• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR: Condiții de eligibilitate pentru fermierii care solicită despăgubiri de secetă!

    Ramona Dascălu -

    Condiții pe care trebuie să le îndeplinească fermierii care cer despăgubiri de secetă! Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat luni – 6 iulie, în cadrul proiectului de act normativ pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli a căror culturi înființate în toamna anului 2019 au fost afectate de seceta pedologică, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească fermierii care solicită despăgubiri de secetă. De precizat că ajutoarele financiare se vor achita prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, acolo unde fermierii vor putea depune și cererile în acord cu legislația ce va fi aprobată.

    Cine poate beneficia de despăgubiri de secetă

    Cei care pot solicita despăgubiri de secetă sunt producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, precum și producătorii agricoli constituiți în forme de organizare juridică.

    ”Beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare și au depus cerere unică de plată pe suprafață în 2020, respectiv: producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările și completările ulterioare și respectiv, producătorii agricoli constituiți în forme de organizare juridică potrivit legislației în vigoare”, se arată în proiectul de lege publicat pe site-ul MADR.

    Condițiile pentru acordarea ajutorului de stat pentru secetă

    Toți cei care au înființat în toamna anului 2019 culturi de grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz și rapiță, pot beneficia de despăgubiri de secetă dacă îndeplinesc simultan următoarele condiții:

    1. Să dețină proces verbal de constatare și evaluare a pagubelor, în care procentul de calamitate este de peste 30%
    2. Suprafața calamitată să reprezinte un procent de peste 30% din suprafața totală declarată în cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate
    3. Să fie înregistrați în evidențele APIA în anul 2020, cu cerere unică de plată pe suprafață

    Trebuie subliniat faptul că suprafața pentru care se acordă ajutorul de stat nu poate depăși suprafața culturii declarate în cererea unică de plată pe suprafață în campania 2020.

    De asemenea, pentru beneficiarii care au suprafețe calamitate, confirmate prin procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, care au fost întoarse sau nu au fost însămânțate după calamitare și nu se regăsesc, în totalitate sau parțial, în cererea unică de plată în campania 2020, suprafețele calamitate avute în vedere pentru ajutorul de stat sunt cele menționate în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, dar nu mai mult de suprafața declarată cu cu teren arabil în cererea unică de plată pe suprafață din campania 2020.

    Ce documente trebuie depuse de fermieri pentru obținerea despăgubirilor de secetă

    Conform proiectului MADR, fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate menționate mai sus trebuie să depună la centrele locale sau județene ale APIA, respectiv al municipiului București, unde au înaintat și cererea unică de plată pentru campania 2020, până la data de 14 august, inclusiv, o cerere de solicitare a ajutorului de stat, însoțită de următoarele documente:

    a) copie a procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor

    b) coordonate bancare/trezorerie, în condițiile în care nu se mențin coordontele bancare/trezorerie existente la cererea unică de plată din campania 2020, copiile documentelor de identificare/coordonate bancare existente la dosarul cererii unice de plată depuse la APIA rămân valabile și pentru acordarea ajutorului de stat

    Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoțită de documetele necesare, poate fi transmisă la centrele județene APIA, respectiv al municipiului București, și prin fax, poștă sau în format electronic, pe e-mail.

    Documentele depuse în copie vor purta sintagma ”conform cu originalul” și vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.

    Ce despăgubiri se achită

    Potrivit documentului care momentan se află în dezbatere publică și urmează să fie aprobat de Guvern, 34.674 de fermieri au fost afectați de seceta pedologică și o suprafață de 1.168.064,79 de hectare cu culturi înființate în toamna anului 2019 a fost calamitată la nivel național.

    Conform datelor MADR. valoarea ajutorului de stat se calculează sub formula procentului de calamitare, care trebuie să depășească 30 la sută, înmulțit cu cuantumul pe hectar în lei.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Tunsul oilor îi ”arde” la buzunar pe oieri. Prețuri pe județe Egiptul a cumpărat încă 120.000 de tone de grâu din Ucraina Șarpe de doi metri, găsit în cotețul găinilor – jandarmii au intervenit de urgență