținerea tinde spre zero
Casa este micuță, are 48 de metri pătrați la parter și o semi mansardare de 11 metri pătrați, loc în care va fi dormitorul. Ca suprafață e undeva între un apartament de două și unul de trei camere, însă Eliza nu se uită la suprafață, ci vede partea plină a paharului: “Dar va fi autonomă și nu vom mai plăti întreținerea. Încercăm să ne autosusținem, să fim independenți de toți. Investițiile, exceptând terenul pe care l-am primit de la mama, au ajuns la 15.000 euro, dar incluzând proiectul, tot ce ține de centură, stâlpi, piloni, tot ce ține de partea de beton și de structură de lemn, de acoperiș, gard și asta include și panouri solare și tot sistemul de electricitate. La panouri solare costurile sunt undeva la 1500 de euro cu baterii, stabilizator de curent și invertor. Nu vom mai plăti niciodată întreținerea, cu excepția îmbunătățirilor la celulele fotovoltaice, care îmbătrânesc după un anumit timp și a înlocuirii bateriilor la anumite intervale, pentru randament mai bun șamd. Dar în afară de asta nu vom plăti niciodată. Și mai avem o problemă, de care am aflat ulterior demarării proiectului. După harta izvoarelor subterane, zona stă foarte, foarte rău cu apa. Am vorbit cu o firmă de foraje și au spus că nici n-are rost să investim. Asta este cea mai mare problemă acolo. Avem țeavă bătută în pământ, dar a dat randament foarte slab, iar acum facem un bazin de acumulare a apelor pluviale de 15 metri cubi, care e suficient pentru moment. și prin sistem de filtrare vom pompa în casă și apa menajeră vine reciclată, merge către plante și așa mai departe. Ne-am gândit și la varianta ce-o să facem dacă nu plouă îndeajuns să ne umple bazinul. În cel mai rău caz vorbim la apele române și cu cisterna se rezolvă într-o oră și e o sumă mică. Ca să dai poate 200 de lei la două luni e wow. Ar fi practic singura investiție de cheltuieli, însă noi sperăm ca apa pe care o strângem din ploi să fie suficientă și să nu dăm nici banii ăștia”.
Pereții au grosimea de 60 de centimetri
Deși casa nu are un sistem de încălzire cu pompe de căldură sau cu tuburi solare, casa din paie este atât de bine izolată termic, încât cheltuielile cu încălzirea vor tinde mai degrabă spre zero. Pereții au grosimea de 60 de centimetri, iar spațiul dintre tavan și țiglă este umplut strat de 28 de centimetri de izolație din fulgi de hârtie reciclată și tratată contra incendiilor și dăunătorilor: “La izolația acoperișului am mers tot pe ideea de ecologic. Celuloza e cea mai bună chestie apărută pe piață, mult mai bună izolatoare decât vata de sticlă”. Și cum sub pardoseală nu se pot folosi ca izolație nici baloți de paie, nici celuloză, Dragoș a găsit soluția: “Am pus o folie și după aia de la o firmă am luat pe gratis resturi de materiale ce se pun pe caroseriile de camioane care duc mărfurile perisabile. Fiind resturi aveau forme și dimensiuni diferite, așa că bucățile le-am întins pe jos, am făcut un puzzle din ele și peste am pus lut. Vara e răcoare și bine, iar iarna trecută, cu toate golurile aferente, în timp ce tencuiam aveam peste zero grade și puteam munci fără probleme în casă. Suntem convinși că în iarna asta, când vom fi deja mutați cu totul, va fi un confort foarte bun”.
A zidi cu paie pare un joc de copii. În realitate poate deveni un chin
În teorie suna foarte bine, dar practic lucrurile au decurs mult mai greoi decât și-au imaginat, deoarece mâna de lucru au fost Eliza cu Dragoș și din când în când i-a ajutat un prieten și pe alocuri de mama Elizei, scenografa Clara Loboncz: “În majoritatea timpului am muncit ori singură, ori Dragoș singur, ori împreună. E o casă construită în cuplu, fiindcă în medie au lucrat cam doi oameni la ea. Uneori sentimentul e foarte chinuitor, pentru că e genul de construcție la care ar trebui să participe mai mulți oameni, să nu devină un chin, să nu devină o povară, ceea ce nu s-a întâmplat deloc. Orișicum este o mare bucurie, doar că uneori epuizarea duce la suprasaturație și trebuie să faci pauze, pe care nu ni le permitem.”.
Cuplul a început proiectul undeva la finalul lunii iunie anul trecut și acum sunt la faza de finisaje interioare. Fundația constă în 9 piloni care au drept cofrag câte trei cauciucuri de tir uzate, puse unul peste altul, care au rol atât de formă pentru betonul care a fost turnat, dar și de hidroizolație. Structura este din lemn, iar zidurile sunt din baloți, care odată tencuiți îți oferă și izolația și peretele într-un tot unitar. Însă ziditul propriu-zis al baloților de paie a fost contrar așteptărilor orice altceva, numai o joacă de copil nu: “A durat aproape o vară întreagă și o toamnă întreagă. După acoperirea baloților rămâneau spații, nu reușeam să compactăm foarte bine baloții între ei și spațiile respective trebuiau umplute cu un amestec de lut și paie. Ei, asta a durat foarte mult, pentru că e foarte anevoios procesul. În zona unde suntem n-ai nici apă, nici un fel de sursă care să te-ajute și atunci totul merge manual, totul trebuie cărat. Aduceam cu portbagajul butoaie cu apă de la baza dealului. M-a mai ajutat mama în toamnă câteva zile, ca să terminăm, că venea deja frigul pe noi. Baloții i-am cumpărat de pe un deal alăturat, sunt baloți de grâu. Cam atât. Pot să spun că nu erau suficient de compactați, i-am improvizat tot felul de menghine să-i rebalotăm puțin, să-i mai strângem. A fost o aventură interesantă și încă mai este. Numai sper în curând să se termine. Un balot costă trei lei. Cu transport cu tot, care costă destul de mult, ajunge la 4 lei. Paiele sunt tratate. Pe măsură ce clădeam baloții am pus var, care este foarte bun antiseptic și este tratat prin pulverizare, cu soluție de ignifugare, antiseptică și antifungică. Peste baloți casa este tencuită cu o compoziție de lut, nisip, balegă de cal și paie. Când se usucă vom zugrăvi cu var, var, pentru că pentru noi este foarte important ca porii să nu-i închidem și casa să respire. Atunci funcționează perfect”.
Casa vie, mult prea vie pentru gustul unora
Eliza și Dragoș și-au dorit o casă vie, și au avut parte de asta din belșug : “În toamna trecută am avut un colectiv întreg de șoricei, care se cuibăriseră în zidurile de paie. Suntem în plin câmp, dar în rest nu am avut probleme cu ei. Pe măsură ce tencuiam și finisam pereții, se retrăgeau. Îi deranjează gălăgia. Pe măsură ce s-a cizelat casa au dispărut și șoarecii. Nu mai avem. Practic toate documentarele pe care le-am văzut, spuneau că șoarecul face parte din structura casei”. Pentru că nu există construcție trainică fără sacrificii, unii șoricei pățesc ca Ana lui Manole, ne explică Eliza: “E destul de sadic, dar se întâmplă pentru cei care nu mai reușesc să evadeze”.
Am intrat în locuința aflată în stadiul final de amenajare, m-au izbit formele organice ale pèreților, care, deși văluriți aproape imperceptibil, îți dădeau clar sentimentul de loc cald, născut asemeni unui vas de lut, la propriu din truda mâinilor: “Am tencuit toată casa din două sau trei straturi exterior și ceea ce era haios e că singură fiind acolo, singurul omuleț cu care puteam să povestesc era ciobanul cu oile care treceau: «Na merge domnișoară?». «Merge, merge». Ciobanul ăsta era un nene care cam întotdeauna își vindea laptele pe pălincă și venea mereu nevastă-sa să-l certe, deci cam ăsta era tot divertismentul meu. Deși nu e o arhitectură strălucită, forma casei e dreptunghiulară și nu ne-au permis să facem pereți rotunjiți și așa mai departe, frumusețea e că în jurul ușii și a geamurilor glafurile devin rotunde și zidurile fiind foarte groase, au aproape 60 de centimetri, ca la o cetate medievală, efectul e impresionant. Pe urmă ne-am putut juca sculptural în interior cu rostulețe tăiate în baloții de paie, ce ne permit să găsim un joc și puțin dinamism”.
Și scrumiera e…bio
Printre elementele pe care le zărim pe șantier, la loc de cinste se află o scrumieră “bio”, construită din același material cu care au fost făcuți pereții, “fereastra adevărului”, un geamlâc mic de sticlă prin care se văd baloții de paie din zid și “Vladimir”, al treilea membru al echipei, fără de care misiunea casa n-ar fi reușit: “Vladimir e generatorul nostru de curent. E piesă de colecție, cred că a prins și războiul. Ăsta ne-a salvat pe noi. A băgat săracul pe-aicea ca un erou. L-am luat cu 3 milioane de la casări de la armată”.
“Am amestecat materialul: lut paie, balegă, nisip și primul, primul strat se aplică cu mâna ca să intre în profunzime în paie și pe urmă îl tragi cu gletiera, exact ca pe sistemul convențional. E absolut plăcut, pentru că deși la un moment dat devine obositor, că tot tencuiești cu săptămânile și lunile, dacă treci la o etapă în care lucrezi cu ciment 2-3 zile, zici vai și-ți dai seama ce frumos e să lucrezi cu lutul, deoarece e atât de organic și e atât de plastic, încât nu există eșec. Dacă ai greșit puțin este un surplus de material, ai udat, ai rașchetat, se întâmplă instant, dacă lipsește din zid, ai udat puțin pentru aderență, încarci. Nu există nici un fel de impediment. E foarte, foarte ușor”. De test, m-am sprijinit de un perete, să văd dacă un zid de paie îmbrăcat în lut, îmi poate ține greutatea. Dragoș și Eliza au râs de mine: “Poți să bați și cuie în ziduri, nu doar să te sprijini. Nu o să fie probleme că nu o să putem pune un tablou, o lucrare, ceva pe perete. Lucrul pe care încă nu-l știm e cum o să lipim gresia în baie. În mod normal ar trebui prinsă cu adezivi speciali pentru așa ceva. Dar încă studiem problema”.
Totul e organic și de aceea nimic nu e standard în casa lui Dragoș și a Elizei. De pildă tencuiala e de la 1 centimetru la câțiva, în funcție de nevoile bucății de perete, iar în dreptul prizelor apar mici umflături ale zidului, care dau locului un farmec aparte. Un alt element important, care e rareori conștientizat, este mirosul casei, pe care orice locuință îl are și care influențează starea de spirit a locatarilor: “Miroase a natural. Cel mai apropiat gând este pierdut pe o pajiște la munte. Libertate și puritate, asta simt absolut și prin textură și prin starea pe care ți-o oferă casa”.
Articolul a fost publicat în ediția de septembrie a revistei Agrointel.
