• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Au început noi controale în teren! Amenzi de până la 20.000 de lei pentru fermieri!

    Roxana Dobre -

    Au început noi controale în teren, iar amenzile aplicate pot fi usturătoare pentru cei sancționați! Autoritățile au început verificările în teren la persoanele fizice care dețin terenuri infestate de ambrozie, o buruiană considerată de specialiști extrem de periculoasă pentru persoanele alergice. De la 1 iulie au început controalele pentru verificarea luării acelor măsuri. Dacă nu se conformează, firmele ar putea fi amendate cu până la 20.000 de lei.

    Calendarul anual de combatere a ambroziei este prevăzut de Legea 62/2018 și de normele sale de aplicare. Inventarierea terenurilor s-a făcut până la data de 20 mai, iar până la 26 mai s-a realizat un centralizator al terenurilor infestate cu ambrozie. Apoi a început trimiterea somațiilor, până la 5 iunie, către proprietarii de terenuri infestate.

    Practic, firmele și persoanele fizice au avut timp între 6 și 30 iunie pentru a lua măsuri.

    Care sunt metodele recomandate pentru prevenirea, combaterea și distrugerea buruienii ambrozia 

    Ministerul Agriculturii recomandă o serie de meteode prin care buruiana poate fi distrusă, care se aplică potrivit recomandărilor specialiștilor din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București.  Autoritățile publice locale supraveghează aplicarea metodelor de distrugere a buruienii pe toată perioada de vegetație.

    Acestea sunt:

    -cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și suprafața infestată,
    -distrugerea cu unelte agricole,
    -smulgerea în cazul unor suprafețe izolate,
    -efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole,
    -erbicidarea, după caz.

    Atenție! În situația în care proprietarii sau deținătorii de terenuri persoane fizice se află în imposibilitatea aplicării metodelor pentru prevenirea, combaterea și distrugerea buruienii ambrozia din cauza unor situații excepționale, cum sunt cu titlu de exemplu: persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni medicale care au indicația medicală de evitare a efortului fizic, litigii privind deținătorul legal, decese, responsabilitatea privind combaterea buruienii ambrozia revine autorităților publice locale pe a căror rază teritorială este situat terenul infestat.

    Controalele autorităților locale vin în două valuri: primul val, între 1 și 15 iulie, în care se pot da numai avertismente proprietarilor de terenuri, și al doilea val, între 16 și 31 iulie, când se pot da amenzi celor care n-au respectat avertismentul.

    Amenzile sunt între 750 și 5.000 de lei pentru persoanele fizice și între 5.000 și 20.000 de lei pentru persoanele juridice.

    Speciile de plante care aparțin genului Ambrosia sunt printre cele mai nocive plante existente, susține MADR. Cercetările efectuate au condus la concluzia că speciile de plante care aparțin genului Ambrosia sunt printre cele mai nocive plante existente, prin alergiile pe care le produc asupra sănătății publice. Dintre acestea, cea mai nocivă și mai răspândită este specia cunoscută sub denumirea științifică Ambrosia artemisiifolia, denumită popular în România, în funcție de zonă, Floarea pustei sau Iarba de pârloagă.

    O singură plantă poate produce într-un singur sezon până la un miliard de grăunciori de polen. Se apreciază faptul că, în ultimii ani în România, această specie de buruieni începe să se răspândească pe areale din ce în ce mai mari, constituind un real semnal de alarmă, atât ca urmare a fenomenului de încălzire globală cauzat de procentul de creștere a concentrației de dioxid de carbon dar și ca urmare a numărului mare de grăunciori de polen produși de o singură plantă și eliberați în atmosferă în timpul verilor călduroase. Planta este răspândită în special pe terenurile nelucrate, de-a lungul căilor ferate, a drumurilor, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații, bazinelor piscicole, apropierea pădurilor, zone industriale s.a., fiind o specie de buruieni foarte invazivă.

    Această specie de buruieni se poate combate prin lucrări mecanice (arat, discuit) atunci când se află răspândită pe terenurile agricole, cosit manual sau mecanic pe celelalte terenuri nelucrate sau aflate în paragină iar în situația când planta este răspândită sub forma unor focare izolate se poate distruge prin utilizarea unor unelte adecvate sau prin smulgere, utilizându-se mănuși de protecție pentru evitarea iritațiilor. Utilizarea erbicidelor este posibilă numai cu recomandarea specialiștilor de la direcțiile pentru agricultură județene în ceea ce provește tipul de erbicid, doza necesară și momentul aplicării.

    Sursă selectivă: www.avocatnet.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!